ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ȋn timp ce relaxații speciei umane caută pokemoni prin debara sau prin boscheții din parcuri, pe SOS NICE sunt căutați în continuare oamenii dispăruți în atentatul de la Nisa.

Sute de francezi distribuie pe facebook mesajele de căutare, apoi raportează - „Ptg”. Partage. Francezii știu să folosească internetul și pentru a-și ajuta semenii; de 10 ani la ei funcționează „Amber Alert”, care e declanșată ori de câte ori un copil dispare în împrejurări suspecte. De fiecare dată, francezii preiau masiv alerta de căutare, anunțând „Partage”.

La noi, „Alerta Amber” e funcțională de 5 ani, dar ea nu a fost declanșată niciodată. Deși copii dispăruți și găsiți prea târziu am tot avut. De obicei, noi partajăm pe internet doar păreri, înjurături și rețete culinare. 

De ieri, am descoperit că putem folosi internetul și pentru a vâna pokemoni. De la „privește cerul” am ajuns la „privește iphone-ul”. E mult mai simplu să găsești în virtual un pikachu, decât să cauți un punct de sprijin în lumea reală. „Next level”. Acesta e nivelul la care am ajuns: oameni aparent sănătoși, plecați pe străzi în căutarea furibundă a unor personaje din desene animate.   

Undeva însă, în mijlocul unui dezastru, alți oameni caută oameni. „(Hôpital pour enfants) Lenval cherche a identifier un enfant qui est en réanimation. Il s'agit du dernier enfant non identifié au sein de la structure, il a 8 ans. Si vous recherchez votre enfant, contactez les: 0492.030.392” (Spitalul pentru copii Lenval caută să identifice un copil care se află la reanimare. E vorba de ultimul copil neidentificat din spital, are 8 ani. Dacă vă căutați copilul, sunați la numărul de telefon...”), anunța vineri SOS NICE. 3000 de oameni au distribuit mesajul. Așa a ajuns el și la rudele care-l căutau pe Denis, băiețelul familiei Coman, dispărută la Nisa. 
 

Partager înseamnă a împărți. Cred că oamenii care rămân buni și întregi în mijocului răului din ce în ce mai mare sunt cei ce vor ajunge cu adevărat la un nivel superior.