ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Știința nu poate prezice cutremurele, dar măsurile de precauție pot salva vieți. Lucruri simple, cum ar fi cunoașterea locurilor de unde se întrerup energia electrică și gazul, o verificare de rutină a mobilierului masiv din casă, pot face diferența între viață și moarte în cazul unui seism.

La fel de important este, la nevoie, și un kit de supraviețuire care să conțină apă, mâncare și medicamente. România mai are multe de învățat la acest capitol.Pregătirile în caz de cutremur sunt vitale, mai ales în zonele cu risc seismic ridicat, cum este Capitala.

Atât Inspectoratul pentru Situații de Urgență, cât și Crucea Roșie au publicat recomandări în acest sens. Verificarea structurii de rezistență a locuinței, repararea instalațiilor electrice și a celor de gaz, identificarea zonelor periculoase din locuință, găsirea unui loc sigur de adăpostire în caz de cutremur sunt doar câteva dintre sfaturile de bază. Salvatorii au pregătit și un chestionar pe care oricine îl poate folosi pentru a se asigura că nu a uitat vreun detaliu important.

Haideți să răspundem la câteva întrebări simple. Știți de unde se întrerupe alimentarea cu apă, gaze și electricitate? Sistemul de încălzire cu sobă este montat corect și solid? Mobila grea și rafturile sunt bine fixate? Dacă ați bifat NU la una dintre aceste întrebări este momentul să luați măsuri urgente. Este recomandare clară a ISU care a publicat online acest chestionar.

După ce sunt puse la punct toate problemele legate de siguranța locuinței, specialiștii recomandă și pregătirea unui kit de supraviețuire. Acesta trebuie să conțină produse de strictă necesitate ce pot asigura supraviețuirea tuturor membrilor familiei pentru cel puțin trei zile.  Asta înseamnă trei litri de apă pe zi pentru fiecare adult, mâncare neperisabilă și ușor de preparat, baterii, laternă, un aparat de radio, medicamente, o trusă de prim ajutor, obiecte de igienă personală, copii după documentele personale. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, susține că aceste pregătiri pot să facă diferența între viață și moarte.

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență: „Peste tot se recomandă să aibă provizii de 3-4 zile. Să ai stoc de medicamente. Dacă se întâmplă asta, statul - rolul lui principal e salvarea de vieți - va fi concentrat pe utilități, sisteme de coordonare, toate sunt prioritate”.

În Statele Unite ale Americii, Curcea Roșie a avut o campanie în care a implicat actori celebri pentru a explica importanța unui astfel de kit de supraviețuire.

Jamie Lee Curtis, actriță: „Cred că ar trebui să aveți o poză cu familia în kit-ul de supraviețuire. Pentru copiii mici este extrem de important să aibă o poză în situația în care mama sau tata sunt la serviciu, iar frații sunt la școală. Dacă aveți copii mici, este important să puneți niște ciocolată, niște dulciuri. Cu siguranță vor fi de ajutor în timpul unor momente tensionate.”

În Japonia, autoritățile au gândit pregătirile până în cel mai mic detaliu.


Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență: „Impactul poate să fie că nu mai ai apă, ți-au murit rude și tu ești la distanță mare, că tu nu mai ai comunicații, că a rămas populația fără curent. Impactul unui cutremur nu înseamnă doar casă dărâmată. E impact direct .... se rănesc sau pierd oameni sau decedează sau impactul indirect - de la eșecul utilităților, să nu mai poți accesa... Băncile din Japonia au bancomate mobile când celelalte nu mai fac. Fără bancomat tu nu mai bani. S-au gândit și la asta.”

Bucureștiul este unul dintre orașele cele mai vulnerabile în caz de cutremur. Sunt sute de locuințe încadrate în clasa întâi de risc seismic. În cazul unui cutremur, este interzisă folosirea liftului și a scărilor. Specialiștii recomandă adăpostirea într-un loc sigur și întreruperea de urgență a alimentării cu gaz, apă și energie electrică. De asemenea, trebuie evitată aprinderea brichetelor, chibriturilor sau a lumânărilor.