Confruntați cu val larg de critici după expozeul muzical despre preferințele Domnului, protagoniștii clipului respectiv sau măcar o parte dintre ei, au început să se victimizeze. 

Zice domnul Cornel Ilie: "„Ieri a murit o mare parte din puterea și valoarea lui «eu cred că». N-am văzut ură mai mare și poftă de a da cu piatra ca la oamenii care spun că apără biserica, dar se simt amenințați de cei care aleg să creadă altfel în Dumnezeu. Dumnezeu este despre îngăduință, bunătate, toleranță, iubire. Biserica nu reprezintă întru totul aceste valori. Sau nu le mai reprezintă de o bună vreme încoace. Deschideți sufletele, ochii, mintea. Mi-e ciudă de confuzia pe care o fac aceștia, cei care îi judecă pe alții, pe noi toți care am ales să ne spunem o părere și pe toți ceilalți care au altă părere. Și am spus-o cu liniște, cu încredere, cu dragoste. Cu credință în Dumnezeu. Mi-e teamă că acești oameni au drept de vot, funcții în care dețin responsabilități față de alți oameni și mi-e groază că așa își vor crește și copiii. Catedrala este un sediu și atât. Dar sufletele acestora, de piatră, nu de lemn, sunt mai mici chiar și decât spațiile alea despre care este vorba în cântec. Cu Dumnezeu înainte, că oamenii au început să facă mulți pași în spate față de credința pe care o folosesc și scut și armă, în același timp".

A murit o parte din puterea lui "eu cred că"? Așa să fie? Dar oare ce-au făcut domnul Ilie și colegii săi se încadrează, pur și simplu, la "eu cred că"?

Eu știu că atunci când vrei să-ți exprimi, pur și simplu, opinia, fără a avea cum zic americanii "a hidden agenda", o faci în cadrul pe care ți-l pune la dispoziție firescul. Fie că este între prieteni, la o discuție, fie că este prin intermediul unei însemnări de jurnal prilejuită de cutare ocazie, fie că este printr-o postare pe o rețea sau un site. Mai există și posibilitatea de a te exprima odată ce ești întrebat în cadrul unei dezbateri publice, organizată poate de mass-media sau de o autoritate a statului.

Dar când se fac pregătiri de săptămâni de zile, când te străduiești să aduni numai "lideri de opinie" cum scria în prezentarea proiectului, când fiecare detaliu este aranjat încât să transmită un anume "ceva", atunci ceea ce faci nu se mai cheamă "eu cred că", ci pur și simplu propaganda unei idei. Se cheamă că participi activ la un efort susținut pentru a demonstra o idee și pentru a o impune. Ca dovadă, unul dintre protagoniști zice că ar trebui făcută o continuare despre cei pe care i-a smintit melodia. Păi "despre smintenie" a vorbit chiar Dumnezeul creștinilor, pe care-l aveți toți în gură: "Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala". Dar în logica omenească pe care unii o ridică la rang de dogmă, vinovată este victima.

Domnul Dragoș Pătraru, cu care uneori sunt de-acord, zice că nu credea că logica poate fi anulată de credință, iar criticile aduse taxi-metriștilor îl duc la concluzia că rău am mai ajuns ca neam. Ce logică șerpească! Oare eram vai de capul nostru ca neam atunci când românii respectau cu sfințenie posturile și sărbătorile și în cumințenia lor, evitau să se provoace inutil?

Că veni vorba de șerpărie, domnul Moise Guran nu s-a putut abține să-și etaleze calitățile de istoric cu astă ocazie. Citez:

"Biserica mică din lemn are cu totul și cu totul altă simbolistică. Antagonică pe toate planurile cu Catedrala, ea ne amintește de încercările strămoșilor, de clipele lor grele, de disperarea lor și de refugiul în Dumnezeu ca ultimă frontieră a supraviețuirii. De ce toate catedralele mărețe ale Europei (cu excepția notabilă a Sagrada Familia dar care poate tocmai de aceea este, în sine, un monument al aroganței și al chixului) sunt vechi? Simplu! Pentru că toate celelalte nații, pe măsură ce au evoluat cultural, au început să construiască și altceva, conservându-și totuși monumentele religioase ca pe monumente istorice, forme de manifestare culturală ale strămoșilor. Ei, la noi aceste forme de manifestare culturală au fost bisericile mici din lemn, cele mai multe dintre ele ascunse, să nu le găsească cotropitorii, în niciun caz impunătoare, triumfătoare, exhibiționiste. Cozia sau Mânăstirea Argeșului nu sunt impresionante prin dimensiuni (Voronețul nici atât) deși ele chiar reprezintă manifestări culturale ale triumfului și victoriei, în glorioasa epocă (glorioasă doar vreo 200 de ani) a feudalismului românesc. În rest, bisericile mici de lemn ale unui popor ascuns. Ne e rușine cu istoria noastră? Păi probabil că unora dintre noi le este, dar exact aceia sunt cei mai periculoși idioți din societatea de azi… Căci negarea originii este doar o formă de impotență (nu, nu neapărat sexuală)".

