ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, 27 martie 2017, decretul privind promulgarea Legii pentru declararea zilei de 27 martie - Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare națională, în urma unui proiectul legislavit realizat de deputatul basarabean Eugen Tomac și care poate fi găsit AICI.

Sfatul Țării de la Chișinău a hotărât, pe 27 martie 1918, Unirea Basarabiei cu România. Acest act istoric a deschis procesul Marii Unirii, finalizat cu Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918, când românii din Transilvania, Banat, Maramureș și Crișana au decis, la rândul lor, Unirea cu țara, evenimentul de constituire a statului român modern al cărui centenar îl vom sărbători anul viitor.

Într-un comunicat de presă, Administrația Prezidențială anunță că România rămâne pe deplin angajată în sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova.

„Integrarea europeană a Republicii Moldova reprezintă, conform Strategiei Naționale de Apărare a țării, un obiectiv național de politică externă, acesta fiind asumat formal inclusiv în Declarația privind instituirea unui Parteneriat Strategic între România și Republica Moldova pentru integrarea europeană a Republicii Moldova din anul 2010.

Integrarea europeană este singurul drum care poate oferi un viitor prosper cetățenilor Republicii Moldova. Acest obiectiv comun al Republicii Moldova și al României poate fi realizat doar printr-un profund proces de reforme, printr-o modernizare cuprinzătoare a statului și instituțiilor sale, în conformitate cu valorile și standardele europene, proces pe care România îl sprijină ferm”, se arată în comunicat.