ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Asociația ALIANȚA PĂRINȚILOR, în calitate de reprezentant al părinților, solicită Ministerului Educației să stopeze de urgență desfășurarea campaniei „Vaccinare și testare pentru învățare” și să retragă broșura de prezentare.

Prin scrisoarea deschisă (adresa Nr. 69/2021) adresată d-lui Ministru Sorin Cîmpeanu, ALIANȚA PĂRINȚILOR (AP) atrage atenția factorilor de decizie cu privire la dezinformarea masivă promovată în cadrul campaniei mai sus amintite și, pe cale de consecință, solicită fie o reacție urgentă din partea ministerului în sensul opririi acesteia, fie asumarea (sub sancțiunea legii penale) de către d-l ministru Cîmpeanu, a oricărui tip de reacție adversă post vaccinală (imediată, pe termen mediu și pe termen lung) suferită de cadrele didactice și părinți, ca urmare a vicierii consimțământului lor printr-o informare incompletă și incorectă.

În scrisoare sunt prezentate punctual, cu trimitere la surse oficiale, toate elementele de dezinformare prezente în broșura realizată de Ministerul Educației împreună cu mai mulți parteneri. Broșura urmează să fie distribuită părinților, cadrelor didactice și elevilor. 

Asociația Alianța Părinților este o organizație neguvernamentală națională, apolitică și nonprofit, care are ca scop principal apărarea, promovarea și întărirea drepturilor părinților din România, precum și implicarea decisivă și responsabilă în procesul educației copiilor și tinerilor, conform valorilor morale, filozofice și de credință ale părinților acestora.
 
 
Către: Ministerul Educației

Stimate Domnule Ministru Sorin Cîmpeanu,

Recent, Alianța Părinților a luat cunoștință de presiunile atribuite părinților prin care Ministerul Educației a căutat să determine cadrele didactice să se vaccineze anti-COVID. V-am semnalat atunci că limitarea dreptului la muncă sau la liberă decizie privind sănătatea personală al unei categorii sociale, indiferent de motivele invocate,  reprezintă un abuz inacceptabil. 

La data de 7 apr 2021, Ministerul Educației a lansat Campania națională „Vaccinare și testare pentru învățare!”, împreună cu parteneri de dialog social printre care se numără și FNAP. Marea majoritate a părinților români nu este reprezentată de această organizație și nu a fost consultată cu privire la această campanie desfășurată și în numele părinților. 

Scopurile declarate ale conferințelor programate pentru perioada 8-29 aprilie 2021 în fiecare județ din România sunt: „informarea corectă...[....]..asumarea responsabilității individuale”.
 
„Principiul de bază al acestei campanii de promovare este acela conform căruia educația te învață să te protejezi de opinii neconsolidate, de prejudecăți, de știri false și de manipulare”(!).

„...informarea elevilor, cadrelor didactice si a părinților, cu privire la .... necesitatea diminuării efectelor pandemiei de Covid-19 prin vaccinarea voluntară a personalului din învățământ și testarea elevilor...”.
 
În cadrul conferinței care a avut loc la Ploiești, ați afirmat următoarele:

„Vaccinarea este singura soluție, ..... pentru oricine are un raționament logic (...), pentru a încheia, rezolva această criză sanitară. (...) Vaccinarea .... este un act de responsabilitate”.

La data de 15 apr 2021 ați afirmat: „...să se vaccineze și părinții, și cadrele didactice, susțin total lucrul acesta”, „... vaccinarea este singurul act care poate stopa pandemia”.

Constatăm, deci, că Ministerul Educației nu a renunțat la eforturile menite să influențeze decizia cadrelor didactice și a părinților, dar a schimbat strategia, trecând la acțiuni persuasive desfășurate atât prin conferințele menționate cât și prin editarea și difuzarea unei broșuri, în parteneriat cu  SRSVPS și câteva ONG-uri. 

Prezența SRSVPS (Societatea Română Pentru Strategii de Vaccinare și Promovare a Sănătății)  printre partenerii Ministerului Educației face ca amestecul de informații incomplete și de falsuri din  broșura „ IMPORTANȚA VACCINĂRII ANTICOVID-19 Informații utile pentru părinți și cadre didactice” să fie și mai revoltător. 

Precizăm că toate informațiile pe care le vom cita mai jos, și care contrazic conținutul broșurii precum și afirmațiile pe care le-ați făcut în cadrul conferințelor, vin exclusiv din surse oficiale.

