ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ACTUALIZARE 20.11.2017: Organizatorii evenimentului le-au pregătit o surpriză românilor: alături de Dan Puric și Nicolae Furdui Iancu, la Sala Palatului va fi prezent și Corul Bărbătesc din Finteușul Mare. Corul se confundă practic cu România Mare, fiind înființat acum 100 de ani.
 
Istoria corului a început pe data de 1 Decembrie 1918, pe scena din localitatea maramureșeană Șomcuta Mare, în așteptarea veștii despre Marea Unire. Acesta este și motivul pentru care inimile celor 50 de membri ai corului se umplu de mândrie, mai ales atunci când interpretează piesa „Pe-al nostru steag e scris unire", cea care se auzea în tot Maramureșul pe 1 decembrie 1918.


Dan Puric și Nicolae Furdui Iancu nu mai au nevoie de nicio prezentare. Două personalități ale vieții culturale românești care și-au legat, separat, numele de sentimentul curat al iubirii de țară. Până acum.

Pe 28 noiembrie de la ora 19:00, cei doi vor apărea împreună la Sala Palatului din București, într-un eveniment extraordinar, la care ActiveNews este partener oficial.

„Să se ridice țara”...dar nu împotriva a ceva sau a cuiva străin ei, ci împotriva propriei nepăsări în fața cumplitei primejdii ce-i împresoară ființa în mod tacit și pervers din toate părțile, împotriva letalei inerții din fața înnecului istoric ce o așteaptă!

Să se ridice țara!”... Spre propria-i demnitate și eternitate românească, care astăzi din tulburătoare înălțimi sufletești ne privește cu o mistuitoare ÎNGRIJORARE DE MAMĂ!

Dan Puric va conferenția în stilul care l-a făcut unul dintre cei mai iubiți români, în timp ce Furdui Iancu va ridica în picioare Sala Palatului cu vocea sa tunătoare și va face să vibreze inimile cu cele mai iubite melodii patriotice, cântece de cătănie, balade, marșuri și cântece de dor.
 
Din programul unei seri dedicate spațiului românesc nu vor lipsi:  „Noi Suntem Români”, „Tu Ardeal,” sau „Treceti Batalioane Române Carpații.”
 
Bilete se găsesc la casa de bilete a Sălii Palatului și online pe mystage.ro, startickets,ro, bilete.ro și blt.ro.