Oamenii de știință de la Universitatea din California, San Francisco, au descoperit că singurătatea în cazul oamenilor bătrâni poate duce la declin și în unele situații la moarte prematură.

Lucrarea cercetătorilor a fost intitulată „Singurătatea în cazul Bătrânilor". Studiul a fost realizat pe un grup de 1.600 de adulți cu vârsta medie de 71 de ani. Concluziile au arătat că peste 23% din participanții singuri au murit într-un interval de șase ani de la începutul studiului, în comparație cu doar 14% dintre cei care aveau companie, informează The Independent.

Deasemnea studiul arată că 43% dintre persoanele de peste 60 de ani se simt izolate.

Acesta nu este singurul studiu care leagă singurătatea de moarte prematură. Cercetătorii de la Brigham Young University, din Utah au prezentat în 2010 o teorie conform căreia legăturile sociale cresc speranța de viață. Astfel oamenii care au prieteni apropiați și o relație strânsă cu familia trăiesc mai mult.