ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


• Avea 2 ani și a dispărut în 2004, din zona Piața Moghioroș (București) • Găsit câteva zile mai târziu, Ștefan a fost internat într-un centru, ca Persoană cu Identitate Necunoscută • Copilul a primit alt nume și a fost dat spre adopție, fără știrea și fără acordul mamei.     

Nume: NĂSTASE 
Prenume ȘTEFAN - NICOLAE
Vârsta la data dispariției: 2 ani
Cetățenie: ROMÂNÃ (n.r - exact așa e scris, cu majuscule)
Semnalmente: înălțime 0,80 cm; greutate 12 kg; ochi căprui, păr șaten cu vârtej, ten deschis
Data, locul, ora și împrejurările dispariției: la 20.07.2004 orele 13:00, din zona Piața Moghioroș
Detalii: Era îmbrăcat cu pantaloni lungi culoare albastră, tricou mânecă lungă culoare albastră, pe piept având un desen cu păpușă, iar în picioare teniși culoare albă. Se afla în lucru la Poliția sector 6, SIC - urmăriri.

Aceasta este fișa dispariției pe care în mai 2007 am primit-o de la Poliția Capitalei. Ȋn spațiul rezervat pozei minorului era scris: NU SE DEȚINE FOTOGRAFIE. 

Cazul băiețelui de 2 ani dispărut în zona Moghioroș m-a urmărit multă vreme. Ȋn parcul de acolo merg să se joace toți copiii din Drumul Taberei. Cum e posibil să dispară unul dintre ei ziua, în amiaza mare? Și, mai ales, cum e posibil ca poliția să nu dea de el, ani de zile?

Ȋn 2013, în timp ce documentam cazurile pentru emisiunea „Dispăruți fără urmă”, am întrebat, la Poliția sectorului 6, și de Năstase Ștefan. „E rezolvat”, mi s-a spus. „Cum așa?” „Era copilul unei femei care trăia pe stradă. A fost luat de concubin, la cerșit, iar la 31 iulie 2004 acesta a fost ridicat de poliție de pe raza sectorului 4. Iar copilul a fost dus într-un centru.” Acolo, a fost internat drept PIN ( Persoană cu Identitate Necunoscută), deși homless-ul spusese „e copilul uneia, Ioana”. N-a contat.
 
„Și cum ați rezolvat cazul?”, vreau să știu, mai ales că în 2007 dosarul figura ca fiind activ în registrele Poliției Capitalei. „Copilul a primit o altă identitate și a fost dat spre adopție”, îmi spune ofițerul de poliție. „Iar în februarie 2011”, continuă el, „mama a recunoscut PIN-ul ca fiind copilul ei și a spus «dacă e bine, nu-l iau, că oricum n-am cu ce să-l cresc».”

Pentru poliție, cazul a fost unul cu happy-end. Pentru mine, care știam deja poveștile multor copii dispăruți, găsiți, transformați în PIN-uri și dați apoi spre adopție, cazul a rămas cu un mare semn de întrebare. Iar în caietul meu de notițe am scris în dreptul lui, cu roșu, „COPILUL FURAT”. Mi s-a părut în neregulă, încă de atunci, ca un copil reclamat dispărut pe raza sectorului 6 să fie înregistrat ca PIN într-un alt sector al Capitalei, la doar câteva zile distanță. Mi s-a părut ciudat că nimeni nu a încercat să-i facă acestui copil, pe care în teorie poliția încă-l căuta, un amărât de portret robot. Vorbim de anul 2004, când existau calculatoare și telefonie mobilă. Inclusiv în Poliția Română.

I-am rugat pe polițiști să mă ajute să iau legătura cu mama băiețelului. Mi-au fost comunicate adresa ei de domiciliu (semn că fusese descoperită în Evidența Populației), dar și locurile din București unde ea obișnuia să se adăpostească. Mi le-am notat în caiet: „lacul Morii, str. Mehadia, scări spre lac” și „Cora Lujerului, cartierul de cartoane”. N-am găsit-o în 2013. Iar cazul copilului furat a rămas suspendat, în gândurile mele și pe site-ul unde-s adunați toți copiii ce au dispărut cu multă vreme-n urmă. E singurul loc în care ei încă mai există, cumva. Aici l-a găsit pe Ștefan sora lui.

