ascultă articolul

„Hristos era ortodox”, mi-a spus Părintele Arsenie Papacioc, într-un interviu din 2004. „De unde știm noi, ortodocșii, că drumul credinței noastre este cel bun?”, l-am întrebat atunci. „Pentru că facem cum ne-a spus Hristos. El ne-a propovăduit: «Eu sunt Calea, Adevărul și Viața». Și facem ce a spus El. Deci, El era ordodox. El era adevărat. (...) Problema se pune după ce au intervenit căderile. La 1054 s-au despărțit catolicii și celelalte..., și atunci au început întrebările. Că adevărul acesta era, dovedit prin minuni. Pentru că dogmă se numește: adevăr de credință revelat, cuprins în scriptură și-n tradiție, practicat și aprobat de Biserică. Deci, asta este! Aici, în Biserică, a fost o traditie: noi am trăit 1054 de ani, de ani!, nu 1054 de ore sau de zile, ci de ani! și s-au despărțit catolicii și-au început întrebările: că au dreptate, că n-au... Dar noi, ortodocșii - chiar și cuvântul ortodox înseamnă adevărat – trăim cum ne-a spus Hristos. Deci, El ne-a spus, El e ortodox!”.

Ȋn cartea „Singur Ortodoxia”, reeditată în 2008 de Editura Sophia, Părintele Papacioc vorbește despre ecumenism (n.r. - mișcare de refacere a unității universale a Bisericilor creștine, cu respectarea autonomiei lor, pe calea acordurilor și a dialogului teologic). „Biserica propriu-zisă nu-i divizată, oamenii sunt divizați, oamenii s-au despărțit. Biserica nu poate să fie împărțită. Ca timp, nu se pune problema. Se pune problema Adevărului care trebuie mărturisit. Nu este valabilă nicio discuție, decât: vă primim cu drag înapoi”, spune Părintele Papacioc.

„Ecumenismul acesta, oferta aceasta vine din partea lor. N-au identitate! Ȋi roade sufletul pentru că nu sunt cu Adevărul. Singurul Adevăr este Hristos. Ȋn funcție de Adevărul acesta este mântuirea noastră! Ortodoxia..., chiar numele ei este de la Hristos. Așa cum ne-a învățat Hristos și au continuat Apostolii.
La majoritatea problemelor dogmatice dezbătute în Sinoadele Ecumenice am fost împreună atâtea sute de ani, și la unul (în) 1054 s-au despărțit romano-catolicii. De la catolici au venit protestanții cu Luther (1483-1546), și ulterior neoprostestanții, care au interpretare continuă. Nu există târg în materie de Adevăr! Ca să putem face o împăcare, o unitate, trebuie să negustorim: «mai dă, române, mai lasă, jupâne». Ce să lăsăm noi? Problema așa se pune: «Nu avem ce discuta decât să veniți înapoi!»”

„Dar cum ar trebui să se desfășoare aceste dialoguri?”, e întrebat Părintele Papacioc de redactorul cărții, Elena Marinescu. „Dar nu sunt deloc de părere să fie un dialog”, răspunde el. „Dacă-i târg, dialogul începe și să discute nu știu ce... Dacă fac caz de istorie, nu este permis. Sau, mai bine zis, ce istorie au? De ce au plecat? Dacă vor să revină, sunt primiți cu toată dragostea. Așa interpretez și vizitele care s-au făcut: de curtoazie. Acesta-i semn că noi suntem de bună credință - «vă primim cu drag dacă veniți. Fără condiții!»”.

- Deci doar la aceste cuvinte ar trebui să se rezume dialogul?
- Să revină la Ortodoxie! Că e vorba de Adevăr! Adică, „dom’le, ia-mi un ochi, că văd bine numai cu unul”?! Obiectul acestui dialog ar putea să fie acesta – „nu avem altceva de discutat decât: vă primim cu drag înapoi”. Asta este poziția, pentru că altfel ar însemna ca noi să știrbim din învățătura Ortodoxiei. Ce să ciuntim?!

- Dacă v-ar reproșa cineva că sunteți habotnic, ce i-ați răspunde?
- Nu, dragă, sunt ortodox!

- V-am întrebat pentru că au fost calificați unii ortodocși că sunt habotnici.
- Trebuia să zică ceva. Dar cu ce interes? Nu ne-am dus noi la ei: „Vă rugăm să reveniți!” Ȋi așteptăm, desigur, dar văd că pe ei îi roade ceva... Din punct de vedere spiritual, exclusiv spiritual, au chinul acesta: că nu sunt cu Adevărul. Dacă judeci normal, vezi limpede că Adevărul este mărturisit de Biserica Ortodoxă. Noi avem probleme că suntem neatenți, că suntem slabi... Ȋn ceea ce privește Adevărul, nu avem nicio grijă. Dar ei sunt îngrijorați.
 
- Credeți că s-au făcut progrese în cadrul mișcării ecumenice, al dialogului cu catolicii și protestanții? Adică vedeți un duh bun?
- Ȋntrebările pe care le puneți repetă prima întrebare. Nu, niciun progres nu se poate face, indiferent ce ni se propune și cine întreține un dialog. Ori înseamnă că cineva e vândut, laș, neortodox. Sau nu cunoaște frumusețea și văpaia Ortodoxiei.

- Dialogurile acestea durează de foarte mult timp.
- Desigur, numai așa, să nu se spună că nu am stat de vorbă, cum au făcut acum: le-am întors vizita, foarte bine. Asta s-a făcut să arate că suntem civilizați, dar suntem pe poziția noastră. Dar nu acesta este scopul. Se urmărește o unire: trebuie să ne așezăm pe o poziție de Adevăr comun; dar deja e Hristos!
Pentru o mie de ani de rătăcire în care s-au complăcut, trebuie să facem noi concesii? Nu! Adevărul este imuabil și veșnic – este Hristos.   
(...)

- Mișcarea ecumenică pornește de la ideea refacerii unității Bisericii. Credeți că este o ispită de dreapta? Pentru că ei cred că suntem divizați.
- Este o ispită de dreapta pentru că pun în discuție Adevărul. Acestea sunt porniri omenești, sunt momente, sectoare de timp în care se ivesc o serie întreagă de lucruri; ei caută să motiveze ce spun și, din punct de vedere psihologic, nu le convine poziția Bisericii și vor să ne niveleze, ca să poată rămâne liniștiți în căderea lor.
Ecumenismul este o problemă care nu va reuși niciodată. Este o vorbărie stearpă, un continuu dialog mincinos cu același titlu, pentru că nu se lasă ei. Noi nu am schimbat nimic. Ca să ne unim, trebuie să revină la Ortodoxie, absolut, de unde au plecat.

Noi nu avem ce schimba. Ce să ce cedăm în materie de dogmă? S-au stabilit la Sinoadele Ecumenice aceste hotărâri care rămân valabile. Sinoadele durau sute de zile, și la ele participau mari Sfinți Părinți. „Părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă” – așa începea hotărârea care consemna stabilirea Adevărului la aceste sinoade.
Părintele Iustin Popovici scria: „Ortodocșii sunt ortodocși pentru că au continuu această simțire a catolicității (sobornicității) divino-umane, pe care o păstrează și-o încălzesc prin rugăciune și smerenie. Ei nu se propovăduiesc niciodată pe ei înșiși; niciodată nu se laudă în om; niciodată nu rămân numai la natura lor umană pură, niciodată nu idolatrizează umanul. Sfinții de-Dumnezeu-purtători Apostoli au dat o dată pentru totdeauna definiția eclezialității divino-umane: «Părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă». Mai întâi Duhului Sfânt și apoi nouă; nouă, numai în măsura în care facem loc Duhului Sfânt să acționeze pentru ei și pentru noi.

Ȋn această definiție divino-umană apostolică se cuprinde toată metoda acțiunii Bisericii în lume. Metoda aceasta au primit-o și au continuat-o sfinții mucenici și mărturisitori, Sfinții Părinți și Sinoadele Ecumenice. Dacă cineva se îndepărtează de ea, se îndepărtează de Duhul Sfânt, se îndepărtează de Sfinții Apostoli și mucenici, de Sfinții Părinți și de Sinoadele Ecumenice; cade din unitatea, din sfințenia, din catolicitatea și apostolicitatea credinței divino-umane a lui Hristos. Cu un cuvânt: se taie pe sine de la Domnul Iisus Hristos.

Biserica Ortodoxă deține intactă învățătura Dumnezeului-om Hristos, pentru că rămâne, fără să cedeze, la metodologia divino-umană a Sfinților Apostoli și a Sinoadelor Ecumenice.”  
 
