ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În timp ce unii fură milioane, o brăilească în vârstă de 59 de ani a primit 8 luni de închisoare pentru evaziune fiscală, pentru că a închiriat casa unei familii, timp de câteva luni, fără să încheie contract și fără să declare veniturile obținute la ANAF. Aceasta a fost prima condamnare pentru o chirie nedeclarată la Fisc. Este vorba de un prejudiciu de 290 de lei, scrie obiectivbr.ro.

Mai mult, Maria Avram a achitat între timp prejudiciul cauzat ANAF - DGFRP Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila, făcând dovada Tribunalului Brăila.

Sentința a rămas definitivă, urmând ca inculpata, în schimbul celor 8 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Consiliului Local Brăila - Serviciul de Utilitate Publică, Administrare și Gospodărire Locală și să urmeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială organizate de Serviciul de Probațiune Brăila sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.