ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În urmă cu o săptămână, principele Radu și principesa Margareta s-au aflat într-o vizită de două zile la Aubonne.

"Lucrurile sunt așa cum oricine și le poate imagina. Nici regele, nici regina nu pot să meargă spre mai bine. Partea bună a lucrurilor este că nu există nici un motiv de îngrijorare imediată, în sensul că organismul funcționează, dar la fiecare săptămână și lună care trece este din ce în ce mai fragil și din ce în ce mai în nevoia de a fi ajutat", a declarat, luni, principele Radu, la finalul unui eveniment dedicat marcării a 140 de ani de la înființarea Crucii Roșii Române.

El spune că acesta este și motivul pentru care Custodele Coroanei nu face mai multe declarații legate de starea regelui, despre care "nu este foarte mult de spus, este doar o foarte tristă scădere a puterilor, fără să fie în mod special ceva îngrijorător acum".

"Majestatea Sa citește scrisorile pe care le primește, uneori cere ca la un anume lucru să se răspundă sau nu, citește știrile. Am vorbit de ziua mea la telefon, pur și simplu i-am auzit glasul pe 7 iunie și din acest punct de vedere suntem cu toții foarte bucuroși că nu s-a primit încă niciun telefon cu o veste proastă. Dar nici unul din noi nu-și face iluzii că acest lucru este o vindecare", a spus principele Radu, potrivit Agerpres.

El a precizat că regele și regina sunt "asistați de echipe extraordinar de competente și cu foarte mulți oameni — medici și infirmiere din mai multe clinici". "Așa că nimeni nu poate oferi Majestăților lor mai mult decât au acum. Au dragostea oamenilor, până și două măicuțe sunt alături de ei la Aubonne. Două maici care au stat ani de zile alături de ei. Așa că și acest confort spiritual îl au. Nu ne rămâne decât să ne rugăm să dureze această stare tristă de lucruri în limitele demnității", a mai spus principele Radu.