ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Peste 3.000 de persoane au participat duminică la a treia ediție a Marșului pentru Familie, eveniment organizat pentru a susține familia naturală, se arată într-un comunicat de presă.

Participanții au pornit din Parcul Copou spre Universitatea „Al. I. Cuza”, Fundație, Piața Unirii, Primăria Iași și s-au oprit în capătul Bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt. Ei au purtat bannere cu mesaje pe care se putea citi: "Fiecare copil poate face lumea mai bună".

Ediția de anul acesta a evenimentului a fost dedicată inițiativei cetățenești susținută de către Coaliția pentru Familie și de alte organizații ale societății civile, prin care se urmărește modificarea articolului 48 din Constituția României. Se dorește înlocuirea termenului de „soți” cu expresia „bărbat și femeie” și totodată se reafirmă întâietatea autorității parentale în ceea ce privește creșterea și educarea copiilor.

La eveniment au luat parte și "Străjerii Cetății", un grup de tineri din Târgu Neamț. Aceștia au venit îmbrăcați în costume naționale și au însoțit marșul în sunet de bucium.

Marșul pentru Familiede la Iașia făcut parte din seria de evenimente „Săptămâna pentru Familie 2016. Familia Tradițională – un dar pentru umanitate”, proiect organizat de Asociația Familia Tradițională din Iași, membră a „Coaliției pentru Familie”, în parteneriat cu Pro Vita Iași.