S-au împlinit, la 22 mai, 99 de ani de la momentul venirii de la Dumnezeu pe lume, a unei raze de lumină în chip de om. Pentru mulți din neamul românesc și nu numai, Părintele Nicolae a reprezentat și reprezintă încă un model de urmat și o călăuză de duh ai pașilor noștri nesiguri dintr-o lume nesigură. Un duhovnic fără de pereche și un prieten dezarmant, pe care, odată întâlnit nu mai puteai să-l păstrezi decât la inimă.

Așa a fost în cazul meu și așa a fost probabil în cazul multora din cei care l-au cunoscut. De la plecarea sa, din 9 noiembrie 2018, aceeași zi în care este prăznuit Sfântul Ierarh Nectarie al Eghinei (cel care a plecat trupește cu aproape 4 ani înainte de venirea Părintelui Nicolae pe Pământ), lumea păstrează încă un gol neumplut… Chiar dacă Dumnezeu, prin dragostea Sa nemărginită, ne-a obișnuit permanent cu schimbul de generații al sfinților și bineplăcuților Lui.

Părintele Nicolae a pătimit nespus de mult în vremea regimului comunist, fiind persecutat, anchetat, judecat și condamnat în lipsă. Apoi vreme de 7 ani fugar și iar anchetat, judecat și condamnat, executând 9 ani de temniță grea la Timișoara, Oradea, Jilava, Constanța și Aiud. Securitatea nu l-a doborât, ci l-a întărit, rămânând neclintit, iată și astăzi când nu mai este printre noi, ca un adevărat simbol al rezistenței anticomuniste. O pildă și rază de lumină pentru noi cei din prezent, dar și pentru cei din viitor, în lupta cu vremurile tot mai încleștate.

Mereu vă păstrăm în inimă Părinte drag!

Veșnică pomenire!

Laurențiu Cosmoiu

Părintele Nicolae – Ioan Bordașiu s-a născut la 22 mai 1924, în satul Săbolciu, județul Bihor, în familia învățătorului Gheorghe Bordașiu și a Mariei Mangra, nepoată de văr a Mitropolitului Vasile Mangra. Tatăl părintelui, învățătorul Gheorghe Bordașiu, care participase, în anii tinereții, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din ziua de 1 decembrie 1918 a primit, în anul 1929, Sfânta Taină a Preoției, slujind pentru tot restul vieții cu credincioșie Biserica și neamul.

Părintele Nicolae Bordașiu și-a începutul studiile la școala primară din satul natal, apoi la Oradea, unde a studiat cinci clase liceale. În urma răpirii Ardealului de Nord prin „dictatul de la Viena” (30 august 1940), și-a continuat studiile liceale, susținând Bacalaureatul, în anul 1943, în orașul Beiuș. Aici l-a cunoscut pe episcopul mărturisitor Nicolae Popoviciu al Oradiei (1936-1950), un ierarh înțelept și un mare patriot, care i-a îndrumat pașii spre Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din București.

După susținerea Bacalaureatului, a urmat cursurile Facultății de Farmacie din București, una dintre facultățile militarizate în anii războiului, înscriindu-se însă și la Facultatea de Teologie Ortodoxă, ale cărei cursuri le-a urmat în paralel între anii 1943-1947, promovând examenul de licență în luna iunie 1947 cu nota 10.

I-avut ca profesori la Teologie pe marii dascăli și preoți Ioan G. Coman, Petre Vintilescu, Nae Popescu, Haralambie Rovența, Gala Galaction precum și pe Tudor Popescu și Ioan G. Savin. In același timp îi avea colegi de facultate pe cei care vor deveni mai târziu mitropoliții Nicolae Corneanu, Antonie Plămădeală și Valeriu (Bartolomeu) Anania, episcopii Roman Stanciu și Gherasim Cristea, Arhimandritul Roman Braga, sau pe Costel Bărbulescu, Teodor Damșa și Eliade Buciuc.

A făcut parte din mișcarea isihastă  „Rugul Aprins” de la mânăstirea Antim, unde - împreună cu alți unsprezece, între care Nae Nicolau, Roman Braga, Valeriu Streinu, Andrei Scrima - i-a cunoscut pe părintele Daniil Sandu Tudor și pe ieromonahul Ioan Kulâghin („cel străin”), de la care au primit binecuvântarea de a stărui în rugăciunea inimii. În anii detenției sale, această rugăciune a inimii i-a fost Părintelui Bordașiu mângâiere, „izvor de nădejde” și „cel mai puternic reazem pentru a depăși greutățile, singurătatea, chinurile unor ani întregi de închisoare”.

În anii care au urmat războiului, împreună cu Roman Braga și Gheorghe Domășneanu, Părintele Nicolae Bordașiu a înființat, cu binecuvântarea părintelui Benedict Ghiuș, Asociația Tineretului Ortodox Studențesc (ATOS), fiind secretarul și ulterior, președintele acesteia.

Pentru câteva manifeste redactate de membrii Asociației, în care tinerii insistau asupra incompatibilității dintre calitatea de creștin și cea de comunist, membrii ATOS au fost acuzați de „uneltire contra ordinii sociale” și condamnați la ani mulți de detenție.

În mai 1948, când au început arestările membrilor Asociației, a părăsit orașul București și s-a ascuns, până în anul 1955, în mai multe sate bihorene. La 15 februarie 1949, Tribunalul Militar din București l-a condamnat, în absență, la 20 ani închisoare pentru „infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale”.

La 15 iulie 1955, a fost arestat, urmând ca la 18 iulie 1955 să fie rejudecat în regim de urgență și condamnat la 10 de ani de închisoare. A fost întemnițat aproape nouă ani în închisorile din Timișoara, Jilava, Oradea și Aiud până în data de 20 iunie 1964.

După eliberarea din închisoare, a lucrat ca muncitor, apoi ca tehnician la Institutul „Dr I. Cantacuzino” din București (1964-1969), la cercetarea și producția de seruri și vaccinuri, fiind cooptat în colectivul care a preparat pentru întâia oară în România gama globulina din sânge retro-placentar.

S-a căsătorit la 16 ianuarie 1966, în București cu Rodica-Gabriela, fiica preotului Virgil Runceanu din Zărnești, Brașov.

Preafericitul Patriarh Justinian Marina, aflând despre suferința îndurată în închisorile comuniste și despre dorința sa fierbinte de a sluji Biserica lui Hristos, a stăruit pe lângă autoritățile statului pentru a obține numirea sa ca profesor la Școala de cântăreți bisericești și Seminarul Teologic Ortodox din București (februarie 1969) și apoi l-a hirotonit diacon și ulterior preot (la 30 noiembrie 1969).

A urmat studii de doctorat la Facultatea de Teologie din București, avându-l ca îndrumător pe Părintele Dumitru Stăniloae, iar între anii 1973 și 1975 s-a aflat la un stagiu de pregătire doctorală la Paris, unde a urmat cursurile profesorilor de la Institutul Catolic și cursurile profesorilor ortodocși de la Institutul Saint Serge. În timpul șederii în Paris, a slujit la parohia ortodoxă română de aici. I-a cunoscut pe marii intelectuali români de expresie franceză Eugen Ionescu și Emil Cioran, pe preotul și scriitorul Constantin Virgil Gheorghiu, dar cea mai apropiată relație a avut-o cu teologii ortodocși Olivier Clément și Michel Evdokimov.

Revenit în țară (1975), și-a continuat activitatea profesorală la Seminarul Teologic Ortodox din București până la 1 octombrie 1981 când a fost numit la biserica Sfântul Silvestru, unde a slujit ca preot și duhovnic neobosit mai bine de 37 de ani.

După decembrie 1989 s-a numărat între primii profesori care au început predarea religiei în școală. Tot imediat după Revoluție a ajutat tineretul să cunoască învățătura de credință și în colaborare cu „Comunitatea Taize” din Franța, începând cu 1990, a organizat participarea tinerilor la întâlnirile de tineret creștin din Europa.

Împreună cu Părintele Constantin Galeriu a intrat în legătură cu biserica San Silvestro din Roma și astfel la 3 noiembrie 2002 Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist a adus și a depus în Biserica Sfântul Silvestru din București o părticică din Sfintele Moaște ale Sfântului Silvestru.

A făcut parte, în mai multe legislații, din Adunarea Eparhială și Permanența Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștiului. A fost distins cu rangul de Iconom stavrofor de către Prea Fericitul Patriarh Justinian și apoi și de către Preafericitul Patriarh Teoctist.

A publicat studii („Frumusețea și însemnătatea preoției după Sf. Grigorie Teologul”), traduceri („Pelerinul rus”), cărți comemorative („Doi unioniști din Husasau de Cris. Preotii Gavril Iovan si Gheorghe Bordasiu” , „De la Săbolciu la Alba Iulia. Părintele Nicolae Malița”, „De la Săcădat la Alba Iulia. Părintele Iosif Tărău si avocatul Pavel Malița”) și predici.

La biserica Sfântul Silvestru a avut inițiativa și s-a îngrijit de ridicarea Clopotului de peste Milenii si renovarea Turnului cu Ceas (2000), ridicarea Crucii Centenarului (2007) și de edificarea (împreună cu Primăria Sectorului 2) a capelei și a centrului rezidențial pentru bătrâni (construcția începută în 2007 si inaugurată in 2014).

A ridicat, de asemenea, în Micherechi, Ungaria, Monumentul Strămoșilor (2016), iar în satul natal, Săbolciu, Monumentul Marii Uniri și Crucea Eroilor – care au fost sfințite de Prea Sfințitul Ieronim, Prea Sfințiul Galaction și Prea Sfințitul Siluan în data de 2 septembrie 2018.

După trecerea în veșnicie a Părintelui Profesor Constantin Galeriu (10 august 2003), a fost numit paroh al bisericii Sfântul Silvestru din Capitală până în anul 2010, continuând apoi să slujească cu dragoste și dăruire fără de margini până la trecerea sa la Domnul în 9 noiembrie 2018.

Sursa: ParinteleNicolaeBordasiu.com