ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Abia au trecut câteva zeci de ore de la tragedia din clubul bucureștean "Colectiv" și oamenii au început să caute vinovați, dar și să înțeleagă cauzele profunde ale acestui eveniment.

Așa cum era de așteptat, unii au stat la pândă și au început să arunce cu invective în stânga și-n dreapta. Unii și-au arogat rol de judecători.  Prea puțini au stat să analizeze, duhovnicește, cauzele acestei nenorociri.

Unul dintre cei mai apreciați preoți ai Bisericii Ortodoxe, părintele Savatie Baștovoi, de la Mânăstirea Noul Neamț din Moldova, a punctat în câteva cuvinte drama care a lovit Bucureștiul, dar și legătura din Halloween și incendiul de la "Colectiv".

Părintele Savatie este unul din cei mai importanți scriitori de limbă română, fiind autorul a numeroase volume de succes, premiate pe plan intern și internațional. De asemena, Părintele Savatie este invitat regulat să conferențieze pe teme de interes și este realizator de emisiuni.

Iată ce spune despre cazul de la Colectiv:

 De ce nu e bun mascatul? Mii de oameni se frămîntă acum ghicind dacă între un joc mascat cu draci și lumînări și moartea care intră brusc peste ei este vreo legătură.


Mascatul nu e bun de nici un fel. Există multe mărturii creștine din primele secole în care se condamnă jocul de-a preoția. Asta pentru că, chiar în joacă, lucrurile devin serioase. Altminteri, v-am propune să vă jucați de preoția și de-a îngerii, dar canoanele opresc îmbrăcarea veșmintelor preoțești de formă. Cu viața, ca și cu moartea, nu e de joacă.
Atunci cînd, în apus, catolicii au început să se mascheze în îngeri la Crăciun, să se îmbrace în Maica Domnului, să facă spectacole cu Hristos, ei au spulberat taina și au deschis drumul mascărilor de tot felul. Nu că ele ar fi fost închise, ele au existat în lumea păgînă, dar creștinismul le oprise pentru sine.

Jocul de-a bostanii este un joc de-a moartea. Slavă Domnului, îngerii ne păzesc și îi păzesc și pe cei care se joacă de-a jocurile morții. Uneori însă moartea capătă prea multă îndrăzneală, așa cum s-a întîmplat în București. Moartea e obraznică de felul ei. Unul Dumnezeu e timid, sfios în atotputernicia Sa.
Nu vă jucați cu moartea. Nu mimați nimic din ce este al morții. Sau n-ați înțeles că în această lume nu există simboluri, ci numai forme ascunse ale realității?
Rămîneți în lumină, jucați-vă de-a lumina, fiți lumină. Pentru a trăi.