ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Peste 30 persoane s-au rugat pe trotuarul de la intrarea în Clinica de Ginecologie nr. 1 din Cluj-Napoca, pentru încetarea avorturilor, campania urmând să aibă loc zilnic, pe perioada Postului Paștelui, scrie Mediafax.

În cadrul campaniei „40 de zile pentru viață”, cei peste 30 de clujeni s-au rugat, marți seara, pentru încetarea avorturilor, urmând ca această acțiune să se deruleze 24 de ore pe zi pe toată perioada Postului Paștelui, participanții la manifestare adunându-se pe trotuarul de la intrarea în Clinica de Ginecologie nr. 1 din Cluj-Napoca cu afișe cu mesaje în mai multe limbi.

Pe afișe oamenii au scris „Roagă-te pentru încetarea avorturilor”, „Femeile însărcinate au nevoie de ajutor nu de avort”, „Orice ființă umană are dreptul la viață”, „Bărbații adevărați protejează viața”.

Dan Călinescu, unul dintre organizatorii manifestării, a declarat că viața are valoare supremă, iar Dumnezeu vrea sfârșitul avorturilor.

„Noi, creștinii, trebuie să facem ceva. Vrem să trimitem clujenilor un mesaj că există speranță. Campania <<40 de zile pentru viață>> este una în care cerem încetarea avorturilor și ne rugăm pentru acest lucru. Vom sta în stradă 24 de ore pe zi pe toată durata Postului Paștelui, inclusiv noaptea, vom avea Biblia în format audio și o vom asculta. E nevoie de dăruire, sângele nevinovat are un glas. La campanie participă reprezentanți ai tuturor cultelor religioase din Cluj-Napoca, de la greco-catolici, romano-catolici, ortodocși, evanghelici, baptiști. Sperăm că prin acest demers să convingem femeile care vor să avorteze să se răzgândească”, a spus Călinescu, care a anunțat că va sta în stradă de la miezul nopții până la 6 dimineața pe toată durata campaniei.

Campania „40 de zile pentru viață” se va derula până în 9 aprilie. Potrivit organizatorilor campaniei, în România au loc, zilnic, peste 400 de avorturi.