ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Marius și Ruth Bodnariu nu sunt singurii care trăiesc acest coșmar. În mass-media au apărut informații și despre alte cazuri, dar părinților le-a fost teamă să-și facă publică situația.
 
Familia Nan, Mihaela (37 de ani) și Dumitru (44 de ani), care a rămas fără copii pe 27 octombrie, înainte de a se declanșa cazul Bodnariu, a tăcut până acum. Cei doi soți, creștini ortodocși originari din Maramureș, s-au mutat în Norvegia în urmă cu cinci ani. Dumitru Nan a povestit pentru Adevărul că el și soția sa au muncit din greu, dar au reușit să își cumpere o casă și un apartament pe care l-au închiriat la un preț de 1.500 de euro pe lună. Cu venituri care se apropie de 10.000 de euro pe lună și doi copii Bianca (7 ani) și Dragoș (un an și jumătate), familia Nan spune că și-a dorit să le ofere copiilor tot ce e mai bun. Tatăl spune că și-a dus fetița la înot, la balet, la handbal.
 
A venit, însă, ziua de 27 octombrie 2015, când cei doi soți au pierdut tot ce au mai scump pe lume. Cei doi copii ai familiei Nan au fost luați de Serviciul de Protecție a Copilului – Barnevernet și plasați într-o familie surogat. În timp ce era la serviciu, tatăl copiilor a fost sunat și chemat la Poliție. A sunat-o pe soție, de la care a aflat că și ea a fost chemată la Poliție, unde cei doi soți au fost interogați timp de șase ore și lăsați să plece. Afară i-au așteptat doi angajați ai Serviciului de Protecție a Copilului, în vârstă de aproximativ 30 de ani fiecare. Asistenții sociali le-au spus părinților, care nu au aflat nici până în prezent cine i-a denunțat, că fetița a declarat că a fost bătută și nu mai au dreptul la copii.
 
„Când am auzit asta, m-am clătinat pe picioare”, povestește Dumitru Nan. Românul a mai declarat că în momentul în care au fost luați copiii, soția sa a început să plângă și să țipe, iar asistenții sociali i-au spus că, dacă are nevoie de un psihiatru, o pot ajuta.
 
„Le-am spus că le dau tot ce am, casă, apartament. Nu îmi mai trebuie nimic. Să îmi dea copiii și plec din țară”, povestește Dumitru Nan.
 
„Pur și simplu îți iau sufletul din tine și pleacă cu el”, a declarat și Mihaela Nan.
 
La fel ca în cazul Bodnariu, acuzația adusă familiei Nan este că și-a lovit copiii. Dumitru Nan susține că niciodată nu a lovit fetița „Am avut o slăbiciune foarte mare pentru ea. I-am făcut totul pe plac. Tot ce am făcut a fost să o mai pun la colțul rușinii, unde nu a stat mai mult de cinci minute”, povestește Dumitru Nan.
 
Din prima săptămână din care au rămas fără copii, Dumitru și Mihaela Nan au primit dreptul de a-i vedea pe Bianca și Dragoș, aflați la o distanță de 300 de km de casă, doar câte două ore pe săptămână. Potrivit lui Dumitru Nan, întâlnirile au loc într-o cameră de hotel, în prezența asistenților de la Serviciul de Protecție a Copilului, care își iau notițe. Momentele întâlnirilor cu copiii descrise de Dumitru Nan sunt dramatice.  
 
„La prima întâlnire de la o săptămână când au luat-o, am mers să îi vedem. Bianca nu a avut nici o ezitare. A sărit direct în brațe la mine. În astea două ore, mai mult de o oră a stat în brațe la mine și o mai pupam. Am fost acuzat că a fost foarte jenant că am ținut fetița la mine în brațe și am pupat-o. La despărțire, Bianca țipă, se ține de mână că vrea la noi. A durat jumătate de oră să ne despărțim. Plângeau să vină la mine în brațe”, a mai povestit Dumitru Nan.
 
„De ce traumatizează copiii fără să se gândească o secundă că le distrug viitorul? Ei chiar nu pot să vadă că distrug familia și copiii?”, a declarat și Mihaela Nan.
 
Tatăl copiilor a mai declarat că este creștin ortodox și că i-a învățat pe copii să se roage, iar la întâlnirea din preajma Crăciunului a cântat colinde alături de Bianca, în camera de hotel în care s-au întâlnit.