ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


La o școală din Pitești a continuat marți protestul provocat de refuzul unor elevi de clasa a VII-a și al părinților de a accepta un copil diagnosticat cu ADHD.

A fost a doua zi în care elevii au refuzat să intre la cursuri și au cerut, alături de părinții lor, ca băiatul, pe care îl acuză că ar fi agresiv, să fie transferat la o altă școală. Conducerea instituției de învățământ și a Inspectoratului Școlar spun că elevul poate fi integrat în comunitate. Până la găsirea unei soluții, copiii care lipsesc de la ore vor primi absențe, conform Digi 24.

Pentru a doua zi consecutiv, elevii din clasa 7-a, au refuzat să stea la ore alături de colegul lor diagnosticat cu ADHD. Conducerea școlii dezaprobă ferm protestul.

„Trebuie să-l integrăm, noi trebuie să-l primim la școală, să-l educăm. Drept urmare, orele s-au ținut și ieri și azi și s-au pus absențe pentru elevii care nu au venit la ore.”, a spus Alin Vlad, directorul Școlii nr. 16 din Pitești.

La fiecare 10 absențe nemotivate, copiilor li se va scădea un punct din nota la purtare. Cu toate acestea, părinții nu vor să renunțe la demersul lor.

„Cu nota scăzută la purtare își vor pierde bursele, dar asta este, ne vom asuma și asta.”, a spus Iuliana Pârvu, președinta comitetului de părinți.

Elevul respins de colegi merge deja la psiholog.

„În momentul actual nu prezintă o întârziere în dezvoltarea cognitivă. În opinia mea, minorul nu prezintă un pericol social.”, a spus Narcis Sima, psiholog.

Colegii de clasă spun însă că băiatul este agresiv cu ei, fizic și verbal.

„Respingerea este trăită cu multă tristețe, cu multă agresivitate în interior, cu tensiune, cu sentimentul de nedreptate. În cazul copiilor cu ADHD, acest dezechilibru este trăit mult mai intens.”, a spus Irina Gruia, psiholog.

Inspectoratul școlar a încercat să medieze conflictul, dar fără rezultat.

„Mă deranjează extrem de mult atitudinea pe care o imprimă părinții către odraslele lor. Nu cred că este corect să-i învețe pe copii să nu fie, responsabili, cuviincioși, cu îngăduință față de colegul lor.”, a spus Dumitru Tudosoiu, inspector general la ISJ Argeș.

Din păcate, școala românească nu este pregătită să gestioneze astfel de situații. O recunosc și reprezentanții Ministerului Educației.

„Din păcate, nu toți profesorii au competențele necesare pentru a gestiona astfel de situații, și pentru a gestiona într-un mod cât mai pedagogic și firesc cu putință integrarea copiilor în învățământul de masă. Pentru că trebuie spus foarte clar: acești copii trebuie să își găsească locul într-o clasă.”, a spus Mirabela Amarandei, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației.

Potrivit părinților, protestul elevilor de clasa a VII-a B a Școlii nr. 16 din Pitești împotriva colegului lor va continua.