Mesaj către Arafat: "Vă acuz de crimă!"

Iată doar doi: Eugen Iancu, tatăl lui Alexandru Iancu, de 22 de ani, proaspăt absolvent de ASE, i-a acuzat de crimă atât pe Arafat, cât și pe fostul ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu. "Copilul ăsta ar fi trăit dacă voi nu vă încăpățânați și nu vă credeați de neînvins. Sunteți niște incompetenți, iar incompetența voastră a ucis. Vă acuz de crimă domnule Arafat, domnule Banicioiu, domnilor manageri. Dumneavoastră încercați să vă acoperiți urmele, dar nu veți reuși”, a scris Eugen Iancu, la 4 ani de la tragedia Colectiv (Sursa). Alexandru Mihai Iancu a murit pe 21 noiembrie 2015. A fost penultimul din lista celor 60 de victime care au pierit în urma incendiului din clubul Colectiv.

Al doilea părinte pe care îl amintim, pentru că prea multele știri în cascadă ne șterg prea repede memoria recentă: Narcis Hogea, tatăl lui Alex, tânărul de 19 ani din Sinaia care a decedat într-o clinică din Viena din cauza rănilor grave suferite în incendiul din clubul Colectiv, i-a transmis lui Raed Arafat o scrisoare deschisă. Hogea îl acuza pe șeful DSU că a mințit în 2015, după producerea tragediei din clubul Colectiv, și că are explicații de dat în fața opiniei publice din România. ”Continuați să evitați răspunsurile concrete, clare. Vă ascundeți în spatele altora atunci când trebuie să explicați sau să vă asumați răspunderea. Insistați să vorbiți despre diverse teorii ale conspirației sau atacuri asupra oamenilor pe care îi coordonați.” - spune Hogea. În continuare, tatăl lui Alex, care a murit la doar 19 ani din cauza rănilor din Colectiv, spune că așteaptă de 4 ani răspunsuri de la secretarul de stat. ”De 4 ani solicit răspunsuri, utilizând toate modalitățile de comunicare pe care le-am avut la dispoziție - memorii, plângeri penale, comentarii pe site-uri de socializare, întrebări adresate cu sprijinul presei. Am alergat la propriu după dumneavoastră - vă atașez și imaginile, să vă puteți autoevalua reacția, eventual să solicitați și alte opinii, dacă doriți. Deși sunt sigur că nu vă interesează, o să menționez totuși cum am simțit că mă priviți: cu dezgust și dispreț, așa cum privesc aroganții deseori spre sufletele nefericite ce-și plâng durerile pe străzi, cu mâna întinsă...” - mai spunea tatăl copilul ucis (Sursa 1 / Sursa 2).

 

De ce avem nevoie să știm adevărul despre tragedia din Colectiv

A trecut un an de când peste două sute de tineri au fost condamnați să trăiască iadul în numai câteva minute, încă de aici, de pe pământ. Șaizeci și patru dintre ei au trecut la Domnul, iar alții au rămas mutilați pentru întreaga viață. Cine este vinovat? Organele statului nu se prea grăbesc să afle făptașul, probabil cineva mult prea important pentru a putea fi învinuit. Lumea, la rândul ei, a uitat cu totul această dramă care scotea în stradă zeci de mii de oameni acum un an, și pentru care a fost schimbat guvernul. Lumea a uitat, pentru că subiectul nu mai este de actualitate, adică nu mai este reflectat în mass-media. Lumea nu mai vrea să știe, pentru că este un subiect care poate să-i creeze o mulțime de conflicte de conștiință. Iar primul dintre ele este acela de-a ne recunoaște cu toții vina. Este ușor să spui că focul l-au pus agențiile nu-știu-cui sau că acei tineri își meritau soarta pentru că în locul acela concertase o trupă satanică cu numai câteva luni înainte. E ușor să arunci cu piatra, dar de ce nu vrem să înțelegem că acei șaizeci și patru de tineri nu au fost mai răi decât poporul român în ansamblul lui, după cum spune Mântuitorul despre cei peste care a căzut turnul Siloamului ^{cf. Luca 13:4-5}? Acesta este lucrul la care ar trebui să cugetăm mai mult, căutând mai multe, mult mai multe răspunsuri la Dumnezeu, și nu la lume. (M.C.)

