ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Acum 14 ani, în ianuarie 2009, Părintele Justin Pârvu lansa Apelul-avertisment cu privire la actele electronice, cu cip RFID, care vor conține și date biometrice. Securiștii din presă și nu numai ridiculizau avertismentul profetic, la ordin, la fel cum acționează și acum. Astăzi, aceleași posturi TV care persiflau profeția Părintelui Justin cu privire la actele electronice transmit că românii vor avea buletince care vor servi și pentru plăți și pentru date biometrice și în viitor și medicale iar oamenii săraci - atunci când nu sunt profitori specializați în ajutoare de la stat - nu-și pot ridica sumele pentru hrană dacă nu au... card cu cip. În același an, Petru Vodă publica împreună cu Civic Media, cartea jurnalist-științifică DICTATURA BIOMETRICĂ, lucrare apărută cu binecuvântarea și Cuvântul înainte al Duhovnicului Neamului, care ne-a profețit și că vor veni vremuri mai cumplite decât a trăit generația sa în închisorile bolșevice: vremurile de azi. Citiți în continuare știrile de azi și prefața vrednicului de pomenire Părinte și ascultați două înregistrări audio despre război și o încurajare pentru vremurile de azi. Să luăm aminte.

ProTV: „Noile buletine ale românilor vor avea cip cu antenă încorporată. Se vor putea face și plăți contactless

Noile cărți de identitate pentru români vor avea cipuri cu antenă proprie încorporată, care vor asigura un nivel maxim de securitate. Cu buletinele care trebuie introduse până în 2031 se vor putea face inclusiv plăți contactless.

Cipurile din noile buletine ale românilor vor asigura un nivel maxim de securitate și vor putea fi folosite inclusiv pentru efectuarea plăților contacless, se arată în caietul de sarcini al contractului de achiziție lansat de Imprimeria Națională pentru cipuri și materia policarbonat cu antenă inserată, scrie Economedia.

Cipul este de tip dual interface, care va fi introdus într-un card ce va putea fi utilizat în tranzacții atât în mod contact, cât și contactless. Cipul va fi livrat cu o antenă proprie din cupru, care îl va alimenta prin inducție electromagnetică cu antena mare din ansamblul de policarbonat”, se arată în caietul de sarcini.

Românii trebuie să treacă la noile cărți de identitate electronică până în 2031

Contractul de tip cadru este împărțit în cinci părți subsecvente, pentru anii 2022, 2023, 2024, 2025 și 2026, presupune achiziționarea a 9 milioane de cipuri și 375.00 de plastice cu antenă și are o valoarea maximă estimată de 189 de milioane de lei.

Românii trebuie să treacă la noua carte de identitate electronică până în anul 2031. Noile buletine au dimensiunea unui card bancar și, pe lângă informațiile regăsite pe actualele cărți de identitate, au și un cip pe care sunt stocate două amprente digitale și o amprentă facială.

Proiectul-pilot prin care a început deja folosirea cărților de identitate electronică a început încă de la sfârșitul anului 2021 în municipiul Cluj-Napoca, unde au fost emise până acum 5.000 de astfel de buletine noi.”

Iar sursa ProTv, Economedia, ne oferă și „motivul” pentru care apar aceste carduri. Dacă nu știați aflați că „Motivul pentru care autoritățile au venit cu inițiativa unui card de identitate electronic este faptul că buletinul de identitate clasic românesc este cel mai ușor de falsificat.”...

Antena 3: „Vouchere alimente 2022. Până pe 13 iulie au fost emise aproximativ 1,6 milioane de carduri pe care se încarcă ajutorul de 250 de lei pentru alimente și mese calde.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a început la 10 iunie distribuirea primelor carduri pe care sunt încărcate voucherele sociale în valoare de 250 de lei, pe care le acordă o dată la două luni, până la finalul anului, prin programul „Sprijin pentru România”.

Până în prezent, au fost emise aproximativ 1,6 milioane de carduri, iar pentru săptămâna viitoare se preconizează depășirea pragului de 2 milioane, se arată într-un comunicat al instituției. Reamintim că măsura vine în ajutorul unui număr de aproximativ 2,5 milioane de români.

