ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Patriarhul Georgiei a botezat 39.000 de copii în 11 ani pentru a stimula demografia acestui stat ex-sovietic, grav afectată de problemele economice inerente tranziției. Populația Georgiei este în prezent de 3,7 milioane de locuitori, estimarea Fondului Națiunilor Unite pentru Populație fiind de 2.9 milioane în 2050. 

Potrivit portalului Averea Bisericii, Patriarhul Ilia a hotărât la începutul anului 2008 să participe personal la botezul fiecărui copil născut după primii doi din familiile ortodoxe din Georgia. Acest gest reprezentativ al Patriarhului Georgiei se repetă de 4 ori pe an, cu ocazia marilor sărbători bisericești.

Luni, 6 mai 2019, Patriarhul Ilia a participat la un botez de anvergură națională, încreștinând 777 de copii în cadrul celei de-a 58-a Liturghii Baptismale oficiate pentru copiii din familii numeroase, notează Știri pentru Viață. Cu tot cu aceștia, numărul bebelușilor botezați de Patriarhul Georgiei a ajuns la 39.000. 

Conform Agenției de Știri Basilica, această inițiativă de a boteza copiii georgieni începând cu cel de-al treilea născut într-o familie reprezintă felul în care Biserica Ortodoxă vine în întâmpinarea societății pentru susținerea creșterii demografice a țării.

Tradiția spune că Georgia a fost creștinată de Sfântul Apostol Andrei cel întâi-chemat, care a adus cu el Icoana Maicii Domnului cea nefăcută de mână omenească. Misiunea acestuia a fost completată de apostolii Toma, Matei, Simon Canaaneul și Tadeu, care au propovăduit creștinismul în aceste ținuturi.

Partea mai cunoscută a istoriei creștinismului în Georgia începe după anul 303, odată cu lucrarea misionară a Sfintei Nina din Cappadocia. Până în anul 317, mărturisirea ei a ajuns la stăpânitorii regatelor de răsărit și de apus ale Georgiei, astfel încât Regele Miriam II al Iviriei (din Georgia de Răsărit) și Regina Nana a Georgiei de Apus au adoptat creștinismul ca religie de stat, conform Wikipedia

În prezent, 88% din populația Georgiei este creștină, 80% dintre cetățeni declarându-se în 2010 creștin-ortodocși.