Un seminarist din Iași și-a pierdut viața în urma unui accident petrecut în incinta gospodăriei Mănăstirii Putna, din județul Suceava. 

Sebastian Lungu, un elev de 17 ani al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare" din Iași, a murit luni, 14 august, la Spitalul de Neurochirurgie în urma unor leziuni cerebrale grave, cu care a fost diagnosticat după ce și-a prins capul între două bare de metal care închideau un lift pentru cărat marfă. 

După ce în presă au apărut mai multe articole care ar fi sugerat că Biserica ar fi încercat ascunderea unor fapte, Marius Elisei, fost student la Facultatea de Teologie și care acum este cadru didactic, a postat pe Facebook un text despre experiența sa la Mănăstirea Putna.

 

„M-am hotărît să scriu aceste rînduri nu pentru a da replică minciunilor sfruntate ale trusturilor de presă, nici pentru a manipula opinia publică într-o direcție anume, ci pentru a împărtăși experiența mea legată de Mănăstirea Putna timp de zece ani. Nu ridic cuvintele din acest articol la pretenția unei bogății estetice, ligvistice sau discursive, ci redau cu bucurie și nostalgie în același timp, o altă față a Mănăstirii Putna așa cum am văzut-o eu și alți zeci de tineri.

Cînd am cunoscut Mănăstirea Putna am înțeles că am marea șansă să pătrund într-o lume care nu îmi era datoare cu nimic, dar care, aveam să înțeleg mai tîrziu, a fost și este dispusă să-mi ofere acele lucruri fără de care viața mea nu ar fi fost la fel de binecuvîntată. La vîrsta de 15 ani am pășit pentru prima dată în cea mai importantă școală, o școală în care nu mi s-a cerut să deprind nimic, ci am fost silit din interiorul meu să urmez bunătății și jertfelniciei Părintelui Stareț și a întregii obști. Copil fiind pricinuiam adesea supărări părinților Mănăstirii, dar acolo aveam să primesc cea dintîi lecție de iubire autentică, duhovnicească, dar și de răbdare. Învățam nu din ce spuneau părinții, ci din ceea ce făceau, din lucrarea lor. Familia mea nu și-a putut permite să duc un trai lipsit de griji pe parcursul studiilor pe care le-am urmat. Îmi aduc aminte, nu fără lacrimi, că am pus înaintea Părintelui Stareț Melchisedec Velnic dorința mea de a studia, dar în același timp și neajunsul financiar prin care trecea familia mea în vremea aceea… Ceea ce am înțeles în acel moment a fost faptul că mă aflam nu înaintea unui om, căci niciun om nu mai făcuse atîta bunătate cu mine pînă atunci și nici pînă acum. Anii au trecut, iar eu prin purtarea de grijă a Mănăstirii Putna am reușit să îmi finalizez studiile de licență și master, iar astăzi sunt din ajutorul lui Dumnezeu cadru didactic. Nu aș dori să considere nimeni că am fost o excepție favorizată de obștea Mănăstirii. Nu, am fost unul dintre cei mulți, foarte mulți pe care Părintele Stareț i-a sprijinit în activitatea lor. Mi-ar fi mai mult decît dificil să redau aici numărul mare de tineri pe care Sfânta Mănăstire i-a primit și i-a susținut în diferite etape ale vieții. Pentru tot ceea ce investea Părintele Stareț în educația mea, adesea mă simțeam îndatorat și cu mustrări de cuget îl întrebam cum aș putea să îi răsplătesc cumva bunătatea?! Singurul răspuns pe care l-am primit și care mi-a devenit apoi dreptar în viață a fost: ”Silește-te să Îl iubești pe Hristos”! Aceasta a fost răsplata pe care Părintele Stareț a cerut-o de la noi, iar acest lucru a fost pentru mine cea mai importantă lecție pe care aveam să o primesc în activitatea mea studențească. În vara anului 2012 am fost tot mai afectat de o problemă medicală care persista de ceva vreme, iar aflându-mă în perioada aceea la Mănăstirea Putna am fost dus de Pr. Stareț la Spitalul din Rădăuți și am fost operat, toate cheltuielile fiind suportate de mănăstire. Cunosc personal foarte mulți tineri care au fost spitalizați datorită unor probleme medicale prin sprijinul mănăstirii,. De asemenea, îmi sunt cunoscute multe, foarte multe persoane care studiază astăzi în orașele universitare mari ale țării, Iași, București, Cluj etc, față de care Mănăstirea Putna se îngrijește periodic pentru a le asigura cele necesare în perioada studiilor. Mă întreb dacă cineva cunoaște vreo instituție cu atîta deschidere și disponibilitate față de tineri, pentru educația și dezvoltarea caracterului lor moral, pentru ca rodul creșterii sănătoase spiritual și educațional a tinerilor să fie pus în slujba societății, societate care astăzi îi folosește pe aceeași tineri pentru a discredita mănăstirea.

Dacă doresc să împărtășesc experiența mea în timpul șederii la Mănăstirea Putna este pentru că nimic nu ne rănește mai mult ca nedreptatea care i se face astăzi acestui loc binecuvîntat de Dumnezeu. Au pornit o luptă nesinceră, nedreaptă față de obștea mănăstirii, o luptă care de departe este un ecou al neajunsurilor lăuntrice ale celor care au pălmuit imaginea mănăstirii și încerarcă să frîngă mîinile celor care hrănesc zilnic sute de oameni ce le trec pragul fără să pretindă nimic în schimb. Nu mi-a fost dat să văd oameni mai devotați necunoscuților care poposesc la Mănăstirea Putna sau pur și simplu trec pentru a se închina sau vizita, decît părinții acestei mănăstiri.