Cuvântul „arson” nu există în dicționarul limbii române. Ȋnsă în jurul acestui cuvânt se țes toate poveștile, juridice sau neoficiale, despre tragedia din seara zilei de 30 octombrie 2015, în urma căreia au murit șaizeci și patru de oameni.

A fost sau n-a fost „arson” în Colectiv? Ȋn limba engleză, „arson” înseamnă incendiere (intenționată). Le-a fost greu anchetatorilor să folosească limba română pentru a ne explica ce s-a întâmplat în Colectiv? Ȋn rechizitoriul prin care, în aprilie anul acesta, dosarul a fost trimis în judecată, procurorii spun că „în ceea ce privește arsonul, susținem că ipoteza nu se verifică pentru următoarele motive. Nu a fost identificată o probă materială la cercetarea la fața locului care să ofere un indiciu cu privire la un alt mod de inițiere a incendiului; din multitudinea de probe administrate în cursul urmăririi penale nu rezultă un minim element [care să] conducă la o bănuială privind existența arsonului. Nici apropierea unei alte surse de foc de spuma poliuretanică nu se verifică, deoarece imaginile video administrate ca probe înlătură această variantă de lucru și nici una dintre persoanele ascultate nu a indicat-o ca fiind posibilă ori reală. Prezența unor gaze inflamabile în incinta clubului nu poate fi admisă, deoarece nu s-ar fi produs un eveniment cu caracter incendiv, ci o explozie a cărei inițiere s-ar fi produs nu numai de la artificii, ținând cont că erau o multitudine de țigări aprinse de către persoanele din public. Acumularea intenționată a unor gaze inflamabile numai la nivelul tavanului incintei în scopul de a constitui un accelerator al unui prezumtiv incendiu se exclude, întrucât orice act preparatoriu s-ar fi putut dovedi, or ansamblul probator nu oferă nici măcar un indiciu în acest sens; producerea unui astfel de eveniment cu caracter incendiv în condițiile pregătirii unui accelerator ar fi presupus existența unei conivențe (complicități, n.red.) infracționale mult mai largi, cu persoane care au fost victime ale incendiului produs, fără să mai amintim probele cu caracter tehnico-științific care contrazic un astfel de mecanism și existența unor alte incendii care au avut ca suport spuma poliuretanică și s-au produs în condiții similare. În fine, întregul ansamblul probator fundamentează înlăturarea oricărei alte ipoteze de lucru”.

A fost sau n-a fost „arson” în Colectiv?

N-a fost „arson”, spun procurorii, justificând că ei nu au găsit probe care să demonstreze asta. Ȋnsă rechizitoriul nu ne explică de ce incendiul din Colectiv s-a propagat cu o viteză de cinci ori mai mare decât în simulările realizate de specialiștii de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX) din Petroșani. Nu explică nici de ce, în premieră mondială în istoria incendiilor, direcția de propagare a flăcărilor a fost în sens opus curenților de aer și nici nu lămurește explozia din timpul incendiului despre care relatează toți supraviețuitorii din club.

Procurorii care, bazându-se pe întreg ansamblul probator, înlătură ipoteza „arsonului”, nu argumentează de ce dovezi importante (ventilatoarele de extracție din club) au fost lăsate la fața locului, iar experții de la Institutul Național de Criminalistică (INC) și-au făcut analiza studiind niște poze. Atunci când exclud „arsonul”, anchetatorii nu ne explică nici de ce tuburile de artificii care ar fi inițiat incendiul au fost analizate separat: șapte tuburi la INC, și unul, aflat în fața stâlpului care a luat foc, la INSEMEX – acolo unde a fost doar măsurat și cântărit, fără a se stabili și compoziția chimică sau granulația acestei compoziții.

