Când aveau 13 ani, atrăgeau priviri pline de invidie, admiraţie şi chiar de un oarecare respect sacru din partea colegilor. Erau fetele care se fardau, aveau prieten şi mergeau la petreceri date de colegi mai mari. Erau băieţii care se făleau că au mers la bere sâmbătă seara şi care şterpeleau prezervative de la magazinul din apropiere.

Erau cool. Erau arătoşi. Erau tot ceea ce noi, ceilalţi colegi, nu reuşeam să fim.

Oare ce s-a mai întâmplat cu ei după sfârşitul gimnaziului?

"Puştii care au ars etape nu au ajuns bine”, spune Joseph P. Allen, profesor de psihologie la Universitatea din Virginia, SUA, şi autorul unui studiu recent, publicat în revista de specialitate Child Development. Acesta a urmărit timp de un deceniu traiectoria unor astfel de „copii cool”, care îşi asumau comportamente de risc şi o atitudine socială precoce. Studiul arată că, odată ajunşi la liceu, statutul lor social s-a prăbuşit şi au început să întâmpine tot felul de dificultăţi.

Iar dr. Allen spune că de vină este tocmai graba lor de a adopta un comportament pe care el îl caracterizeează drept „pseudo-matur”. Acum puştii de altădată au douăzeci şi ceva de ani şi deja mulţi au avut probleme cu relaţiile intime, cu consumul de alcool şi marijuana, sau chiar s-au implicat în activităţi infracţionale. „Acum fac lucruri şi mai extreme pentru a rămâne cool, de exemplu se laudă că beau trei baxuri de bere sâmbăta, iar cei din generaţia lor se gândesc:  «Băieţii ăştia nu sunt competenţi din punct de vedere social»”. Dr. Allen explică: „Încă trăiesc în lumea teribilistă a gimnaziului”. 

Ca adolescenţi precoce, aceştia s-au condus după o dorinţă puternică de a-şi impresiona prietenii. Iar comportamentul lor neobrăzat le-a adus o aură de strălucită popularitate. Dar, în liceu, cei de o vârstă cu ei au început să se maturizeze, pregătindu-se să experimenteze îndrăgostirea şi chiar delictele minore. Iar popularitatea puştilor care cândva erau cool s-a estompat.

B. Bradford Brown, profesor de psihologie educaţională la Universitatea din Wisconsin-Madison, SUA, care scrie despre relaţiile din interiorul grupurilor de adolescenţii de vârste similare (peers), a spus despre studiul respectiv, la care nu a colaborat, că este o adevărată mină de aur. El mai vorbeşte despre cea mai mare surpriză adusă de respectiva cercetare: faptul că, pentru problemele cu alcoolul şi drogurile la maturitate, comportamentul „pseudo-matur” reprezintă un factor favorizant-predictiv mai puternic chiar şi decât utilizarea acestor substanţe la începutul adolescenţei. Cercetările făcute pe adolescenţi de obicei îi urmăresc pe aceştia numai la vârsta adolescenţei, mai spune dr. Brown. Dar prezentul studiu a urmărit un grup divers format din 184 de subiecţi din Charlottesville, Virginia, de la vârsta de 13 ani şi până la vârsta adultă de 23 de ani.

Cercetătorii s-au străduit să documenteze ridicările şi căderile în termeni de statut social, intervievând periodic subiecţii, precum şi pe cei care îi cunoşteau cel mai bine, de obicei pe prietenii acestora. În jur de 20% din grup se încadrau la categoria „puşti cool” la începutul studiului.

Dr. Allen şi colaboratorii săi au descoperit că pseudo-maturitatea se exprimă printr-o constelaţie de trei comportamente de căutare a popularităţii: tinerii adolescenţi căutau să aibă prieteni atrăgători fizic; aveau mai multe relaţii romantice, care se caracterizau printr-o intensitate emoţională şi o explorare sexuală mai pronunţate decât în cazul colegilor lor de generaţie; şi se implicau în delicte minore precum chiulitul, intrarea la cinema fără bilet, vandalismul.

Studiul a descoperit că, în comparaţie cu colegii lor care avuseseră un profil social mai puţin ostentativ la vârsta adolescenţei, „pseudo-maturii” care au împlinit 23 de ani prezentau o rată cu 45% mai mare de probleme apărute în urma consumului de alcool şi marijuana şi un nivel cu 40% mai mare de utilizare efectivă a acestor substanţe. De asemenea, prezentau o rată cu 22% mai ridicată de delincvenţă adultă, de la furt la atac.

Mulţi dintre aceştia îşi puneau eşecurile romantice de la vârsta adultă pe seama statutului social: credeau că lipsa de prestigiu era de vină pentru faptul că partenerii intimi se despărţiseră de ei. Se pare că încercările timpurii de a acţiona ca şi cum ar fi fost mai maturi decât în realitate i-au împiedicat să-şi dezvolte cu adevărat abilităţile de socializare. Când, la vârsta adultă, cei din generaţia lor au fost întrebaţi cât de bine se înţeleg foştii „puşti cool” cu ceilalţi, punctajul obţinut de foştii teribilişti a fost în medie cu 24% mai mic decât în cazul unui adult tânăr obişnuit.

Cercetătorii s-au străduit să dezlege misterul: de ce această constelaţie de comportamente teribiliste pune viaţa ulterioară a adolescenţilor pe o spirală descendentă? Dr. Allen a sugerat că, în timp ce aceştia vânau popularitatea, pierdeau o perioadă critică pentru dezvoltarea lor – o perioadă în care alţi adolescenţi învăţau să îşi facă prieteni de acelaşi sex, punând astfel bazele unor prietenii puternice şi de durată şi petrecându-şi timpul liber cu activităţi mai puţin dramatice, cum ar fi vizionarea unui film acasă vineri seara, timp în care consumau doar îngheţată. Expertul în psihologie mai spune că părinţii ar trebui să încurajeze un astfel de comportament şi să nu se frământe că adolescenţii lor nu sunt „populari”.

„A fi realmente matur la vârsta adolescenţei timpurii înseamnă să fii capabil de o prietenie bună, loială, să-ţi poţi oferi sprijinul celor care au nevoie de el, să fii harnic şi responsabil. Desigur, aceasta nu îţi va aduce laurii popularităţii când eşti în clasa a noua”, spune dr. Allen.

Dr. Brown oferă şi o altă perspectivă despre ce anume îi face pe „puştii cool” să-şi piardă calea. Adolescenţii care, în clasele V-VIII, dau nota cu privire la alegerea hainelor, a reţelelor de socializare şi chiar a coperţilor de caiet duc o povară pentru care nu sunt pregătiţi din punct de vedere emoţional. Aşa că aceştia gravitează în mod firesc spre colegi mai mari, pe care şi-i aleg ca model. Dar şi aceia, la rândul lor foşti „puşti cool”, reprezintă nişte modele îndoielnice. Dr. Brown spune: „Ce adolescent ar fi dispus să aibă în anturaj un puşti cu trei-patru ani mai mic decât el? Doar unul cu comportament şi mai deviant”. 

Dr. Allen prezintă o biografie tipică de „puşti cool” din studiul său: un băiat care, la 14 ani, era foarte popular. A avut nenumărate relaţii cu fetele, dintre care a sărutat mai mult de şase, s-a avântat în fel de fel de necazuri minore şi s-a înconjurat numai de prieteni arătoşi.

La 22 de ani nu avea liceul absolvit, deoarece renunţase la şcoală, avea multe probleme legate de băutură, printre care neprezentarea la muncă şi arestări pentru conducerea maşinii în stare de ebrietate. Consecinţa a fost că a rămas fără serviciu şi era predispus la furturi minore şi acte de vandalism.

Cu toate acestea, dr. Allen subliniază că pseudo-maturitatea sugerează doar o înclinaţie, fără să fie, totuşi, un factor predictiv obligatoriu. De exemplu, o fată cuprinsă în studiul său, la adolescenţă avusese un profil similar, cu mulţi parteneri la o vârstă precoce, cu prieteni atractivi şi o pasiune pentru furtul din magazine. 

Dar, la 23 de ani, spune dr. Allen despre ea, „absolvise o facultate, nu mai avusese probleme cu delictele, consumase alcool numai într-o manieră responsabilă şi era bună la slujba pe care o avea”.

Dr. Mitchell J. Prinstein, profesor de psihologie la Universitatea North Carolina din Chapel Hill, care studiază dezvoltarea socială a adolescenţilor, spune că, deşi toţi adolescenţii tânjesc să fie acceptaţi de cei de o vârstă cu ei, studiile sugerează că părinţii îi pot sprijini să-şi dezvolte calităţile care îi vor ajuta să reziste la presiunea de a deveni prea cool într-un timp prea rapid: „Adolescenţii mai apreciază şi individualitatea şi încrederea de sine. Cei care pot să-şi păstreze propriile valori pot fi şi ei consideraţi cool, chiar dacă nu fac în acest scop ceea ce fac toţi ceilalţi”.