3 lei nu-ți ajung în mall nici de-o apă plată. De la Ilie Stelica, cu 3 lei iei două linguri. Cioplite de ea, mai întâi cu barda în trunchiul de plop sau de salcie, apoi scobite cu tesla, subțiate cu cuțitul și adâncite cu scoaba. „Dacă-i tânăr, lemnu-i mai ușor de modelat”, spune ea.
      
Dar cine mai are nevoie de linguri de lemn? Ce mămăligă să mai învârți la București, ce mâncare fără de plating și de nearătat în poze, pe facebook? „Mesteci în dulceață”, zice bătrâna de 75 de ani, adaptându-și reclama la cerințele pieței.

E din satul Ghinești, județul Dâmbovița. Să facă linguri a învățat în familie, că-i din neam de rudari. Zice că nu i-a plăcut cartea, se pitea când o trimitea mama ei la școală, dar era „inimoasă”, adică de muncă n-a fugit. Acum însă, parcă-i pare rău că nu s-a dus să-nvețe, poate avea și ea o viață mai ușoară și-o pensie mai mare.

Așa, fără de carte, a muncit 32 de ani la I.A.S.. Ȋn saivane, la vaci, la cărat baloți și la rânit gunoiul. N-a avut încotro, bărbatul ei era lovit de patima alcoolului, și ea trebuia să îngrijească, mai mult singură, de cei trei copii. Nu se vaită, nici de cât a trudit, nici din cauza pensiei de 5.200.000 de lei vechi (cam cât o pereche de adidași șmecheri, în mall). 

Ilie Stelica îi mulțumește lui Dumnezeu că încă-i mai dă putere să facă linguri și să umble cu ele. Când strânge o sută, le pune în paporniță și vine la București. Prin Obor, Gorjului, Rahova, nu stă într-un singur loc, numai să mărite mai repede lingurile de lemn. Și le dă la ofertă din prima, câte două, alea mai mari 5 lei perechea, cele mai mici – 3. Să scape și să plece mai repede acasă. 

Cu banii pe care îi ia pe „marfă” își cumpără medicamente. Și-și mai ajută copiii. Ea nu le cere niciodată, nu vrea să-i împovăreze, că au și ei greutățile lor, iar când vine la București și stă la fiica ei, nu intră pe ușă cu mâna goală, „să nu mănânc de la ei, că n-are nici ei”. Șase din cei 12 nepoți ai bătrânei în casa aceea trăiesc. Iar ea știe că nu-i ușor să crești un copil. 

Pământ are doar „o jumătate” (n.r. – de hectar), iar fata și băiatul ei care au rămas în sat „închiriază de la oameni, ca să țină animale”. Fiul locuiește în casa părintească. „S-a desființat munca de unde lucra el”, îmi spune bătrâna, așa că bărbatul muncește acum la negru, adică fără carte de muncă. Dar tot e bine, că are unde, râde celălalt ochi al mamei lui.

Cum se cam ciondănește cu nora, bătrâna își face acum o cameră a ei, separată de restul casei. „Am făcut «un provident» (n.r. - împrumut) și mă ajută și un nepot. Are 17 ani, a cărat saci de ciment, a muncit, săracul. Ȋi dau și lui 500.000 (n.r. – de lei vechi), când oi ajunge acasă”, își dumică ea deja bacnotele adunate-n șorț.  

 
Acum „nu mai e lumea serioasă, să pui bază pe cuvântul ei”

Nu știe cum îl cheamă pe președintele României, „Iovanescu” sau „Iovan”, dar crede că a fost bine că el s-a dus în America, pentru că „a văzut ce e și p’acolo”. Și de acu’, o să aibă cu ce compara, care va să zică. 

Despre (încă) premierul Grindeanu, Ilie Stelica zice că e „un băiat cuminte” (și chiar așa și părea în urmă cu o săptămână, când am făcut interviul). Cu mare lucru nu s-a ales însă din guvernarea asta, doar un pol în plus la pensie. 

Cel mai bun președinte al României, în opinia lingurăresei, a fost Gheorghiu Dej. Dar și cu Ceaușescu parcă era mai bine ca acum, crede ea, că nici el nu-i lăsa pe oameni „să umble craina așa, de colo până colo. Acu’ se întâmplă multe, pentru că e lumea de capul lor”, spune bătrâna. E de părere că cei care umblă teleleu și nu muncesc „trebuie constrânși”, adică „statul să-i subție, să-i ia și să-i ducă la muncă. Ar trebui să fie o strictețe. Nu prea e bine, cu lumea care a luat-o razna.”

Ea nu e de acord cu „cei care fac o sumă de copii și nu-s capabili să-i crească, să-i îmbrace”. Zice că nu e bine să aștepți ajutor de la alții și nici să faci copii „pe speța statului”, că trebuie „să-ți dai interesul de copii, dacă i-ai făcut”.   

Ȋn ochii lui Ilie Stelica, lumea de acum încape într-o singură frază. „Nu mai ai încredere în nimenea. Că nu mai e lumea serioasă, să pui bază pe cuvântul ei. Este așa..., azi vorbește una, mâine face alta. Și nu mai ai încredere în ei.” 

Iar „oamenii au mai puțină credință”. De ce? „S-a schimbat atmosfera asta de pe pământ”, spune ea, convinsă de acest lucru. Dar ce înseamnă credința? „Din puținul pe care-l ai, mai lași ceva și altuia, ca să ai și pe partea ailaltă. E sufletul, mămică”, crede bătrâna.

LIFEBOOK este o rubrică dedicată oamenilor care nu se mai văd. Nici la televizor sau pe rețelele de socializate, dar nici în preocupările politicienilor care au transformat România într-o arenă de circ. LIFEBOOK e o fereastră spre lumea reală. 

VA URMA: Aflați joi povestea arhitectului care a contribuit la înălțarea a două orașe din Irak.