- Foarte mulți tineri studiază la facultăți de teologie protestante și catolice.
- Acestea nu sunt argumente, nu putem să discutăm așa... „de ce există iad și rai” – treaba lor! I-am spus unui tânăr absolvent al facultății de teologie, pasionat de lucruri mai „exotice”, care m-a interpelat: „Mă duc la Roma cu gând să combat Catolicismul!”. I-am răspuns: „Ascultă: numai clădirile când le-oi vedea, te catolicizezi, cum ai intrat în Roma.” Ei s-au organizat acolo, se motivează, dar se motivează fals.
Dar nu știu de ce pun problema unirii. Noi nu am pus problema, pentru că suntem liniștiți, suntem fericiți.
M-am îngrozit când am observat că nu au Proscomidie. Văd cât de mult se poate face la Proscomidie, unde pomenim viii și morții! O Liturghie fără Proscomidie e un lucru raționalizat, e un simbol, nu mai e Adevăr.

- Mari trăitori, printre care enumerăm pe Mihai Urzică și pe părintele Iustin Popovici, scriu în cărțile lor că mișcarea ecumenică ar fi o creație a masoneriei.
- Nu este o creație a masoneriei, este o creație a dracului. Chiar Cuviosul Iustin Popovici a zis că este cea mai mare rătăcire a secolului. (...) Este o risipă de cuvinte, pur și simplu, susținându-se prostește: „împarte și stăpânește” sau „divide pentru a domni”.
Adevărul de credință s-a stabilit pe ce a făcut Mântuitorul: „Dacă nu-i după Adevăr, sigur că-i după diavol”.

- Când spuneți că este a dracului, arde, ustură.
- Nu știu pe cine arde, dar nu ne interesează. Dacă arde, îi ard și alte spuse, nu numai asta.
Ȋmi pare foarte rău că lumea nu este trezită sau nu este orientată cu privire la oferta asta continuă de la Apus pentru unire. Ce împăcare? Ȋți dau „bună ziua”, dacă ai magazin, cumpăr pâine de la tine, e altceva; dar eu sunt tot ortodox.
Aici, la Techirghiol, trăiesc foarte mulți turci – am botezat vreo șapte până acum - , vin pe la mine și îmi cer rugăciuni. Odată mi-au zis: „Părinte, avem același Dumnezeu!”; „Sigur că avem același Dumnezeu, dar nu credeți în Hristos, și numai prin El ne putem mântui”. Cum crezi în Sfânta Treime este important.

- Care sunt consecințele participării unor ortodocși în cadrul acestor mișcări numite ecumenice?
- Consecințele sunt: „nu mai suntem întru totul credincioși lui Dumnezeu – Cuvântul!” - mare risc! Se constată un interes în toată treaba asta; încearcă prin fel și fel de lucruri ca să fim împreună și vor asta cu orice chip, pentru că nu au o identitate pur și simplu duhovnicească, religioasă. Trebuie să intuim care este intenția lor intimă.
La ora asta sunt despărțiți de Biserică, pentru că Adevărul este Hristos. El ne-a învățat și cum să facem: ne-au învățat Apostolii – s-a întrunit un Sinod Apostolic la anul 50, la Adormirea Maicii Domnului la Ierusalim - , sunt Sinoade Ecumenice și locale, la care s-au stabilit Adevărul și practica religioasă.
Ei au rămas într-o lume de interpretare continuă. Ca să poată pătrunde, spun despre noi că suntem excesivi, habotnici. Suntem habotnici că ne închinăm și nu zicem nimic, ne vedem de lucrarea noastră? Cum interpretează ei bătaia clopotelor, cum interpretează ei slujbele? Slujbele acestea le-a făcut Biserica dintru început, nu? De asemenea și Liturghia. Ne jucăm cu acestea? Nu au Proscomidie și o serie întreagă de lucruri practice. Sunt geloși pe noi că suntem liniștiți și ne apărăm contra adaosurilor antidogmatice.
O împăcare propriu-zisă nu se poate face, dacă nu cedezi și tu, și celălalt. Ce să cedăm noi? O împăcare se poate face numai așa: să revină la Ortodoxie fără condiții.

- Și trebuie să renunțe la toate inovațiile lor?
- Să revină la Ortodoxie! Ce-au căutat acolo? De ce ridicăm problema asta când în Ortodoxie suntem stabili, n-am schimbat nimic? Suntem împreună cu Apostolii, îi cinstim, cinstim Apostolul la Liturghie, vasăzică, suntem cu ei.
Ce să facem ca să ne împăcăm? Ȋmpăcarea în sine e utilă, dar numai în Adevăr; dacă nu-i în Adevăr, nu-i utilă. „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” – spune Hristos; dacă nu-i Adevăr, nu-i cunoaștere. Adevărul este Hristos și ne-a arătat cu toate amănuntele calea spre mântuire. (...)