ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Comisia de control parlamentar al Serviciului Român de Informații a convenit cu directorii Serviciului că este necesar să fie promovat un proiect care să reglementeze regimul juridic al cartelelor prepay, din evaluări rezultând că riscurile de tip terorist sunt în creștere pentru România.

Comisia arată că "din analiza și evaluările prezentate de Serviciul Român de Informații a rezultat fără echivoc faptul că riscurile de tip terorist sunt în creștere pentru România", scrie Profit.ro

Prin umare, parlamentarii împreună cu conducerea SRI și a unității specializate antiteroriste din cadrul SRI au convenit ce modificări de oridin legislativ s-ar impune în perioada următoare pentru a asigura eficiența măsurilor de combatere a amenițătilor teroriste.

Astfel, în mod special, parlamentarii și SRI susțin inițierea unui proiect de lege care să reglementeze regimul juridic al cartelelor pre pay.  

Alte modificări avute în vedere de Parlament vizează securitatea cibernetică, regimul juridic al străinilor, funcționarea SRI, legislația privind combaterea terorismului și datele privind pasagerii.