ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Acțiunile de sensibilizare publică pentru rămânerea Sorinei din Baia de Aramă în familia care a crescut-o s-au intensificat în ultimele zile: pagina de social media a premierului Viorica Dăncilă a fost asaltată cu sute de mesaje care solicită publicarea rapoartelor despre Sorina, postarea despre încheierea mandatului României la Președinția Consiliului U.E. înregistrând circa 1300 de comentarii; la Baia de Aramă au continuat protestele zilnice; două persoane au organizat la Oradea o manifestare pro-Sorina în cursul după-amiezii de duminică, la care au adunat și semnături pentru schimbarea Legii Adopțiilor. Potrivit portalului Știri pentru Viață, la Constanța și Madrid s-au anunțat viitoare manifestări de susținere a familiei care a crescut-o pe Sorina.