Autoritățile fac nou pas spre dictatura biometrică. Considerate cea mai sufocantă metodă de control, actele de identitate electronice sau „buletinele cu cip”, rămase la un moment dat la sertar,  urmează să devină, cât de curând, realitate. Și dacă guvernul de la București se pregătește să arunce pentru un astfel de proiect peste 2 miliarde de euro, britanicii, care se pregăteau să implementeze unul similar în 2010, au renunțat după ce au ajuns la concluzia că nu rentează și i-ar costa enorm de mult pe contribuabili.


Dincolo de poblemele de etică, securitate și credință invocate de fiecare dată când s-a pus din nou pe tapet acest plan, se pune și o altă problemă: cerințele impuse de proiectul pentru cardul electronic și uriașa mașinărie din spatele lui nu pot fi îndeplinite decât de un număr mic de companii, iar miza, într-o Românie în care serviciile fac și desfac, rămâne una uriașă.


Site-ul roncea.ro publică o analiză exhaustivă pe tema cărților de identitate biometrice, explicând de ce astfel de „buletine cu cipuri”, care nu există nici măcar în America, aflată sub isteria terorismului, reprezintă un atentat la libertate care trebuie oprit.


„Duminică, a Sfintei Cruci, la prânz, orele 12:06, Ministerul de Interne a emis un Comunicat sec în care suntem informați că, începând din acea clipă, avem 10 zile de "dezbatere publică” – online! -, pe site-ul MAI, asupra unui proiect de Lege reșapat privind îndosarierea electronică a românilor, un fel de microcipare a populației după modelul vitelor din UE. Noul Card de Identitate Biometric ar urma să înglobeze Cardul de Sănătate, fiind disponibil și pentru alte servicii electronice, administrative sau chiar bancare, conform proiectului. E adevărat, proiectul prevede și posibilitatea obținerii unui card de identitate simplu, fără cip. Prima întrebare, firească, este: dacă e bun și cel simplu de ce ne mai trebuie unul electronic? A doua întrebarea: până când va fi admis cel simplu? Suspiciuni rezonabile ne îndeamnă să credem că este vorba doar de o fază tranzitorie, până la o alta, când "necesitățile” "luptei antiteroriste”, de exemplu, vor schimba termenii problemei, de la opțional la obligatoriu. Deși, subliniez din start, nici măcar Statele Unite ale Americii, aflate pe primul loc în lume pe frontul antiterorist, nu au un asemenea sistem, cetățeanul american legitimându-se, simplu, doar cu carnetul de șofer (fără cip). Și nu cred că se compară puterea mondială a SUA cu cea a noastră”, scrie jurnalistul Victor Roncea. 

Pentru profani, acesta amintește că înregistrarea facială biometrică – după cum propune proiectul MAI, pe lângă amprentare – permite prin sistemele video de supraveghere identificarea și urmărirea oricărui individ de la distanță, unul dintre principalale scopuri ale acestui sistem. 

„În plus, stocarea datelor personale biometrice este expusă oricând riscurilor majore ca acestea să fie folosite de entități străine împotriva libertății individuale”,  explică ziaristul. Iar cei care vor să afle mai exact cum stau lucrurile pot citi analiza „Scientific American: Biometric Security Poses Huge Privacy Risks – Without explicit safeguards, your personal biometric data are destined for a government database.”


Dincolo de problemele de etică, securitate personală și credință, pe care le-am expus cu alte ocazii, mai multe ciudățenii se observă pe marginea acestui act, dintre care remarc două, mai interesante, din punct de vedere al Afacerii din spatele lui:

1. Este elaborat pe genunchi sau la secret, din motiv ce președintele Casei Naționale de Asigurari de Sănătate, Marian Burcea, funcționar guvernamental, vizat de acest proiect, a declarat că nu știa nimic despre el și că, dimpotrivă, în următorii ani cardul de sănătate nu va dispărea, precizând că în prezent mai sunt de tipărit aproximativ 800.000 de carduri (o știre incompletă pe acest subiect, la Mediafax). Costul tipăririi unui card este de circa 3 euro. Dacă adăugăm transportul și alte plăți aferente, ajungem la aproximativ 5 euro. Dacă înmulțim cu cel puțin 15.000.000, câți asigurați am fi, faceți socoteala câți bani sunt în joc numai pentru emiterea cardurilor: 75 de milioane. Euro. Sistemul din spatele lui, alte circa 125.000. Euro. Ce mai contează că numeroși români – cel puțin un milion – au anunțat că nu vor ridica acest card, conform opțiunii lor ce ține de credință. El a fost emis. Cel puțin 5.000.000 de euro la coș. Acum se pune problema ca noul card să-l înlocuiască pe cel de sănătate, cu toate deficiențele lui (Ghiță știe de ce). Alte zeci de milioane de euro, la coș. În condițiile în care România este cotată drept una dintre cele mai sărace țari din Europa.

2. Nimeni, nici partea emitentă, recte MAI, nici presa care a relatat sau care chiar a participat la conferința de presă a ministrului de Interne, Carmen Dan, pe acest subiect, nu a abordat chestiunea costurilor. Care, cred eu, cu aceeași doză de suspiciune rezonabilă, într-o țară ca România, cotată, de data aceasta, în top 3 al celor mai corupte țări din Europa, este foarte-foarte importantă. Este evident că cerințele impuse de proiectul actului normativ pentru cardul electronic și uriașa mașinărie din spatele lui nu pot fi îndeplinite decât de un număr mic de companii. Cum Ghiță și serviciile lui sunt, momentan, în afara razei de acoperire, ne întrebăm, întemeiat, dacă nu cumva este vizată o (altă) companie anume sau chiar o putere străină care ar putea oferi echipamentele și produsele software necesare, la standardele și criteriile enunțate în proiectul de lege, avertizează Victor Roncea.

Nu trebuie ignorat nici un alt aspect major al unui astfel de proiect: cel financiar, scrie autorul acestei analize, întrebându-se de ce ar fi dispusă să România să arunce pe geam atât de mulți bani, în condițiile în care state potente financiar nu s-au hazardat să facă asta.


„Cum MAI nu avansează nici o estimare privind costurile, nu ne rămâne decât să studiem alte cazuri similare. Marea Britanie, putere imperială, 64 de milioane de locuitori. 2006: Guvernul laburist al lui Gordon Brown propune un sistem de card electronic. Controversele se țin lanț. După șase luni de dezbateri și calcule – nu 10 zile online! – costurile proiectului pe o perioadă de 10 ani, cât era considerat că ar fi luat până la implementarea lui totală, cresc de la 4,91 miliarde (!) Lire Sterline la 5,75 miliarde (6, 6 miliarde euro !). Dar acest calcul nu includea terminalele agențiilor guvernamentale pentru servicii sociale și ale medicilor și caselor de asigurări și nici socotelile Ministerului de Externe nu erau prea clare (Sursa: The Guardian, 11.05.2007).

Ca atare, dacă împărțim, ochiometric, la trei, suma luată în considerare de experții britanici, deducem că proiectul "nostru” ar costa cel puțin 2,2 miliarde de euro!

Norocul britanicilor, socialiștii pierd alegerile în 2010 și noul Guvern conservator al lui James Cameron abandonează proiectul, deși se cheltuiseră deja câteva sute de milioane de lire, considerându-l nefezabil și mult prea costisitor! Să înțelegem că România este deasupra Marii Britanii ca putere financiară și mondială???

În prezent Marea Britanie nu are nici un act de identitate oficial și obligatoriu stabilit pentru populație, cetățenii britanici legitimându-se, atunci când este nevoie, cu pașaportul sau permisul de conducere.

Alte țări ale lumii în care cardul de identitate nu este obligatoriu: Austria, Finlanda, Norvegia (nu are nici o formă de card), Suedia, Franța, Islanda, Irlanda, Italia, Lituania, Japonia, Elveția, Australia, Noua Zeelandă, Canada (ultimele trei fără nici o formă de card), SUA, ș.a. (Sursa: Wikipedia)

Suntem noi mai breji, mai expuși, mai potenți financiar decât SUA, Franța și Marea Britanie, pentru a cheltui cel puțin 2,2 miliarde de euro? Categoric, nu!

Și-atunci?”, se întreabă, retoric, Victor Roncea.