Patriarhul Daniel: Sfintele Paști reprezintă cea mai mare sărbătoare a Bisericii. Să ne rugăm Domnului Hristos Cel Înviat să ne ajute să păstrăm dreaptă credința și viețuirea creștină
Sfintele Paști reprezintă cea mai mare sărbătoare a Bisericii, care dă sens vieții omului credincios, transmite Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în Pastorala la Învierea Domnului.
"Sărbătoarea Sfintelor Paști este o pregustare sau o arvună a bucuriei veșnice și a luminii neînserate din Împărăția cerurilor, din Ierusalimul ceresc. De aceea, în biserică toate veșmintele de Paști sunt luminoase, iar întunericul din noaptea de Înviere este biruit de mulțimea luminilor sau lumânărilor aprinse. În toată această perioadă pascală, până la Înălțarea Domnului, bucuria biruinței vieții asupra morții se exprimă prin cântarea des repetată a troparului Învierii Domnului și prin mărturisirea de credință frecvent folosită: 'Hristos a înviat!'; 'Adevărat a înviat!'. În felul acesta, devenim și noi ucenici și apostoli ai lui Hristos Cel Înviat", a explicat PF Daniel.
Potrivit Întâistătătorului BOR, în lumea actuală, "Sfintele Paști ne îndeamnă pe fiecare dintre noi să fim vestitori ai iubirii milostive a lui Hristos, ai păcii și bucuriei, într-o lume tot mai confuză și tristă, confruntată adesea cu dezbinarea și violența, cu sărăcia și suferința, cu boala și cu multe forme ale morții fizice și spirituale".
"Sărbătoarea Sfintelor Paști ne cheamă să aducem prin rugăciune, prin cuvânt și faptă bună, lumina Învierii lui Hristos în sufletele copiilor orfani, ale bătrânilor singuri, ale bolnavilor neajutorați, ale familiilor îndoliate și întristate. Să nu uităm în rugăciunea și în iubirea noastră nici pe românii care se află printre străini, dar trăiesc cu dorul de țară, de cei dragi rămași acasă. Îi așteptăm cu bucurie să revină și să rămână definitiv în țară, deoarece fără ei multe localități din România sunt triste și neajutorate", afirmă Patriarhul.
Înaltul ierarh îndeamnă la păstrarea credinței și viețuire creștină. "Să ne rugăm Domnului Hristos Cel Înviat să ne ajute să păstrăm dreapta credință și viețuirea creștină în fața multor rătăciri și ispite care se înmulțesc astăzi, să iubim și să ajutăm Biserica poporului român în lucrarea ei pastorală, misionară și socială de îndrumare și ajutorare a familiilor sărace care au mulți copii, să sprijinim educația și formarea spirituală a copiilor și a tinerilor, pentru ca aceștia să simtă iubirea familiei, a Bisericii și a școlii pentru ei, mai ales că anul acesta, 2016, a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox", subliniază Părintele Patriarh.
Totodată, acesta le mulțumește tuturor celor care au sprijinit și care vor sprijini construirea Catedralei Mântuirii Neamului.
"În mod deosebit, mulțumim tuturor celor care au sprijinit până acum și celor care vor sprijini, prin cuvânt și faptă, moral și financiar, construirea Catedralei Mântuirii Neamului (ajunsă la 70% din volumul cantităților de lucrări), pentru ca aceasta să poată fi sfințită la 1 decembrie 2018, când se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire a românilor într-un stat independent. Această Catedrală este în același timp o necesitate practică și un simbol al credinței, libertății și demnității poporului român", susține Patriarhul BOR.
În final, PF Daniel urează tuturor ca sărbătoarea Sfintelor Paști să le aducă, "în suflet și în familie, pace și bucurie, lumină și mult ajutor în toată fapta cea bună".

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
A murit Naomi, celebrul cântăreț transsexual - AVC! În cinci zile urma să împlinească 47 de ani
Atacul cu cuțitul de la Sydney: Episcopul Mar Mari Emmanuel a scăpat cu viață ca prin minune - Atacatorul și-a tăiat singur degetele
Timp de 15 ani, copii din Marea Britanie au fost folosiți drept ”cobai” în studii clinice care foloseau sânge infectat cu hepatita C și HIV. Anchetă BBC
Pavel Durov, fondatorul Telegram, interviu incendiar cu Tucker Carlson: ”Au trimis agenți FBI la mine acasă”. Tucker și-a deschis cont pe Telegram
EDITORIAL ZIUA.MD | Am fost scris etnic „moldovean” la recensământ, fără ca măcar să fiu întrebat! Așa că totu-i clar…
Guvernul României a „negociat” cu Qatarul cedarea a 51% din acționariatul companiei de stat Tarom și ia în calcul măsuri similare și pentru portul Constanța
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Persoane: Patriarhul Daniel
Locații: București
Subiecte: Pastorala de Paști
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)