ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Sindicaliștii din Poliție s-au întâlnit cu ministrul Carmen Dan, dar și cu premierul Mihai Tudose pentru a discuta despre suplimentarea numărului de agenți operativi în stradă.

La nivelul Ministerului de Interne există un deficit de 20.000 de angajați. Iulian Surugiu, liderul Sindicatului Național al Agenților de Poliție din România, a anunțat, după discuțiile avute de o delegație a SNAP cu primul-ministru Mihai Tudose, că s-a convenit elaborarea rapidă a unui nou Statut al polițistului și angajarea a cel puțin 4.000 de persoane în cursul acestui an.

De asemenea, Guvernul a anunțat că premierul va cere Ministerului de Interne o analiză a necesităților de dotare a polițiștilor, pe baza căreia va prezenta o soluție „în cel mai scurt timp”.

Iulian Surugiu a precizat că elaborarea unui nou Statut al polițistului va trebui făcută urgent, în două luni, iar noua formă să includă și un ghid al carierei.

O alta urgență este reducerea deficitului de personal din cadrul Ministerului de Interne.

„Am discutat despre elevii care au absolvit un an de zile de școală militară la Câmpina și unde mai avem școli de poliție, să reușim să-i încadrăm anul acesta pentru că eu spun că un copil care a făcut un an de zile școala militară e mai pregătit decât să iau unul de pe stradă și să-l îmbraci pur și simplu în uniformă”, a declarat Surugiu.

El a precizat că SNAP a cerut încadrarea a 4.000 de persoane, lucru cu care Mihai Tudose s-a declarat de acord.

De asemenea, sindicaliștii au discutat cu șeful Guvernului și despre schimbarea modului în care funcționează actualmente Poliția.

„Am discutat despre faptul că, odată cu Statutul polițistului va avea loc și o reformă în cadrul poliției pentru că trebuie să găsim mai mulți oameni în stradă. Este o problemă veche pe care am mai spus-o și nu s-a întâmplat până acum. Găsim puțini polițiști în stradă și mulți în birouri”, a afirmat Surugiu.

O altă chestiune asupra căreia sindicaliștii au insistat a fost achiționarea a 10.000 de autoturisme, lucru care ar trebui făcut rapid, într-o lună sau două. În ce privește componența patrulelor de poliție, Surugiu a insistat că trebuie respectat ordinul de ministru care prevede că patrulele de poliție trebuie să aibă doi polițiști în alcătuire. 
 
„Pe mine mă interesează ca polițistul să nu fie unul singur. Există un ordin care spune foarte clar că patrula de poliție este formată din doi polițiști, nu dintr-un polițist și un polițist local ș.a.m.d.”, a afirmat sindicalistul.

Surugiu a cerut și întocmirea unei situații cu dosarele penale aflate în cercetare.

„I-am cerut premierului să ceară Parchetului General să facă, împreună cu Ministerul de Interne, o situație a dosarelor penale existente în România și acolo unde au depășit un termen rezonabil să ceară explicații de ce nu s-a întâmplat nimic în dosarul respectiv. Înțelegem că unele dosare sunt complexe, dar nu putem să tolerăm așa pentru că dosarele care nu sunt rezolvate într-un termen rezonabil duc către corupție și noi nu dorim lucrul acesta”, a mai spus Iulian Surugiu.