ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ministrul Justiției, Raluca Prună, și-a exprimat public poziția față de ceea ce se va judeca la CCR în septembrie: definirea familiei prin căsătoria dintre un bărbat și o familie și recunoașterea căsătoriilor gay.  "Cuplurile care trăiesc fără căsătorie, indiferent de sexul partenerilor, au nevoie de protecție oferită de lege", a fost declarația ministrului făcută în cadrul unei conferințe.

Asociația CHRISTIANA a luat act de aceste declarații și îi transmite Ralucăi Prună să se gândească "și la poporul român în care v-ați născut, în mod sigur dintr-o binecuvântată relație heterosexuală".

"Încercăm să va ajutăm: Nu confundați căsătoria (adică uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie) cu relațiile homosexuale, adică întreținerea de relații sexuale între persoane de același sex, oricât de mult va doriți să fiți și dumneavoastră "ca cei din Occident".

Când vorbiți în public că ministru gândiți-vă și la poporul român în care v-ați născut, în mod sigur dintr-o binecuvântată relație heterosexuală.
 
Gândiți-va și la mama și tatăl Dumneavoastră, și la învățătoarea Dumneavoastră (sunt convins că îi este jenă să spună că v-a avut elevă).

Nici țăranul român, nici intelectualii români nu au apetit (în istoria civilizației noastre) pentru o asemenea destrăbălare. În România homosexualitatea este mediatizată (fără pudoare) și promovată de oameni ca Dumneavoastră și de alții care au avut același maestru.

Aveți și obligația să cinstiți tradiția, cultura și sentimentele religioase ale poporului care v-a trimis la Bruxelles și v-a numit ministru (dacă într-adevăr poporul a avut vreun rol).

Noi ne închipuiam că Uniunea Europeană este născută din gândirea reprezentaților ei, nu cum ați afirmat Dumneavoastră (adică exact invers) că "opinia personală ține și de o agendă europeană".

Poate de aceea, se vede de la distanță, cu ochiul liber, că România seamănă într-adevăr cu o agendă de unică folosință", se arată în comunicatul primit de ActiveNews.