21 noiembrie: Părintele Constantin Galeriu, un Apostol al Bucureștiilor, născut cu Marea Unire: ”A fi astăzi preot, înseamnă a fi un adevărat erou”

Astăzi, 21 noiembrie, se împlinesc 106 ani de la nașterea Părintelui Constantin Galeriu, unul dintre cei mai importanți duhovnici ai Ortodoxiei române, preot și profesor de teologie.
Părintele Constantin Galeriu s-a născut la 21 noiembrie 1918, în satul Răcătău-Răzeși, comuna Răcătău, județul Bacău, cu doar 10 zile înainte de Marea Unire.
Viitorul mare duhovnic al Capitalei a studiat la Seminarul Teologic din Roman, apoi se înscrie la Facultatea de Teologie din București, pe care o absolvă în anul 1942, urmând mai apoi studiile de doctorat, finalizate în anul 1973.
Între anii 1943-1947 este preot în satul Podu Văleni, județul Prahova, apoi preot la Parohia „Sf. Vasile” din Ploiești (1947-1973), transferat ca „spiritual” la Institutul Teologic Universitar, București (1973-1974), lector (1974-1977) și profesor titular (1977-1991) la același institut.
Odată ajuns în București, în anul 1974, părintele Constantin Galeriu este rânduit preot paroh în Biserica Sfântul Silvestru. Mai târziu, începând cu 1 ianuarie 1990, părintele Galeriu este ales vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Pentru convingerile sale, părintele Galeriu a a fost închis de două ori. Prima oară între 7 august și 7 septembrie 1950, precum și între 16 august 1952 și 26 octombrie 1953, în cea de-a doua condamnare, părintele fiind deținut politic la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Părintele Galeriu a fost o personalitate marcantă, fiind președinte de onoare al Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, membru în Comisia Națională UNESCO, membru fondator și președinte de onoare al Asociației medical-creștine Christiana, președinte al Editurii Harisma, președinte al Asociației Sfântul Stelian - copiii străzii, a Fundației Elena Doamna, membru de onoare al Fundației Memoria și președinte executiv al Frăției Ortodoxe Române.
De asemenea, părintele a fost distins cu premiul Senatului Universității din București (1942), cu premiul revistei "Flacăra" (1990), a fost numit "Doctor Honoris Causa" de către Universitatea Ecologice din București (1992) și a primit diploma de onoare a Societății Academice "Titu Maiorescu" (octombrie 1993)."Într-una din zile, pe când se întorcea din oraș, s-a întâlnit cu un om sărman. L-a binecuvântat cu drag și l-a miluit cu câțiva bănuți, așa cum făcea cu orice cerșetor. Dar omul nostru era desculț, iar banii primiți nu i-ar fi ajuns pentru o pereche de pantofi. Așa că Părintele Galeriu s-a descălțat în plină stradă și l-a încălțat pe necăjit. Apoi s-a întors acasă în șosete, senin de parcă ar fi umblat toată viață fără nimic în picioare”.
Părintele Constantin Galeriu a scris mai multe lucrări și cărți bisericești, dintre care amintim: "Război moralei" (1945); "Iubirea dumnezeiască și judecata din urmă" (1959); "Sensul creștin al pocăinței" (1967); "Jertfă și Răscumpărare" (1973); "Preoția ca slujire a cuvântului" (1979); "Maica Domnului povățuitoare" (1982); "Paștele în viziunea ortodoxă" (1989); "Meditații la Tatăl nostru și la Fericiri" (1990); "Chipul Mântuitorului în gândirea lui Eminescu" (1991).
Se spune despre părintele Galeriu că adesea venea desculț acasă, după ce își dăruia încălțămintea sărăcilor pe care îi întâlnea pe drum. Pentru aceasta, el spunea adesea: „Jertfa e neplăcută numai din pricina căderii noastre, altminteri jertfa e dăruire, nu renunțare!”.
Părintele a plecat la Ceruri în ziua de 10 august 2003, în București, fiind înmormântat în curtea Bisericii Sfăntul Silvestru, unde a slujit atâția ani.
„A fi astăzi preot, înseamnă a fi un adevărat erou.” – scria Părintele Constantin Galeriu în 1945, într-un text intitulat MISIUNEA NOASTRĂ, valabil și azi, republicat de Mărturisitorii.ro.
Veșnica lui pomenire!
FILM DOCUMENTAR DESPRE VIAȚA PĂRINTELUI CONSTANTIN GALERIU:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Sfinții închisorilor Știri
Persoane: Părintele Constantin Galeriu
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)