În timpul vacanțelor vin la Putna foarte mulți studenți pentru că aici le sunt asigurate instrumentele esențiale creșterii lor spirituale și culturale. Exemple în acest sens stau întâlnirile dintre unii monahi, cu precădere Pr. Ieremia și Pr. Gherasim, și tinerii aflați în mănăstire, întîlniri în cadrul cărora se vizionează filme cu un bogat conținut cultural și duhovnicesc, sunt recomandate cărți spre lecturare și se plănuiesc pelerinaje supravegheate de Părinții mănăstirii. Este drept că studenții și elevii care rămîn mai multe zile își arată disponibilitatea pentru a ajuta la sarcinile gospodărești ale Mănăstirii Putna, dar nu am văzut niciodată pe cineva revoltat în această privință sau însărcinat împotriva voinței lui cu treburi gospodărești de către Părinții Mănăstirii. Încă mi se pare greu de crezut și sunt afectat de situația în care este pusă Mănăstirea Putna, de a fi acuzată din pricina implicării sale în progresul cultural și duhovnicesc al tinerilor. Dacă și acest lucru este condamnat în țara mea, atunci ”dreptate, iată-te moartă!”.

Cazul morții tînărului Sebastian, un eveniment cu siguranță mult așteptat de agenda trustului de presă Adevărul , a devenit viral pe rețelele de socializare, dar nu fără regret constat că parcursul evenimentelor din zilele anterioare decesului lui Sebastian au fost falsificate tendențios și ieftin.

Eram în Mănăstirea Putna cînd s-a petrecut regretatul accident, venisem pentru cîteva săptămîni pentru a mă bucura de un timp de liniște și a-mi vizita prieteni vechi care au ales să viețuiască în mănăstire. Eu, ca și Sebastian, am ales să ajut după pricepere și putință la treburile ce se iveau zilnic în mănăstire. Nu m-a obligat nimeni niciodată, nu am fost zilier, nu am lucrat la negru, nu am fost hăituit de volumul de muncă și nu am fost muncitor de ocazie așa cum m-a numit trustul de presă Adevărul. M-am întîlnit cu Sebastian imediat după accident, el era însoțit de un părinte al mănăstirii, Pr. Sebastian, care este și medicul instituției., era conștient, se deplasa fără dificultate și nu era sesizabil, aparent, niciun simptom. La foarte scurt timp am văzut mașina, care îl transporta pe Sebastian, plecînd din Mănăstire spre o instituție medicală. La trapeză, locul în care se servește masa călugărilor și studenților, Părintele Stareț ne-a informat permanent de starea lui Sebastian Lungu, acesta fiind asistat în permanență de Pr. Sebastian Mircea. Ne-am dorit cu toții să se însănătoșească, Părintele Stareț ne-a îndemnat mereu să ne rugăm pentru el, a fost pomenit la slujbele mănăstirii, dar Dumnezeu a avut alt gînd cu Sebastian.

Pe noi, cei care eram atunci în mănăstire, vestea morții lui Sebastian ne-a întristat mult, dar la scurt timp, doar la cîteva ore, acest regretat eveniment a devenit motiv de consum pentru agențiile de presă. Adversitatea față de Mănăstirea Putna a devenit parte într-un război mult mai vechi și mult mai complex împotriva Bisericii Ortodoxe. Nu am înțeles niciodată de ce să lovești într-o instituție, care știi bine că nu va folosi niciodată armele tale sau mai bine spus nu va ridica niciodată armele împotriva ta. Este ușor să lovești Biserica, este ușor să o învingi, întotdeauna a fost așa, dar nimeni din cei ce au ridicat brațul împotriva ei nu a simțit vreodată bucuria biruinței. Și asta pentru că nu a existat niciodată o luptă. Nu face cinste nimănui victoria unei lupte fără adversar. Biserica a luptat întotdeauna împotriva păcatului, împotriva forțelor care doresc să subjuge libertatea și demnitatea poporului, nu împotriva oamenilor. Nu au înțeles niciodată agențiile media că lovind în Biserică au rupt în două unitatea acestui popor, este vorba despre același popor care a fost apărat și cinstit cu sîngele lui Brîncoveanu și cu jertfelnicia lui Ștefan cel Mare. De cîte lecții de istorie are nevoie trustul de presă Adevărul pentru a înțelege că libertatea poporului român se datorează faptului că Biserica a înțeles foarte bine că fidelitatea față de neamul românesc trebuie plătită cu prețul muceniciei, iar această mucenicie asumată a Bisericii a asigurat de-a lungul secolelor educația și spiritualitatea poporului român.

Trusturile de presă care au făcut din subiectul ”biserică” pretextul perfect pentru acoperirea unor reale sincope profesionale din activitatea lor, astăzi fac din moartea unui copil prilejul unei ieftine apologii a vieții, a adevărului, ei cei ce nu contenesc să răstignească oameni prin violența propagandei media, tot ei cei care își cîștigă pîinea din resturi rămase de la masa minciunii. Se hrănesc de prea mult timp cu laptele alterat al unei mame străine, poate că e vremea să înțeleagă că suntem români astăzi pentru că suntem ortodocși”, a scris Marius Elisei pe Facebook..