1 – Pentru corectă informare, broșura ar fi trebuit să menționeze la loc vizibil faptul că toate vaccinurile anti Covid-19 au primit doar o autorizare condiționată de punere pe piață în U E. Aceasta înseamnă că, la momentul punerii pe piață, este nevoie de date suplimentare referitoare la siguranța și eficacitatea respectivului medicament/vaccin.

2- Toate vaccinurile împotriva bolii Covid-19, pe care le prezentați drept „sigure și eficiente”, se află în prezent într-un proces de monitorizare suplimentară, lucru semnalizat în prospectele vaccinurilor cu pictograma triunghi cu vârful în jos. Ex:
 


3- Broșura nu menționează faptul că vaccinurile anti Covid 19 sunt în faza de studiu clinic, deși în prospectul vaccinului de la Pfizer (de exemplu) se afirmă că pentru a confirma eficacitatea și siguranța vaccinului Comirmaty, DAPP trebuie să depună raportul final al studiului clinic în decembrie 2023. 

O informare corectă și completă, care nu urmărește să vicieze consimțământul cetățenilor, trebuie să aducă la cunostința lor, în mod explicit, faptul că participă la un studiu clinic care se va încheia în 2023 și că autorizarea condiționată de punere pe piață este provizorie, ceea ce  înseamnă că lipsesc date de siguranță care vor fi disponibile abia la sfârsitul anului 2023, când se va încheia studiul clinic.

4- Broșura nu informează cetățenii despre faptul că nu s-au făcut studii de genotoxicitate (capacitatea de a genera mutații genetice) și nici de carcinogenitate (capacitatea de a induce cancer), deși lipsa acestor studii este menționată la pag 9 a prospectului Comirnaty, și în ciuda faptului că acest vaccin introduce în corpul uman un fragment modificat de ARN străin, lucru susceptibil a avea consecințele menționate. Cu siguranță, informația este importantă pentru cei care urmează să ia o decizie.

5- La punctul „Există soluții medicale pentru a preveni sau trata COVID-19?” – informațiile sunt incomplete și manipulatoare.

Există tratamente pentru boala Covid-19 care funcționează, dovadă sutele de mii de persoane vindecate în țara noastră. Este irelevant faptul că, așa cum afirmați în broșură, nu există un medicament specific, care să se administreze numai pentru Covid-19. Important este că boala nu este incurabilă, ci poate fi tratată cu medicamente care există deja și sunt folosite și pentru tratarea altor boli. Dacă citiți prospectele celor mai multe dintre medicamente, constatați că ele nu tratează, de obicei, o singură afecțiune.

Prevenția bolii Covid-19 se face în același mod cu prevenția oricărei alte boli virale: igienă, alimentație sănătoasă, mișcare în aer liber. În plus, se știe acum că vitamina D, vitamina C și suplimentarea cu Zinc au un rol deja constatat în prevenție, iar în cazul celor deja bolnavi aceste suplimente pot preveni formele grave de boală.

6- La punctul De ce este important să mă vaccinez anti COVID-19? se afirmă:

„Cea mai eficientă cale de prevenire este vaccinarea”. Acest lucru este infirmat chiar la pag 9 a broșurii, unde scrie că: „orice persoană vaccinată poate contracta noul Coronavirus”. 

Afirmația este contrazisă de informațiile furnizate de INSP, în temeiul Legii nr 544/2001. Până la 15 martie 2021 au fost în România:

a)-  persoane vaccinate care au fost ulterior confirmate cu COVID:  8.157
b)- persoane decedate din cauza COVID-19 care fuseseră vaccinate anterior: 89. Dintre acestea, 12 persoane primiseră și a doua doză

O imagine mai clară ar oferi raportarea defalcată: a- cazuri noi de COVID-19 la pacienți nevaccinati anticovid, b- cazuri noi la pacienți vaccinati împotriva COVID-19, c- noi decese prin boala COVID la vaccinati, d- noi decese prin boala COVID la nevaccinati.

Tot la acest punct se spune:

„Al doilea motiv se referă la protecția pe care o asigurăm, prin vaccinarea noastră, persoanelor din familie ori din comunitatea noastră al căror sistem imunitar nu e încă dezvoltat (nou-născuți) ori este compromis (persoane cu boli autoimune ori cronice, sub tratament chimioterapeutic sau cu neoplazii) și care pot dezvolta forme severe ale infecției cu COVID-19”

După cum este menționat pe site-ul Agenției Europene a Medicamentelor, nu se știe în prezent dacă vaccinarea va împiedica transmiterea virusului în comunitate, deci nu se știe dacă persoanele vaccinate vor fi purtătoare de virus și vor putea să răspândească în continuare virusul în comunitate. 

