ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Mii de pelerini au participat sâmbătă la Procesiunea Calea Sfinților, în acest an, racla cu moaștele Sfântului Arhidiacon Ștefan din Grecia însoțind moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou și ale Sfinților Împărați Constantin și Elena în cadrul tradiționalului eveniment.

Cele două procesiuni - la care, pe lângă numeroși credincioși, au fost prezenți și sute de preoți din protoieriile din Capitală și Ilfov, preoții de caritate și preoții militari — au pornit simultan, procesiunea cu racla purtând moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou pornind de la Catedrala Patriarhală spre biserica Sfântul Nicolae - Vlădica pe Bulevardul Regina Maria, mergând până la baza Colinei Bucuriei.

Procesiunea cu racla purtând moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena a pornit de la Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon - Nou pe străzile Șerban Vodă și Bibescu Vodă până la baza Dealului Patriarhiei, potrivit basilica.ro.

Cele două procesiuni s-au unit la baza Colinei Bucuriei, pentru momentul întâmpinării raclei cu moaștele Sfântului Arhidiacon Ștefan, adusă de Mitropolitul de Nea Ionia și Filadelfia, Gabriel. Procesiunea astfel formată a urcat Dealul Patriarhiei până la podiumul din apropierea Catedralei Patriarhal, unde a fost întâmpinată de Patriarhului Daniel.

Menționând că "acum, la București, se întâlnește Sfântul Mucenic Ștefan cu Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, deci un martir și un cuvios", Patriarhul României a afirmat că "cinstirea sfinților martiri, prin rugăciuni și cântări de laudă adresate lor, prin sărutarea icoanei lor și a sfintelor moaște, aduce mari și multe binecuvântări credincioșilor".

"În această privință, Sfântul Vasile cel Mare ne învață zicând:"Cel ce atinge moaște de martir participă la sfințenia și harul care se află în ele". Sfinții martiri și sfinții cuvioși au în comun iubirea lor jertfelnică pentru Hristos; martirii sau mucenicii au îndurat multe suferințe, iar monahii și-au asumat multe nevoințe (pocăință, postire, priveghere ș.a.). De aceea, viața monahilor a fost numită și mucenicia albă", a spus Patriarhul Daniel.

El a subliniat că de la martiri învățăm că iubirea lor pentru Hristos este mai tare decât teama de suferință și de moarte.

La rândul său, Mitropolitul de Nea Ionia și Filadelfia, Gabriel, a mulțumit pentru primirea și dragostea profundă și călduroasă.

"Acestea ne fac să nu ne simțim străini printre voi, ci frați adevărați și autentici, uniți prin credința ortodoxă comună și slujirea Dumnezeului în Treime. Acesta este și harul Sfântului Ștefan, harul Sfinților Bisericii noastre, care cu mijlocirile lor depășesc granițele naționale cele înguste ale popoarelor, unesc lumea întreagă, îi unesc pe creștini, apropie tot mai mult Bisericile surori și sfințesc relațiile noastre", a mai spus înaltul ierarh grec.

Raclele cu sfintele moaște au fost așezate în baldachinul amenajat lângă Catedrala Patriarhală pentru a fi venerate de cler și credincioși până în ziua de vineri, 28 octombrie.

Joi, 27 octombrie, la ora 21,00, moaștele Sfântului Arhidiacon Ștefan vor fi duse, potrivit Agerpres, spre Aeroportul Otopeni pentru a se întoarce în Grecia.

Sfintele Moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și ale Sfinților Împărați Constantin și Elena vor rămâne spre cinstire în baldachinul de pe Colina Patriarhiei până la închinarea ultimului pelerin.