Alina Mungiu invită SIE să-și facă treaba și să demaște propaganda rusă din spatele campaniei pro-Bodnariu. Tot ca propagandă rusă, că e mai comod, poate fi etichetată în curând critica stilului de a face afaceri de către companiile străine ancorate în monopolurile românești din utilități. Să zici ceva rău de consecințele amestecului SUA și aliaților în Irak, Siria, Libia? Propagandă rusă, limpede ca lumina zilei.

Dar să încasezi bani de la ONG-urile Sorosiste pentru tot soiul de programe  de creștere a eficienței în economie (întâmplător puse în practică ca privatizări pe bani puțini și liberalizări de tarife până în pânzele albe), să militezi pentru pluralism scoțând în față minorități cu valori și practici ce scandalizează majoritatea doar ca să bifezi subiecte la modă prin alte părți băgând în buzunar granturi peste granturi, să te faci că nu vezi că justiția e folosită ca ciomag de reglare a conturilor în politică, că anticorupția ocolește mereu corupătorul extern dar taie adânc în businessul local doar pentru a nu afecta imaginea luminoasă a capitalismului, multiculturalismului și globalismului triumfător, asta cum se cheamă? Cumva propagandă? Nuuuu, evident că nu, vorbim doar de spirit progresist, gândire luminată, activism civic. E doar absolut întâmplător faptul că proiectele ONG-iștilor noștri rimează cu interesele economice ale finanțatorilor din străinătate ai societății civile.

Alina Mungiu nu e singură pe baricade ( "Nu poți să nu îți pui întrebarea cum se face, în țări unde nu a avut loc niciodată o demonstrație pentru drepturile copilului, ca în România, deși poveștile orfanilor, cu SIDA sau fără, au ținut afișul 20 de ani, sau care conduc în topul violenței domestice, ai brusc mulțimi scoase de un canal de televiziune din casă cu pancarte mari, printate color și într-o engleză impecabilă, să protesteze contra tratamentului la care sunt supuși copiii lor în țările cele mai civilizate din lume”-vorbim de articolul "SIE trezește-te! Rușii sunt în spatele campaniilor anti-occidentale sub pretextul protecției copiilor” de pe România Curată). Zilele trecute un alt editorialist (Andrei Pantu) de pe Vox Publica afirma fără echivoc "Ce e de fapt cu atacurile astea aiuristice ȋmpotriva Norvegiei? Cȃt e prostie, cȃt e lipsa de discernamȃnț, cȃt e propagandă ieftină și agresivă? Greu de spus. Cert este că țară asta ȋi enervează pe mulți tocmai fiindcă rămâne, după toate standardele și în toate clasamentele (Democracy Index, Democracy Ranking), cea mai consolidată democrație liberală din lume. Și asta e ȋn sine suficient cȃt să-i agaseze pe toți capsalii, gȃzii, cristiancȃmpenii, ionuttenii și hurduzeii din univers." Cu alte cuvinte, cine e împotriva Norvegiei e împotriva civilizației iar cine mai și iese în stradă e manipulat, sărac cu duhul, suspect. 

Am însă o nedumerire. Cum de n-a fost etichetată drept propagandă rusă campania împotriva preoților pedofili din catolicism? (simplul fapt de a pune întrebarea asta este însă acum propagandă rusă!) Cumva pentru că interesele marilor puteri din Occident nu intraseră încă în coliziune cu cele ale Rusiei? Sau mișcarea ecologistă (nu vorbim de cea de la noi, acolo s-au găsit destui să vadă mâna Gazprom în spatele contestatarilor exploatării de la Roșia Montană)? Ceea ce face ca "propagandă rusă” să fie, după caz și interese, fie mișcare tradiționalistă, fie naționalistă, fie anarhistă, fie de-a dreptul și otova propagandă rusă. Cum le place celor care etichetează și au trompetele media din care să arunce respectivele etichete. 

Adevăratul motiv care-i face pe ONG-iști să identifice rapid propaganda rusă în critica la adresa unor aspecte ale politicii/economiei occidentale este însă altul. Se tem că în acest fel va fi pusă în discuție și lumea lor idilică de vânători de granturi, câștigători de burse, revendicatori de stagii de pregătire și masteruri în straintatate. Dacă cei care te finanțează au valori și practici discutabile, atunci înseamnă că tu ca ONG riști să-ți pierzi legitimitatea și influența și nu după multă vreme și benenficiile. Evident, este mult mai simplu să expediezi cu ștampila de propagandă rusă orice critică la adresa societății actuale. Scapi de grija fabricării unor contraargumente care se pot șubrezi la o analiză mai atentă, nu îți mai bați capul să schimbi percepția unui prezent sărăcăcios cu promisiunea mereu mai îndepărtată a unui viitor luminos. Cine critică Occidentul, indiferent în ce chestiune și cu ce argumente, face jocurile Rusiei. Cred că nici lui Ceaușescu nu i-ar fi ieșit mai bine!
 
Deosebirea este că atunci, după decenii de îndoctrinare agresivă, lumea respingea instinctiv orice mesaj care venea pe cale oficială. Acum ideile de-a gata au moduri mult mai insidioase de a fi strecurate. Media e mai variată, divertismentul poate conține mesaje subtile, pâinea începe să lipsească dar avem circul care ne umple timpul. Unii nu știu ce să mai creadă, alții confundă zgomotul din media cu opinia majorității, destui nu mai sunt interesați de valori/principii/dispute de idei în căutarea unor experiențe personale cât mai variate promise de societatea de consum.