Ȋn iunie 2016, Năstase Petruța a lăsat pe site un comentariu în care cerea mai multe informații despre fratele pe care-l căuta singură, de doi ani. Nu mai ținea legătura cu mama și nu știa unde aș putea-o găsi. Nici despre dispariția lui Ștefan nu știa mare lucru, pentru că pe atunci și ea era, la rându-i, un copil.

Din nou, povestea băiețelului furat a rămas nelămurită. Până zilele trecute, când sora lui Ștefan m-a contactat din nou: mama era în București și voia să vorbească despre ce și cum s-a întâmplat. Și, mai ales, voia să-și găsească băiatul. 

Ne-am întâlnit în parcul Moghioroș, lângă locul din care, conform fișei de la poliție, dispăruse Ștefan.

Mama a reclamat dispariția în aceeași zi

„Avea vârtej, era șaten și era micuț, avea 2 anișori”, își amintește Năstase Petruța despre fratele pe care nu l-a mai văzut de 15 ani.


Năstase Ioana are patru copii: trei fete, mari acum, la casele lor, și pe băiețelul care mai e al ei doar în amintire. De loc dintr-un sat din Giurgiu, femeia a ajuns în București pe la începutul anilor 2000. S-a despărțit de bărbatul cu care era măritată la starea civilă, iar viața ei a luat-o de atunci pe tobogan în jos. Ȋn 2002 locuia, împreună cu băiețelul și cu concubinul ei, într-o ghenă de gunoi din Drumul Taberei. Trăiau vânzând vechituri pe stradă, în zona Piața Moghiroș. Când Ștefan a dispărut, era într-o marți, de Sfântul Ilie. Un prieten de-al concubinului, și el tot om al străzii, i-a spus acestuia că merge să cumpere „100 de grame de vodcă” și că, dacă-i dă copilul, îi ia și celui mic o înghetață. L-a luat pe Ștefan, și dus a fost.

După câteva ore, văzând că nu-i copilul și aflând că el a plecat cu om al străzii, mama a mers și a reclamat dispariția. Iar Poliția sectorului 6 a deschis un dosar. Deși femeii îi fuseseră furate actele (și buletinul ei, dar și certificatul de naștere al copilului), cumva polițiștii au reușit să stabilescă cert că acel copil există și că femeia nu înșiră fantasmagorii.

Cum? La Poliția Capitalei, femeii i s-au recoltat probele ADN. Știți când se face asta în cazurile de copii dispăruți? Doar când poliția are cu ce compara. Când au ceva, adică un PIN sau un CIN (Cadavru cu Identitate Necunoscută). Altminteri, credeți-mă, poliția nu cheltuie niciodată bani, doar pentru că „e bine să fie la dosar și ADN-ul mamei”...

De altfel, femeii nu i-a fost ascuns faptul că băiatul ei fusese găsit. Dar returnarea lui a fost condiționată de oamenii legii. Nu de asistenții sociali de la Protecția Copilului, care nici măcar nu există în această poveste, ci „de cei de la Urmăriri”, își amintește mama. „Mi-au spus așa cei de la Poliție: «doamna Năstase, dacă aveți condiții, aveți unde să-l țineți, vă dăm copilul și acuma»”, povestește Năstase Ioana.

 
De 12 ani mă ocup de copiii dispăruți. Știu zeci de cazuri pe de rost, unele cu final fericit, altele cu final tragic, multe fără de final. Ȋn niciunul dintre cazurile cu copii găsiți, poliția n-a condiționat returnarea acestora părinților. Știu copii dispăruți din familii extrem de sărace, copii lăsați nesupravegheați, copii rătăciți sau fugiți de acasă, niciodată poliția n-a pus condiții familiei. Pentru că poliția nu are nici atribuții și nici drepturi în acest domeniu! Poliția doar caută, găsește copilul și, dacă există indicii că el nu s-ar putea întoarce în familie, e sesizată Protecția Copilului. Iar minorul e internat într-un centru sau plasat unui asistent maternal, însă nu ca PIN, ci cu identitatea lui reală pe care, culmea ironiei, chiar poliția e datoare să o stabilească!

Ștefan a fost internat ca PIN și, din datele pe care le am, el a primit apoi o altă identitate. Dovadă că exact așa s-a întâmplat e faptul că dosarul de dispariție încă era nesoluționat în 2007. N-a putut fi închis, pentru că trebuia probată găsirea copilului.