Dată fiind acestă informație, prezentă pe site-ul EMA, constatăm că este în totalitate falsă afirmația din broșură, conform căreia prin vaccinarea noastră am asigura protecție familiei noastre și comunității.

Analizând datele oficiale existente, considerați că se poate constata o eficacitate de peste 90% a vaccinurilor? Domnule ministru, nu suntem o națiune în totalitate hipnotizată, incapabilă de analiză critică și incapabilă să înțeleagă ce se petrece în jur! Afirmația dv-stră conform căreia " ... vaccinarea este singurul act care poate stopa pandemia” este cel puțin hazardată.

7- Răspunsul la întrebarea „Dacă am trecut prin infecția cu COVID-19 mai trebuie să mă vaccinez”?- este dat în manieră heirupistă, fără nicio legătură cu vreun principiu științific. 

În România nu s-au făcut studii de prevalență până la începerea vaccinării pentru a se stabili procentul celor care au dobândit imunitate naturală trecând prin boală, informație absolut necesară pentru luarea deciziilor corecte în privința vaccinării persoanelor din această categorie. Există deja dovezi că la persoanele care au trecut prin boală răspunsul imun generat de vaccin poate fi extrem de brutal.

8- La punctul Ce înseamnă ARN-mesager și cum acționează?

Există o dezbatere în derulare în comunitatea medicală internațională cu privire la riscul ARNm de a influența ADN-ul celular. Contrar celor afirmate în broșură, nu este sigur faptul ca ARNm nu interacționează cu ADN-ul celular.

9-  Afirmația „Vaccinul te protejează împotriva infecției cu virusul SARS-CoV-2 pentru o perioadă de aproximativ 2 ani și, foarte posibil, împotriva noilor tulpini ale virusului” este în întregime falsă pentru că nu se știe în prezent care este durata de viață a anticorpilor rezultați în urma vaccinării. 

Studiile făcute înainte de punerea pe piață a vaccinului s-au întins pe o perioadă de 2 luni, deci nu se poate afirma că durata protecției este mai mare de 2 luni. Prin vaccinările care se fac în prezent, se vor acumula datele care lipsesc și se va ști abia peste doi ani de la începerea vaccinării dacă protecția durează doi ani! 

Afirmația conform căreia vaccinul protejează „foarte posibil, împotriva noilor tulpini ale virusului” este o pură presupunere; la fel de bine putem spune că „foarte posibil”, vaccinul NU protejează împotriva noilor tulpini ale virusului.

10- La punctul Cât durează imunitatea împotriva COVID-19 obținută prin vaccinare? se afirmă că:

„Reprezentanții companiilor producătoare de vaccinuri au declarat că protecția conferită de vaccin este de cel puțin opt luni, anticipându-se perioade și mai lungi de imunitate împotriva infecției cu SARS-Cov-2, în jur de 2 ani”.

Pe site-ul EMA este scris la loc vizibil că NU SE ȘTIE CÂT DUREAZĂ PROTECȚIA INDUSĂ DE VACCIN. Pentru a afirma că protecția durează 8 luni, ar trebui să fi trecut 8 luni de la începerea campaniei de vaccinare. Or nici în SUA, unde vaccinarea a început în noiembrie 2020, nu au trecut 8 luni de la vaccinarea primei persoane. Informația din broșură este, deci, una falsă, deoarece nu avem de unde să știm cât durează protecția indusă de vaccin.

11- La punctul Există efecte secundare în cazul vaccinurilor cu ARN mesager? se dau asigurări că acestea sunt rare și ușoare și că beneficiile depășesc riscurile. Adevărul este altul. 

În centrele de vaccinare împotriva bolii COVID-19 din România se face numai raportarea reacțiilor adverse apărute imediat după vaccinare. Asociația „Medici Pentru Consimțământ Informat” a adresat INSP (personal, d-lui Radu Cristian Cucuiu, Director General al INSP) următoarele întrebări:

a)- Ce sistem de supraveghere activă ați implementat pentru monitorizarea apariției reacțiilor adverse în populația vaccinată împotriva bolii COVID-19: 
- Între 1-30 zile după vaccinare; 
- Între 1 lună și 3 luni după vaccinare; 
- Între 3 luni-6 luni după vaccinare 

b)- Ce sistem de supraveghere activă ați implementat pentru monitorizarea apariției bolii COVID-19 la persoanele deja vaccinate împotriva acestei boli? 

Răspunsurile au fost următoarele:

 
 

În aceste condiții, nu se poate afirma că reacțiile adverse sunt neglijabile pentru că la noi ele nici nu sunt cunoscute!

