ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Riscul de sclavie modernă a crescut în aproape trei sferturi dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene în ultimul an, iar situația din România este cea mai gravă, potrivit unui studiu anual al companiei britanice de consultanță Verisk Mapleroft, relatează site-ul publicației Forbes.

Potrivit celei de-a doua ediții a Indexului Sclaviei Moderne (MSI), cele cinci țări care prezintă cel mai mare risc sunt România, Grecia, Italia, Cipru și Bulgaria - puncte cheie de intrare a imigranților în regiune, o categorie socială extrem de vulnerabilă la exploatare.

Studiul, care evaluează 198 de țări în privința puterii legilor, a eficacității aplicării lor și a severității încălcării acestora, arată scăderi ale cifrelor de evaluare pentru 20 de țări din blocul comunitar.

Situația sclaviei moderne în România s-a deteriorat cel mai mult dintre toate țările la nivel mondial, pierzând 56 de locuri în clasament până la cel de-al 66-lea cu cel mai mare risc. România și Italia (clasată pe locul 133 în MSI) au înregistrat cele mai grave încălcări din UE, inclusiv forme severe de muncă forțată, precum și trafic de persoane.

Potrivit companiei Verisk Maplecroft, prezența populației migrante vulnerabile în țările primare de destinație contribuie în mod esențial la răspândirea sclaviei moderne în mai multe sectoare din regiune, cum ar fi agricultura, construcțiile și serviciile.

Organizația Internațională pentru Migrație estimează că peste 100.000 de imigranți au intrat în Europa, pe mare, în 2017. 85% din aceștia au debarcat în Italia, iar sosirile în Grecia au scăzut dramatic de la semnarea Acordului UE-Turcia privind refugiații în 2016.

Din cauza schimbării geografice privind sosirile pe mare ale imigranților, Verisk Maplecroft se așteaptă ca riscul sclaviei moderne să se înrăutățească în Italia în anul următor, agricultura fiind un domeniu de îngrijorare.

„Criza imigranților a sporit riscul incidentelor de sclavie care apar în lanțurile de aprovizionare ale companiilor din Europa. Nu mai sunt doar zonele tradiționale de aprovizionare din economiile emergente cărora companiile ar trebui să le acorde atenție atunci când evaluează riscurile pentru furnizori și mărfuri", a declarat Sam Haynes, analist privind drepturile omului la Verisk Maplecroft.

Nici cele mai mari economii ale UE nu sunt imune la creșterea riscului de sclavie. Germania și Marea Britanie au înregistrat scăderi negative privind indexurile lor, aflându-se la categoria "risc mediu" de sclavie.

În afara Uniunii Europene, Turcia a înregistrat a doua cea mai mare scădere din lume a indexului de sclavie modernă. Afluxul de 100.000 de refugiați din războiul sirian, combinat cu sistemul restrictiv de acordare a permiselor de muncă, au făcut ca mii de persoane să fie parte a forței de muncă ilegale din Turcia.

Analizând situația din Asia, studiul britanic a dezvăluit că Bangladesh, China, India, Indonezia, Malaezia, Myanmar, Filipine și Thailanda se încadrează la situația "risc extrem" sau „risc înalt" de sclavie modernă.