Că acel PIN era unul și același cu Năstase Ștefan, băiețelul dispărut din Moghioroș, se putea dovedi imediat, încă din 2004: poliția avea autoritatea să obțină lesne un duplicat după certificatul de naștere al copilului, unde figurau datele mamei, iar mama, la rându-i, putea fi ajutată să-și facă buletin. Ȋn plus exista expertiza genetică, o probă imbatabilă! Dacă s-ar fi dorit, lucrurile ar fi fost lămurite imediat. Dar nu s-a dorit. Cel mai probabil, a existat un interes ca acel copil să rămână PIN. Pentru ca el să poată obține astfel o altă identitate și să poată fi adoptat, fără acordul părintelui biologic.

Singurul act semnat de mamă e declarația din ziua dispariției

Acum 6-7 ani, polițiștii au venit la „scările de la lacul Morii”, acolo unde îmi spuseseră și mie că o voi găsi, și i-au zis mamei că, dacă are condiții, va primi copilul înapoi. Iar dacă vrea să-l vadă, trebuie să-și facă buletin. „Năstase, fă-ți actele și vino și vezi-ți copilul”. Nu i-au spus „Năstase, hai să te ajutăm să-ți faci actele”.

Ȋn 2013, mie polițiștii îmi spuseseră că „la 2.02.2011 (n.r. – deci, cu 6 ani în urmă), mama a recunoscut dintr-o poză PIN-ul ca fiind copilul dispărut.” Numai că mama spune azi că în 2011 nu i-a fost arătată nicio poză. Mai mult, tot de la poliție știam că „PIN-ul fusese dat spre adopție”. Dar singurul act pe care mama spune că l-a semnat e declarația din ziua dispariției. 


Pur și simplu, cei care au decis că băiatul ei poate fi PIN, apoi că el poate fi altcineva, și pe urmă că poate fi al altcuiva, au considerat acel copil un bun al lor. Și au decis că pot dispune de el, furându-l și prefăcându-se că-i oferă un viitor mai bun.

Ți-a trecut asta deja prin minte, nu-i așa? Că un copil nu trebuie crescut într-o ghenă de gunoi, că el trebuie să aibă condiții decente și că cei care l-au furat de lângă mama lui ar fi un soi de salvatori. Așa cred că au gândit și ei. Superior și superficial. De fapt, niciun om n-ar trebui să trăiască într-o ghenă de gunoi, dar asta e o nerecunoscută culpă a societății noastre. Și nimic pe lumea asta nu justifică furtul unui copil. Pentru că fericirea lui nu se măsoară în confortul material, fericirea lui crește din iubirea mamei sale, oricât de necăjită ar fi acea femeie. Iar dacă o vezi necăjită, tu, reprezentant al statului, tu, om, încerci să o ajuți. Mai întâi, să-și facă buletinul, pe urmă anunți Protecția Copilului și o ajuți astfel să se interneze cu cel mic într-un centru maternal, unde alții o pot ajuta să-și găsească un loc de muncă și apoi un adăpost permanent. Pentru ca ea să rămână cu copilul alături. Nu poți să dispui de copilul altuia, doar pentru că acela e un om necăjit!


Ȋn 2013, când poliția mi-a spus că „acest caz e rezolvat”, am scris cu roșu în dreptul lui, în caietul dictando unde-s adunate alte zeci de dispariții, „COPILUL FURAT”.

Nu e prima oară când văd asta. La mijlocul anilor ’90, era o practică a poliției: copiii găsiți pe stradă erau duși direct în orfelinate și internați acolo ca PIN-uri. Ca și când ei ar fi picat din cer, și n-ar fi fost copiii unor părinți care-i căutau disperați și plângeau după ei. Apoi, PIN-urile erau date spre adopție (cel mai adesea, internațională) sau rămâneau definitiv în grija statului și-a nimănui. Am văzut o groază de destine mutilate astfel. Și niciun polițist care să plătească pentru asta. 

Cazul lui Ștefan e însă primul în care s-a folosit acest procedeu, deși se cunoștea identitatea lui. Dar și a mamei. Pe care statul român, prin reprezentanții săi, a privit-o direct în ochi, în timp ce îi fura copilul.

VA URMA: Mama lui Ștefan a mers la Poliția Sectorului 6, să întrebe de dosarul băiatului ei. Citiți mâine ce răspuns i-au dat polițiștii și unde i-au spus să meargă, dacă vrea să-și vadă copilul.