ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Anul 2019 a fost proclamat marți, 1 ianuarie, An omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și An comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești în Patriarhia Română, informează Basilica.

Proclamarea a avut loc la finalul Sfintei Liturghii, după oficierea slujbei de Te Deum de către Episcopul vicar Timotei Prahoveanul.

„Omagierea satului românesc și a contribuției sale majore la devenirea istorică a poporului român este o necesitate și o demnitate”, a subliniat Patriarhul Daniel.

Patriarhul s-a referit și la aspecte pragmatice prin care Biserica Ortodoxă Română susține dezvoltarea satului la nivel social, cultural și bisericesc, amintind de Proiectul Sănătate pentru Sate de care au beneficiat până în prezent 8.000 români.

Totodată, comemorarea traducătorilor de cărți bisericești este un omagiu adus pentru „personalitățile-reper ale culturii teologice românești, care, prin ostenelile lor cărturărești, au contribuit la luminarea credincioșilor prin cultură și la trezirea conștiinței românești”.

Între aceștia, Patriarhia Română îi omagiază în 2019 pe Patriarhii Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu.
Părintele Patriarh a prezentat icoana cu Cina de la Emaus și a explicat de ce a fost aleasă ca reprezentativă pentru Anul omagial al satului românesc: „pentru că într-un sat, Emaus, la 12 km depărtare de Ierusalim (60 stadii) Mântuitorul Iisus Hristos s-a descoperit ucenicilor Luca și Cleopa că este El, Cel răstignit și înviat din morți”.

Cuvântul integral al Patriarhului României, rostit cu această ocazie, este aici.