Evreii originari din România au știut să fie loiali față de patria lor de adopție. Cu excepția acelora care s-au cățărat în fruntea nomenclaturii comuniste fie pentru avantaje materiale, fie pentru a se răzbuna pentru suferințele îndurate în timpul războiului, adepții credinței mozaice s-au „bucurat” de același tratament inuman din partea autorităților ca și majoritatea românilor creștini.

 

 Unii au reușit să emigreze în Israel în vreme ce alții au înfruntat temnițele comuniste ori constrângerile sociale. Aceeași loialitate au păstrat-o evreii și după căderea regimului comunist. Comunitatea nu a fost deranjată de faptul că în media românească se vorbea despre unele personalități al căror trecut fusese legat de Mișcarea Legionara dar care jucaseră un rol important în cultura româneasca și universală. 

Dar iată că Institutul Elie Wiesel, care se ocupă cu studiul Holocaustului și care a reușit să-i determine pe deputați și senatori să voteze controversata Lege anti-legionară, a considerat că anumite străzi, monumente ori instituții de învățământ nu pot purta numele de Mircea Eliade, Radu Gyr, Petre Tuțea sau Mircea Vulcănescu tocmai datorită acestei apartenențe. Demersul este cu atât mai absurd cu cât intelectualii mai sus menționați nu au fost nici torționari, nici persecutori ai evreilor ori instigatori la ură, ci simpli membri ai unei Mișcări care a comis, într-adevăr, unele regretabile excese dar care nu a primit din partea Tribunalului de la Nurenberg, cea mai înaltă autoritate în judecarea crimelor și a criminalilor de război, calificativul de fascistă. 

Situația este cu atât mai gravă cu cât conducerea Institutului continuă să exercite presiuni asupra autorităților centrale ori locale pentru a-și atinge scopul. Iar asta nu poate fi interpretat decât ca o sfidare la adresa memoriei acestor intelectuali și a poporului român.