Nu, domnule Guran. Bisericile mici de lemn din spațiul românesc sunt amintirea ocupației și stării de iobăgie în care a fost ținut acest neam timp de mai multe secole. Românii din Transilvania și Maramureș nu aveau dreptul, conform legilor strâmbe ale ocupantului, să-și ridice biserici de zid. De ce? Pentru că se încăpățânau să rămână în altă credință decât a stăpânului vremelnic, iar lemnul prezenta "avantajul" că arde foarte repede și se degradează foarte ușor sub acțiunea intemperiilor naturii. Localnicii nu aveau voie să lăse urme ale civilizației lor. Când s-a dat acest edict? În 1279. Mai ieri... De-aia n-au fost și n-aveau cum să fie "impunătoare, triumfătoare, exhibiționiste" bisericuțele noastre de lemn. N-am fost un popor ascuns, ci un popor bătut, tras pe roată, ars de viu. Nu ne este rușine cu suferința noastră, chiar dacă prin credință am transfigurat-o într-un mod de viață. Dar să ne simțim în continuare ca iobagii, să ne construim lăcașele în afara orașelor, asta e "mândria" pe care ne-o cere domnul Guran și Taxi-metriștii lemnului? 

Când au fost (mai) liberi, cum au fost românii din Țara Românească și Moldova, aceștia au construit durabil și și-au manifestat credința închinându-i lui Dumnezeu biserici mari și frumoase. Să știe șarpele cu ochelari că biserica Mănăstirii Văcărești a fost, până la construcția catedralei Sf. Alexandru Nevski de la Sofia, cea mai mare din Balcani? 

Bineînțeles că nu. Dar nu asta nu l-a oprit să debiteze tot felul de elucubrații filozofico-istorice cu o siguranță demnă de invidiat. Poate am fi evoluat și noi, domnu' Guran, cultural, dar n-am avut cum, că ne luau turcii grânele și copiii, iar austriecii și ungurii făceau concurs de tras români pe roată. Încercați dvs să evoluați cultural în astfel de condiții.

Dar, chiar și în astfel de caz, domnul Guran poate invoca, la fel ca și domnul Ilie că e "părerea mea" și are dreptul să o exprime. Și nu numai atât, foarte mulți oameni o pot lua de bună. Deci iată că puterea lui "eu cred că" e în continuare mare. Și iată de ce sunt importante orele de istorie în școală

Aș concluziona analizând puțin reacția domnului Cornel Ilie, autorul celebrului hit, dar de neconceput în orice altă nație, "Vreau o țară ca afară". În puține cuvinte, domnul solist spune că Dumnezeu este "despre îngăduință, bunătate, toleranță, iubire", iar "Biserica nu reprezintă întru totul aceste valori".  Aceste propoziții îmi aduc aminte de dumnezeul new-agist pe care îl proclamă susținătorii tuturor aberațiilor de pe lumea asta. Acel dumnezeu care nu are nicio legătură cu Dumnezeul biblic, în care dragostea lui Hristos pentru păcătos este pervertită în toleranța pentru păcat. Un "personal Jesus".

 

De altfel, domnul Ilie afirmă că are credință în Dumnezeu și iubește, neavând "sufletul de piatră" ca și criticii săi. Oare despre ce iubire este vorba? A creștinilor, așa cum clamează domnul Teodorescu? Sau este vorba despre, așa cum bine spunea Oana Iftime, "O 'iubire' găunoasă, estetică, siropoasă, sentimentalistă și închipuită ce se exercită asupra unor "abstracțiuni”, nu asupra unor oameni concreți". Cum poți să vorbești despre Biserică, despre iubire, când tu nici măcar la propria nuntă nu ai dorit să calci în Biserică? Deși puteai să-ți "închiriezi" o biserică mică, de lemn, așa cum zici că îți place, nici măcar pentru propria nuntă nu te-ai smerit. Dar altminteri, domnul Ilie și compania știu exact unde se găsește credința. Și neapărat să ne "deschidem mintea", la fel cum închide PROTV-ul ochii atunci când zeci de mii de oameni ies în stradă pentru protejarea vieții copiilor nenăscuți, adaug eu.

Din păcate, acesta este duhul celor care spun că ei cred în Dumnezeu, dar vor o țară ca afară cu orice preț. Ei sunt predicatorii "falsului idealism" de care vorbea Părintele Steinhardt, care "se recrutează de cele mai multe ori dintre ghiftuiții și îmbuibații lumii". Aceștia sunt cei care cred că bisericile și catedralele sunt "niște sedii și atât", dar care își construiesc adevărate temple și idoli pe care îi păzesc cu "sfințenie". Să spui că puterea lui "eu cred că" scade, când ești promovat de cele mai mari trusturi media, când pozezi cu steaguri pe care e pumnul strâns - simbol al îngăduinței de altfel, asta înseamnă să fii mafiot.

 

Nu sunt vreun reper moral, dar nici orb și nici surd, nu sunt.