„Facem progrese importante de la săptămână la săptămână, mă bucur că mecanismul este rodat și că alături de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Compania Națională Poșta Română și emitenții de carduri funcționăm ca o echipă veritabilă și reușim să depășim toate dificultățile, pentru ca aceste carduri pe care încărcăm voucherele să ajungă într-un timp cât mai scurt către oameni”, a transmis ministru Marcel Boloș.

Cardul permite plăți contactless, încă de la prima tranzacție, prin apropierea sa de terminalul POS.”

* * *

Cuvânt înainte

Părintele Justin Pârvu: Vrem să fim sclavi sau liberi?

 

 

Cartea aceasta, Dictatura biometrică, o recomand tuturor cititorilor care mai vor încă să fie liberi într-un stat democratic și celor care mai vor încă să fie fii ai lui Dumnezeu și nu ai Mamonei.

Această carte este o sinteză a tuturor publicațiilor care s-au făcut până în prezent pe tema acestui subiect. Are o importanță deosebită pentru că pune la îndemâna tuturor creștinilor, în special ortodocșilor, informații necesare cu privire la problema introducerii microcipurilor de tip R.F.I.D. în actele noastre de identitate și în toată viața noastră.

Pentru că la ora actuală este o campanie extraordinar de satanică pentru distrugerea și desființarea lui Hristos din inima creștinului. Întotdeauna au fost potrivnici creștinismului, de data aceasta însă este parcă o concentrare a tuturor forțelor întunericului din toate timpurile, a experiențelor îndelungate a celui rău și vechi de zile, și aplicarea lor asupra sufletului uman, căruia i s-a declarat război final de distrugere a ființei sale cu desăvârșire.

Întotdeauna au fost și creștini buni, și creștini răi; întotdeauna au fost și persecutori, și preamăritori; au fost și oameni care s-au sacrificat pentru această învățătură frumoasă, creștin ortodoxă, „pentru că ortodoxia este cea mai mare bogăție pe care o moștenește pământul nostru european sau bătrânul continent european, „dar au fost și denigratori și trădători care au săpat la surparea temeliei Bisericii lui Hristos.

Dar cu cât trădătorii au săpat mai mult, cu atât sângele mucenicilor a înălțat Biserica lui Hristos, pe care nici porțile iadului nu o vor putea birui.

Această carte nu vine numai spre informarea dumneavoastră, ci ea este menită să aducă putere în sufletele dumneavoastră să vă opuneți și să luptați împotriva acestui sistem de înrobire desăvârșită atât a trupului, cât și a sufletului.

La ora aceasta, fiecare creștin trebuie să se angajeze în luptă foarte deschis, pe cât îi este cu putință. Pentru că Sfinții Părinți și canoanele Sfintei noastre Biserici, ne învață despre existența unui război nevăzut cu diavolul, potrivnicul mântuirii noastre, război care ne îndeamnă să punem mâna pe armele duhovnicești: smerenia, postul, rugăciunea, mărturisirea și toate celelalte fapte bune; pentru că viața aceasta este o luptă și nu o șezătoare.

Mărturisirea este un act important în lucrarea noastră de mântuire, fără de care celelalte virtuți nu ne vor fi recunoscute înaintea tronului de Judecată a lui Dumnezeu.

Pentru că Mântuitorul spune clar în Evanghelie: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Mt. 10:32-33).

Mărturisirea este, așadar, o datorie, o poruncă dumnezeiască și suntem datori să ne apărăm în fața celor care se ridică împotriva noastră și a Bisericii lui Hristos, fără să așteptăm alte porunci oficiale, ci să ascultăm de glasul Evangheliei când este vorba de batjocorirea lui Hristos.

Nu avem nevoie să ne poruncească cineva să luptăm împotriva prigonitorilor lui Hristos, sau să așteptăm prilej de ascultare față de mai marii lumii acesteia.

Ascultarea este una, lupta împotriva diavolului este alta.

A asculta „în momentul acesta „când văd că este casa vecinului în flăcări, iar eu stau cu găleata plină cu apă și nu mă duc să o vărs să surp incendiul acesta mare care mistuie casa, pentru că nu mi-a poruncit șeful meu, acea ascultare este oarbă, după cum orb este și sufletul acelui om.

