ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Victoria Stoiciu, reprezentant Friedrich-Ebert-Stiftung (FES) în România, a declarat că, din datele puse la dispoziție, se arată că anul trecut au fost date în România de 16 ori mai multe mandate de interceptare pe siguranța națională decât în America, informează Mediafax.

Reprezentantul Friedrich-Ebert-Stiftung (FES), Victoria Stoiciu, a susținut, la Parlament, că, din datele puse la dispoziție, se arată că anul trecut au fost date în România de 16 ori mai multe mandate de interceptare pe siguranța națională decât în America, că SRI a cerut practic de 16 ori mai multe mandate decât FBI.

Întrebat cum își explică la comisie numărul mare de mandate pe siguranța națională, vicepreședintele Comisiei pentru controlul activității SRI, Octavian-Marius Popa, a declarat că nu poate da un răspuns și că ar trebui întrebați judecătorii care aprobă aceste cereri de mandat.

În replică, judecătorul Horațius Dumbravă a declarat: „Nu cumva suntem și noi de vină că s-au dat atâtea mandate? Motivele care se dau interceptări sunt uneori mai mult decât discutabile. (…) Noi, judecătorii, modul în care motivăm astfel de hotărâri sunt cu acele indicii temeinice. Care sunt indiciile temeinice? Pur și simplu, așa arată sute de hotărâri care se joacă cu viața privată a omului”.