ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„Veniți de luați lumină”,  sub acest generic a avut loc la Stockholm, în perioada 7-9 aprilie 2017, o expoziție de tradiții și obiceiuri românești. 
Evenimentul a fost organizat de Institutul Cultural Român din Stockholm, cu sprijinul Ambasadei României în Suedia, în colaborare cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București și cu Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, oferind vizitatorilor șansa de a participa la ateliere de încondeiat ouă, coordonate de către meșterul popular bucovinean Elena Hojda, dar și de a admira obiecte tradiționale românești.
 
În cadrul acestei expoziții de tradiții românești, organizată la sediul ICR Stockholm din Suedia, au fost prezentate icoane pe sticlă, ștergare, covoare și vase din ceramică, fotografii care ilustreaza portul popular românesc, dar și ouă încondeiate.
 
Despre această expoziție și frumusețea datinilor strămoșești au vorbit la încheierea manifestării, la sediul ICR Stockholm, în după amiaza Duminicii Floriilor, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al românilor din Europa de Nord, Conf. dr. Paulina Popoiu, directorul general al Muzeului Satului „Dimitrie Gusti” din București și Dan Shafran, directorul ICR Stockholm.
 
După Sfânta Liturghie din Duminica Floriilor, săvârșită în biserica parohiei „Sfânta Treime” din Stockholm, Părintele Episcop Macarie i-a conferit Paulinei Popoiu, directorul general al Muzeului Satului din București, cea mai înaltă distincție a Episcopiei, „Crucea Nordului”. Ierarul a oferit și medalia „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, Iulianei Mariana Grumăzescu, director de comunicare al Muzeului Satului din București și meșterului popular Elena Hojda.
 

La finalul manifestării, au fost interpretate cântece specifice sărbătorii Floriilor, informează un comunicat al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord.