ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„A plecat dintre noi marele om de cultură Prof. Petre Constantin, pentru prieteni, Dr Barbi: poet și pictor de mare anvergură, autor al textelor din Cântecele Golanilor, golani și huligani fiind cei care au înfăptuit Revoluția din 1989, ambasador al României la Tunis.”, a anunțat muzicianul Bebe Astur publicând trista veste împreună cu fotografia de mai sus.

Citirea Stâlpilor a avut loc la capela Bisericii Sfinții Împărați Constantin și Elena (București, P-ta Muncii, Bdul Basarabia 3) iar slujba și înmormântarea vor avea loc la cimitirul din Zamora, Strada Splaiul Zamorei, Bușteni, miercuri, 4 ianuarie, începând cu orele 11:30.

Profesorul muzician a încetat din viață la 76 de ani, chiar pe 31 decembrie 2022. Împreună cu Valeriu Sterian și Cristi Pațurcă, dispăruți dintre noi, dar și alți muzicieni, cel supranumit „Dr. Barbi” a încântat cu versurile sale zecile de mii de demonstranți anti-comuniști din timpul Fenomenului Piața Universității 1990. A fost unul dintre autorii Imnului Golanilor, alături de Laura Bodolan. A participat, de asemenea, și la revolta anticomunistă din decembrie 1989.

Petre Constantin s-a născut la 13 martie 1946 la București, a absolvit Academia de Studii Economice (1968) și a obținut titlul de doctor în Economie, specialitatea Relații Economice Internaționale (1982), sub coordonarea Acad. prof. dr. Costin Murgescu, fiind autorul a zeci de studii de specialitate și a câtorva sute de articole și eseuri politice, informează și ziarul Gândul. A fost chiar și cercetător la Institutul de Economie Mondială (începând din 1969) cât și, totodată, unul dintre discipolii lui Corneliu Baba.

„S-a stins Petre Constantin – Dr. Barbi, una dintre figurile emblematice ale Fenomenului Piața Universității. Libertate, demnitate și democrație, cuvintele-cheie care defineau aspirațiile participanților la mitingul-maraton anticomunist din primăvara anului 1990 și-au găsit expresia însuflețitoare în cântecele lui Cristian Pațurcă și textele lui Dr. Barbi.

„Niciodată atât de mulți nu au datorat atât de mult celor puțini”, este una dintre afirmațiile devenite celebre ale lui Winston Churchill. Se referea la piloții Royal Air Force care au reușit să câștige Bătălia Angliei în fața puternicei Luftwaffe. Invazia germană în Marea Britanie a fost stopată și cursul celui de-Al Doilea Război Mondial s-a schimbat.

Aceste cuvinte sunt la fel de potrivite și pentru istoria recentă a României, când ne referim la cei care au ridicat baricada de la Inter în 21 decembrie 1989 sau la cei care au inițiat Fenomenul Piața Universității. Erau dispuși să plătească cu viața pentru idealurile lor și pentru a oferi țării un viitor transpus astăzi în apartenența la Uniunea Europeană și NATO.

Dr. Barbi s-a numărat printre ei. În anul 2000, președintele Emil Constantinescu l-a decorat cu Ordinul Național „Serviciu Credincios” în grad de ofițer.

Profesor la Academia de Studii Economice din București, pictor și ambasador al României în Tunisia (1999-2001), Petre Constantin a fost unul dintre colaboratorii Institutului Levant. Îi aducem astăzi un omagiu spunând că „eroii nu mor niciodată”!”, a transmis Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului

Cauzele morții nu au fost dezvăluite.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

VIDEO CU IMNUL GOLANILOR ÎN PIAȚA UNIVERSITĂȚII CÂNTAT DE CRISTI PAȚURCĂ: