ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Populația României a înregistrat un spor negativ de 4.242 persoane în iunie 2017, în condițiile în care s-a consemnat nașterea a 15.504 de copii și decesul a 19.746 de persoane, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), date publicității joi.

În iunie s-au născut cu 549 mai puțini copii față de mai, iar numărul deceselor a scăzut cu 978. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna iunie 2017, a fost de 113, în scădere cu 10 față de luna mai 2017.

Pe de altă parte, în luna iunie 2017, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 12.304 căsătorii, cu 36 mai multe decât în luna mai 2017. Numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.568, cu 125 mai puține decât în luna mai 2017.

Comparativ cu aceeași lună din 2016, în iunie numărul născuților-vii a fost mai mic cu 538, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 1.105 mai mic față de luna iunie 2016. Sporul natural a fost negativ atât în luna iunie 2017 (-4.242 persoane), cât și în luna iunie 2016 (-4.809 persoane). Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 19 mai mic în luna iunie 2017, față de cel înregistrat în luna iunie 2016.

Numărul căsătoriilor a fost cu 1.048 mai mic decât în aceeași lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunțat cu 491 divorțuri mai puține în luna iunie 2017, decât în luna iunie 2016.