Se vorbește că nu este acuma sfârșitul. Da! Și eu spun că nu este acuma, dar noi trebuie să fim pregătiți, pentru că toate evenimentele conclud la această stare de lucru. Se vede că toată activitatea aceasta de înrobire a noastră se duce nu numai împotriva creștinismului, ci și a umanității în genere; este vorba de un atac puternic la adresa persoanei umane și fiecare creștin este dator să-și pună viața pentru credința lui, pentru sufletul lui.

Până acum a mai mers și cu partidul, și cu carnetul roșu; a mai mers și cu carnetul portocaliu, și cu carnetul  galben, dar de data aceasta avem de-a face cu un carnet multicolor care ne privează de libertate și de viață.

Depinde de ce vrem: Vrem să fim sclavi sau liberi? Vrem să fim morți sau vii?

Dar prețul libertății și al vieții a crescut mai mult decât criza economică în care ne aflăm; este nevoie de mult sacrificiu și va costa izvoare lacrimi și râuri de sânge.

Mărturisești pe Hristos, rămâi în credința Lui, nu-L mărturisești pe Hristos, lepădat vei fi înaintea îngerilor și Judecății lui Dumnezeu.

De aceea, îndemn prin aceste rânduri, ca fiecare creștin să intre în arena cu fiare, cu fruntea ațintită senină către Hristos! Să fim mereu într-o trezvie deplină, în curtea aceasta a ortodoxiei noastre, a Bisericii noastre și să se  găsească fiecare pe poziția de a fi cu adevărat un ucenic al lui Hristos.

Mulți dintre credincioși mă întreabă: „Ce să facem noi pentru toate lucrările acestea?”. Păi, în toată această situație nu se poate face ceva mai frumos decât a ne ruga fiecare în parte, în viața  de familie; a ne educa copiii noștri într-un spirit foarte auster, aspru, ca de la vârsta fragedă să  cunoască și să trăiască credința noastră ortodoxă. Avem modelul fiilor lui Brâncoveanu. Nu cedați! Mai bine să strigăm: „Lovește, potrivnice a lui Hristos!” decât să ne pierdem viața cea veșnică. Plecați capetele voastre spre junghiere și împotriviți-vă fiarei apostate!

Știu că nu este ușor; am ajuns fii vlăguiți ai acestui neam mult obidit, mult încercat și mult prea trădat. Acum, peste românii noștri, vin și greutățile acestea financiare și toate necazurile și ne vindem și pe un blid de linte. Pentru că așa este firea noastră slabă și neputincioasă și needucată; pentru că niciodată nu a fost o legătură strânsă între omul, căruia Dumnezeu i-a dăruit mai multă înțelepciune și a făcut oleacă de carte și omul simplu, omul de jos, care avea nevoie de luminare și de dragostea celuilalt.

Nu, românul nostru intelectual îndată s-a împăunat cu mărirea lui, cu postul lui, cu înțelepciunea lui și a uitat de ograda lui de altă dată, a pomilor frumoși, a oilor, a caierelor de furcă, unde povestea bunica din viața lui Ion Creangă, Făt Frumos și a întregii noastre frumuseți literare.

Astăzi se uită în curțile europene pline de vile și de cuvinte moarte și participă la ferecarea valorilor noastre ortodoxe și românești, la ferecarea credinței și a tot ce a mai rămas frumos pe plaiurile noastre mioritice.

Puterile noastre sunt slabe și am rămas puțini. Dar ne-a rămas ceva ce nu vor putea niciodată fereca: Mila lui Hristos, Dumnezeul nostru!

Rămân toate pe seama marii Lui iubiri de oameni, ca El să ne scoată și din această stare de lucru, ca întotdeauna, și să Își manifeste mila și bunătatea Sa față noi!

Avem mijlocitori pe sfinții noștri martiri din închisorile comuniste, cei care și-au dat viața pentru Dumnezeu și neamul lor, cărora să le cerem rugăciunile, ca unii ce au luptat și au biruit Fiara prin puterea Crucii lui Hristos.

Arhimandritul Justin Pârvu,
6 mai 2009, la pomenirea Sfântului și Dreptului Iov, mult-răbdătorul

VIDEO de la O Chilie Athonită despre război și geopolitică precum și un scurt cuvânt încurajator al părintelui Justin Pârvu despre puterea harului lui Dumnezeu indiferent de timpuri și de puterea slabă oamenilor contemporani.

Îndemn pentru azi: