Pentru Liviu Găgescu, arhitectura nu e „o treabă doar de artă și de vrajă”, ci una care „te obligă la o gândire foarte rațională și foarte economică”. La 24 de ani, a absolvit facultatea și a fost repartizat la Institutul de Cercetare și Proiectare Materiale de Construcții. „Se proiectau și construcții industriale”, povestește el. „Pe vremea aia, s-au proiectat două orașe în Irak, Al Qa’im și Sinjar, inclusiv locuințele de acolo și edificiile. Și am participat și la aceste proiecte”. Nu a fost în Irak, dar o parte din munca lui e acolo. 

La 72 de ani, divorțat și fără de copii, cele mai mari realizări ale vieții lui sunt două case proiectate de el, de care e foarte mulțumit, o expoziție de grafică ce a avut succes și câteva materiale publicate în presă, care „n-au fost de 5-10 rânduri, «stimată redacție, foaie verde sabie, am în cap o vrabie», ci au fost pagini serioase.” 

După Revoluție, n-a plecat din țară pentru că „m-a prins destul de târziu, aveam 43 - 44 de ani. Și nu am vrut să plec, pur și simplu”. De ce? „Am zis că să mai rămână cineva și-n România. Să fiu ultimul care pleacă și stinge lumina”, spune Liviu Găgescu. Nu i-a părut niciodată rău că a luat decizia asta. „România e... Ãsta sunt! Dar cunosc multe cazuri de oameni au plecat în străinătate, se mai întorc, mai stau de vorbă cu ei și așa, la o discuție intimă, mărturisesc că nu-i acolo chiar raiul pe pământ. Mai degrabă regretă că n-au putut trăi cum și-ar fi dorit, cel puțin decent, aici.” 

Ce le lipsește celor plecați din țară? „Le lipsește căldura umană, le lipsește modul de a fi, temperamentul și mentalitățile astea în care s-au născut și au crescut și care se potrivesc cu aptitudinile lor naturale, de români, că fiecare neam are niște aptitudini naturale. Și-acolo se simt cam reci și cam așa..., dar asta în discuți intime și destul de profunde, fiindcă altfel le e jenă și ei trebuie să mărturisească victorii absolute. «Vai, dar niciodată nu aș fi realizat în România ce am realizat acolo», șamd... Am întâlnit și cazul concret invers: am discutat cu un german care era de câțiva ani în România, învățase bine românește și, la un stand de cărți, m-a întrebat ce cărți să ia ca să stăpânească mai bine limba română. Și i-am spus «uite, eventual ia Eminescu, că e și un creator de limbă română, ia cutare, cutare»”. Discutând cu el, neamțul i-a mărturisit „că tare bine se simte în România și n-ar mai pleca de aici, că e lume deschisă, e cu totul altă mentalitate, altă atmosferă, decât la ei acolo, Spunea el cu masochism, neamț fiind, despre nemți, că ăștia-s niște roboți: disciplina și treaba. Și zice «eu, aici, în România câștig jumătate din cât aș câștiga dacă aș lucra în Germania pe meseria mea, dar ce fac aicea, în România, cu jumătatea asta de bani, n-aș putea face dincolo, cu banii întregi».”

„Nu-mi fac complexe d’astea, masochiste, că la noi e rău, ca la noi la nimeni...”, afirmă Liviu Găgescu. „Eu observ din ce am mai văzut – am reușit să merg și în străinătate de vreo 2-3 ori -, că toată lumea e nemulțumită pe glob”.    

 

Exodul românilor îi afectează pe cei rămași în țară. „O problemă foarte dramatică la ora actuală în România este singurătatea”, spune arhitectul. „Poate că nu numai în România, dar eu aicea o văd. Și e agravată de faptul că există o mulțime de lume matură și chiar în vârstă, ai căror copii au plecat în străinătate. Nu mai pot avea contact fizic direct, pot prin mobil, șamd, dar se vede că nu e același lucru. Și lucru ăsta poate fi observat la fiecare colț; și aici, în Cișmigiu, mai târziu un pic o să vedeți o mulțime de lume cu falsa rezolvare a problemei singurătății: animalul de companie. Câinele, căruia i se fac confidențe, i se fac declarații, se discută cu el, chiar i-am spus unei doamne: «doamnă, dacă câinele dumneavoastră înțelege tot ce îi spuneți, are coeficientul meu de intelingență, încercați să-l dați la o școală tehnică, ceva, să nu rămână așa, pe drumuri...» Pe urmă, sunt o mulțime de oameni care așa de tare simt nevoia să comunice cu cineva încât, poate unde am eu barbă și mă bănuie că sunt preot sau rabin, nu știu, intră în vorbă cu tine și încep să-ți spună necazurile lor și cum îi persecută administratorul de bloc, și cum soția, după ce au divorțat, i-a luat apartamentul, deci lucruri d’astea halucinante, care în mod normal se spun, dacă se spun, prietenilor intimi sau cunoștințelor apropiate. Și pe urmă e eterna pălăvrăgeala, asta așa, drogul fără prafuri, vorbitul despre orice și de obicei foarte sentențios. Și de mahala politică, și de promoții de prețuri. Asta este o problemă foarte greu de rezolvat.”

Despre România zilelor noastre, Liviu Găgescu spune că „nu prea e la înălțimea așteptărilor din ’89. Mahala politică, ca pe vremea lui Caragiale, parcă ne-am întors, pe tunelul timpului, la lumea lui Caragiale. Ȋnțeleg din mass-media că e foarte multă corupție și trafic de influență și, din punct de vedere economic, industria a cam dispărut, agricultura și ea, în mare parte. Și terenurile cultivabile ale României nu mai sunt, în mare parte, în mâna românilor. Am văzut, acum vreo doi ani, într-un ziar al lui Cristoiu: «40% din suprafața cultivabilă aparține străinilor, a fost cumpărată». E mai rău ca pe vremea fanarioților. Și, după cum observați, comerțul este absolut străin, și sistemul bancar este absolut străin. Deci, s-a cam tras covorul de sub picioare...”

Dacă România arată așa, cum arată poporul? „Poporul arată pe cale de dispariție, în sensul că, în ultimii 27 de ani, peste 4 milioane și jumătate de români au plecat definitiv în străinătate, fără gânduri de reîntoarcere. Tocmai făcătorii de copii, între 20 și 40 de ani, că nu pleci nici la 15 ani, nici la 80 de ani...” Ȋn plus, „întreruperile de sarcină fac ravagii. E vorba de sute de mii pe an, cele înregistrate, pentru că policlinicile particulare nu trebuie să raporteze. E o problemă complexă și delicată, în sensul că ea nu poate fi rezolvată printr-o interdicție, că interdicțiile le calcă toată lumea în picioare, d’aia sunt făcute, dar printr-o convingere și, eventual, printr-o educație și o morală religios creștină...”

Dar mai există morala religios creștină? „La puțină lume, mai există. Și-n fond, contează și puțină lume de calitate, și multă lume de mai slabă calitate. E zicala aia, că bănuțul de aur valorează cât un sac de bani de aramă.”

Arhitectul consideră că de vină pentru abaterea oamenilor de la morala creștină sunt „tentațiile moralei laice, ale moralei profane, care ne-au venit în special din occident. Ȋndepărtarea de religie s-a făcut în zona comunistă prin teroare și prin interdicție, iar pe partea cealaltă, și a fost mult mai eficientă, prin tentații: banul, bogăția, faima, libertinajul, concurența... Competitivitatea și concurența între oameni. Ȋn religie se consideră că oamenii sunt frați. Dincolo, prin concurență, ne întoarcem la proverbul latin păgân «Homo homini lupus est», omul e lup omului, nu frate omului.”

El crede că „există și hibe chiar în tagma slujitorilor bisericii, a preoților. Poate chiar și a instituției, și asta este destul de explicabil, în sensul că este foarte instituționalizată biserica, și-n orice instituție apar și moravurile, și hibele profane, laice”.  

 

Ce înseamnă România pentru el? „România, la ora actuală, este un stat mai degrabă virtual. Dar pentru mine înseamnă un teritoriul sacru, care ne-a fost dat de Sus și este pământul moșilor și strămoșilor mei, un pământ care e binecuvântat. Are de toate. Am citit statistici serioase, în care se arăta că țara ar putea să aibă o populație de 70-80 de milioane, care să trăiască în bune condiți aicea. Și să mai aibă și disponibilități de export. Dar..., e degringoladă mare. Degringoladă creată și cu zăpăceala și inconștiența noastră. Are Sfântul Ioan Gură de Aur un cuvânt inteligent, spune că nimeni nu poate fi rănit, dacă nu se rănește singur. Dacă nu contribuie și el la faptul de a fi agresat și rănit.”

Nu crede că va fi mai bine în viitor, pentru că „lucrurile merg în râpă”. Și nu e convins că măcar cei tineri ar putea fi ajutați să mai salveze ceva, pentru că și aceia care vin după noi „sunt din ce în ce mai puțini”... Ȋn opinia lui, însă, fiecare dintre noi e dator „să mărturisească, prin atitudinea de zi cu zi, prin fapte, să dea exemple bune. Să le spună adevărul, în măsura în care contează. Că, dacă toată lumea e preocupată doar de promoții la castraveți murați bulgărești și chiloței italienești, pe un astfel de pat de preocupări nu se poate face nimic bun. Nici pentru tine personal, nici pentru cei din jur. Asta e interesant, fac un recurs istoric acuma, două personalități extremiste care nici n-au știut unul de altul că spun același lucru, extrema stângă - Troțki, și extrema dreaptă - Hitler, au spus că «poporul care este preocupat doar de problema burții va muri de foame»...”

VA URMA: Citiți luni o nou episod din LIFEBOOK.