Pentru situația existentă la nivelul UE în privința reacțiilor adverse raportate și a deceselor, vă punem la dispoziție informații din  Baza de date europeană a reacțiilor adverse la medicamente, pentru vaccinurile COVID-19 (EudraVigilance - public information funded by the European Medicines Agency - EMA).

Pentru situația din SUA vă punem la dispoziție informații din sursa CDC și VAERS (Vaccine Adverse Event Reporting System), iar pentru Canada de pe site-ul oficial guvernamental.


Bilanțul în UK după patru luni de vaccinare:



Încă o precizare: după ce, la data de 11 martie 2021, vaccinul AstraZeneca a fost suspendat în Norvegia, Geir Bukholm, director al Diviziei de control al infecțiilor și sănătății mediului de la Institutul Norvegian de Sănătate Publică recomandă eliminarea acestui vaccin din programul de vaccinare al țării sale.

 „Riscul de a muri după vaccinarea cu vaccinul AstraZeneca ar fi mai mare decât riscul de a muri din cauza bolii, în special pentru persoanele mai tinere”, spune Bukholm.

Conform declarației d-lui dr. Valeriu Gheorghiță: „România nu-și permite în acest moment să renunțe la vaccinarea cu Astra Zeneca”... Elocvent!

Tot d-l dr Valeriu Gheorghiță a făcut următoarea declarație halucinantă: „Pe măsură ce noi vom vaccina un număr mare de persoane, câteva milioane..., în lotul acelor persoane apar evenimente naturale care sunt legate de condiții medicale pre-existente și pe care nu le punem pune pe seama vaccinării. Trebuie să înțelegem că sunt evenimente care țin de evoluția biologică a unor boli pre-existente, cunoscute sau nu”.

Deci, d-l doctor știe deja că toate vor fi „evenimente naturale care sunt legate de condiții medicale pre-existente și pe care nu le putem pune pe seama vaccinării”, și această certitudine îi dă dreptul să se antepronunțe. D-l doctor nu precizează care sunt bazele științifice ale afirmației conform careia efectele secundare care apar după vaccin n-ar fi, de fapt, efecte secundare, nici măcar acelea care figurează în FDA Safety Surveillance of COVID-19 Vaccines List (ex: encefalită, meningită, accident vascular cerebral, șoc anafilactic, infarct miocardic acut, deces, tromboembolism venos, etc).  

In fișa informativă a vaccinului Pfizer, disponibilă pe www.cvdvaccine.com, după enumerarea reacțiilor adverse constatate deja, se precizează: „este posibil ca acestea să nu fie toate efectele secundare posibile ale vaccinului PfizerBioNTech –COVID-19; pot apărea reacții adverse grave și neașteptate; vaccinul PfizerBioNTech –COVID-19 este încă în studiu clinic”. 

D-l dr Valeriu Gheorghiță face afirmații care ar descalifica, într-o societate normală, orice medic. 

.
 

.
 

Încă un efect advers pe care nici broșura și nici alte mijloace de promovare a vaccinării în România  nu-l  menționează, dar care este menționat de datele oficiale ale guvernului britanic: 

Ultimul raport al Agenției de Reglementare a Medicamentelor și Produselor de Sănătate (MHRA) semnalează între 9 decembrie 2020 și 7 martie 2021, o creștere enormă a ratei avorturilor spontane în Marea Britanie, cu 366%, avorturi produse la șase săptămâni după vaccinarea anti-COVID.


După cum bine ați menționat în campania „Vaccinare și testare pentru învățare”, este timpul pentru asumarea responsabilității individuale. 

Ca urmare, domnule Ministru, având în vedere informațiile verificabile pe care le-am expus mai sus, solicităm Ministerului Educației să retragă broșura menționată și să stopeze desfășurarea campaniei „Vaccinare și testare pentru învățare”. 

În cazul în care Ministerul nu va da curs acestei cereri, solicităm ca, printr-o declarație pe proprie răspundere, publică, să vă asumați sub sancțiunea legii penale orice tip de reacție adversă post vaccinală - imediată, pe termen mediu și lung - suferită de cadrele didactice și părinții participanți la programele pe care Ministerul Educației le desfășoară, participanți al căror consimțământ este viciat prin informații incomplete și incorecte.
 
Comitetul Director al Alianței Părinților

Președinte: Cristian Filip
Prof. Popa Olimpia - Dir. Departament Educație-Sănătate
Av. Marina Ioana Alexandru - Dir. Departament Juridic
Bioinformatician Leonard Vancu - Dir. Departament Comunicare