ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În contextul în care, în perioada 1990-2013 s-a raportat un număr de 7.775.364 de avorturi, preotul Ștefan Musteață din satul Oneaga (Botoșani) derulează un proiect prin care dorește să asigure o casă și o școală unei comunități formate din 56 de suflete salvate de la avort sau rămase orfane.
 
Proiectul face parte dintr-un program social mai amplu de salvarea a copiilor, intitulat "Împreună pentru viață” și este inițiat de Fundația Nektarios. Scopul campaniei este strângerea de fonduri pentru ridicarea Așezământului Social-Educațional "Sfântul Efrem cel Nou” din satul Oneaga (comuna Cristești, județul Botoșani). Astfel, inițiatorul campaniei dorește să le ofere o casă și un programul educațional copiilor care au fost părăsiți de părinți, salvați de la avort sau rămași orfani.
 
În cadrul Centrului social-educațional, cu o suprafață construită de 1.400 mp, vor funcționa o grădiniță cu programul normal, o bibliotecă universală cu acces liber, un centru de zi, un atelier de practică profesională pentru tineri și un centru de promovare și consultanță în domeniul agricol. Până la ora actuală, s-au construit subsolul, parterul, etajul 1 și 2, însă pentru finalizarea întregului așezământ se estimează un cost de 200.000 de Euro.

Odată construit, centrul social-educațional nu va mai avea nevoie de fonduri suplimentare pentru funcționare, deoarece preotul Ștefan a implementat deja un plan pentru autosusținerea economică a așezământului. Fundația Nektarios are în vedere înființarea unei ferme agricole, patru sere, patru depozite (8000mp), un atelier meșteșugăresc universal, crescătorie de păsări, prisacă, o plantație de salcie (5ha), pentru asigurarea lemnului necesar pentru foc. De asemenea, va fi construit un centru de informare turistică și o tabără de recreere, pentru activități cultural-educative, schimburi de experiență, simpozioane, tabere de lucru și voluntariat.

"Le mulțumim oamenilor cu suflet care ne-au fost alături în acest demers, atât cu materiale de construcții, financiar, chiar și cu un cuvânt bun. Am făcute progrese foarte mari față de anul trecut și ne apropiem ușor-ușor de finalizarea întregii lucrări. Până în prezent, am reușit să construim subsolul, parterul și cele două etaje. Cu ajutorul bunului Dumnezeu și al Sfântului Efrem cel Nou, ne dorim ca la finele anului 2017, până de Crăciun, să avem primii copii în Așezământ”, declară preotul Musteață Ștefănel Radu, președintele Fundației Nektarios.

Persoanele și companiile, care vor să ajute la construirea așezământului, pot dona materiale de construcție sau bani, în conturile RO98CECEBT01C1EUR0590832 (Euro) și RO84CECEBT0130RON0590831 (Ron) sau online, accesând link-ul https://salveazaoinima.ro/campaigns/asezamantul-sfantul-efrem-cel-nou/.