„Când ai eliminat imposibilul, atunci ceea ce rămâne, oricât de improbabil ar părea, trebuie să fie adevărul”, spunea Arthur Conan Doyle, creatorul personajului Sherlock Holmes. Stabilirea adevărului juridic seamănă cu rezolvarea unei probleme matematice. Strângerea probelor stabilește ipoteza de la care pleacă anchetatorii, pentru a afla rezultatul corect. Dacă însă unele informații lipsesc sau sunt denaturate, rezultatul la care se ajunge va fi unul incorect. Acest lucru se poate întâmpla fie din lipsă de profesionalism, fie cu intenție. De multe ori, în anchetele penale care se fac în România, logica matematică dispare, iar drumul este invers: pornind de la rezultatul urmărit, se construiește ipoteza convenabilă. Modificându-se realitatea evidentă.

Ȋn cazul Colectiv, un exemplu în acest sens este raportul specialiștilor de la INSEMEX, probă în dosar, în care se precizează, la pagina 453: „Din constatările efectuate la fața locului, din rezultatele experimentelor efectuate în prezenta lucrare și din analiza documentelor existente la dosarul cauzei nu s-au identificat elemente specifice efectului Arson, care să susțină luarea în considerare a acestei surse. Nu s-au identificat mai multe puncte de inițiere (focare inițiale), nu s-a semnalat prezența substanțelor inflamabile specifice acestui efect sau indicii ale unei explozii inițiate premeditat. Ȋn cazul în care cercetări ulterioare ale autorităților competente ar identifica elemente relevante și dovezi explicite în susținerea acestei ipoteze, INCD INSEMEX Petroșani își rezervă dreptul de a reevalua acest aspect”.

Această ultimă frază demolează toată certitudinea concluziei. Experții INSEMEX, cei care au constatat că viteza de propagare a incendiului din club a fost de cinci ori mai mare decât cea din simulările lor, specialiștii care știu că un tub de artificii a fost „analizat” doar cu rigla și cu cântarul își rezervă dreptul de a se răzgândi în privința „efectului Arson”, dacă istoria îi va contrazice pe procurorii de acum.

A fost sau n-a fost „arson” în Colectiv? E o întrebare la care încă nu avem un răspuns cert. Care-i adevărul? Și cine ar mai avea nevoie de el, acum, la un an de la tragedie?

Cum au fost scoși răniții de pe lista celor ce pot solicita daune

Ȋn urma incendiului din Colectiv și-au pierdut viața șaizeci și patru de oameni, iar alți o sută patruzeci și șase au suferit vătămări, dintre care o sută opt vătămări corporale grave, ce au necesitat internarea.

Unul dintre pompierii care au fost acolo imediat după tragedie povestește: „Când am intrat înăuntru, era o liniște desăvârșită. Nici noi nu prea puteam comunica unii cu alții pentru că aveam măștile pe figură… Se auzeau doar telefoanele lor sunând în continuu, răspândite pe jos și luminând în întuneric”. Pe ecran era afișat numele apelantului: Mama, Tata…

Din acea seară a nenorocirii, șaizeci și patru de familii își revăd copiii și le vorbesc doar în gând. Doar în amintire. Ei au nevoie să știe adevărul. Ei trebuie să cunoască vinovații, pentru a putea învăța să ierte, dacă asta își doresc.

Stabilirea corectă a vinovățiilor înseamnă și plata unor daune materiale și morale. Cei rămași mutilați pe viață în urma incendiului au nevoie de sprijin financiar pentru recuperare. Au nevoie și au dreptul să pretindă despăgubiri. Ȋnsă acești răniți și aceste familii îndoliate au mai puțină însemnătate pentru anchetatorii care pretind că vor stabilirea adevărului.

Pentru investigarea împrejurărilor în care s-a produs această tragedie au fost deschise patru dosare distincte.

Pe primul, cel în care s-a stabilit că nu a fost „arson”, procurorii Parchetului General l-au trimis în instanță la 28 aprilie. Din o sută patruzeci și șase de răniți care făcuseră cerere pentru a se constitui părți civile în proces, ca să poată solicita daune, în dosar au mai rămas doar douăzeci. „Din motive obiective, cum ar fi, spre exemplu, cele legate de continuarea acordării asistenței medicale în regim spitalicesc în afara țării ori din cauze determinate de evoluția stării de sănătate a victimelor care a condus la neepuizarea investigațiilor medico-legale, până la acest moment sunt finalizate cercetările în ceea ce privește persoanele decedate și 20 persoane vătămate”, se recunoștea în rechizitoriu. Trecuseră șase luni de la tragedie, și expertizele medico-legale nu fusese finalizate. „Din motive obiective”, dar neimputabile victimelor.

Din acest dosar mare a apărut cel de-al doilea, fiind disjunsă cauza privind pe suspectul Moise Marian (pirotehnistul care a aprins artificiile în Colectiv), Moise Adriana (soția acestuia, angajată a firmei de artificii), dar și, atenție!, cu privire la celelalte părți vătămate pentru care nu au fost finalizate cercetările. La data redactării acestui articol, dosarul penal prin care ar putea primi daune majoritatea răniților nu fusese încă trimis în judecată.

Ȋn al treilea dosar, aflat pe rolul Tribunalului București, este inculpat fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu „Piedone”. Ȋn rechizitoriul procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) apăreau, ca părți civile, doar șaizeci de răniți, plus rudele a treizeci de persoane decedate în Colectiv. Jumătate din totalul celor care au avut de suferit. Ȋn schimb, Primăria Sectorului 4 are calitate de parte civilă în acest dosar, constituită la invitația DNA, și solicită „suma de 100.000.000 euro, reprezentând prejudiciu de imagine adus instituției Primarului Sectorului 4”.

Ȋn al patrulea dosar sunt cercetați cei doi angajați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov care intrau în Colectiv ca pompieri și ieșeau de acolo ca angajați ai unei societăți private ce întocmea dosare P.S.I. Dosarul a fost trimis în judecată în decembrie 2015, iar în cauză erau constituiți parte civilă părinții unei singure victime decedate! Plus Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov, care solicita dezdăunarea cu suma de 29.680 lei. Ȋn februarie, Curtea Militară de Apel București a decis restituirea dosarului la DNA, pentru refacerea rechizitoriului. „Organul de urmărire penală nu s-a preocupat în sensul obligațiilor rezultate din art. 19-20 C. pr. pen. de a identifica persoanele vătămate sau succesorii acestora, pentru a le aduce la cunoștință dreptul de a se constitui părți civile în cadrul procesului penal; demersurile efectuate inițial pentru identificarea persoanelor decedate și a celor internați medical după incendiul din 30.10.2015 (v. filele 180-183) nu au fost finalizate, conform normelor de procedură, încălcându-li-se acestora dreptul de a-și apăra interesele în cadrul procesului penal”, se sublinia în motivarea Curții Militare de Apel.

După șapte luni, la 9 septembrie, DNA anunța că în acest dosar „procedura de introducere ca părți civile s-a realizat pentru un număr total de peste două sute patruzeci de persoane”.

O tragedie continuă

Aceasta este proporția dezastrului. Sunt peste două sute patruzeci de oameni pentru care Colectiv a însemnat un hotar în viață. Sunt rudele celor morți, sunt supraviețuitorii mutilați. Ei trebuie să știe ce s-a întâmplat în acea seară. Cum am putea crede că sistemul juridic din România e gata să le ofere acestor sărmani adevărul și dreptatea de care ei au nevoie, atâta timp cât procurorii nu au fost în stare nici măcar să-i numere? Cum am putea crede că anchetatorilor le pasă de dramele umane închise între coperțile acestor dosare penale, dacă sunt în stare să treacă peste acești oameni și să-i lase în urmă? Iar dacă adevărul stabilit în instanțe nu va fi mai ales pentru ei, cui ar putea servi acest adevăr?

Sunt peste două sute patruzeci de oameni. Plus alte câteva milioane, care nici măcar nu mai știu câtă nevoie au de adevăr. Dorința de a-l afla a fost atunci, așa, ca un gând trecător. Când încă nu se îngropaseră morții, când rănile erau încă vii. Cum ar fi ca, într-o seară oarecare, să-ți suni copilul pe telefon și să nu-l mai poți auzi niciodată? Cum ar fi să împietriești în durere dintr-odată? Cum să se moară atât de mult și atât de absurd? Am vrut adevărul atâta timp cât am avut puterea să ne punem în locul acelor părinți. Puțin, câteva zile. E o cruce grea și e un drum prea lung.

Compasiunea noastră colectivă a ars la fel de repede precum clubul în care telefoanele acelor tineri sunau în gol. Colectiv e o tragedie continuă. E o poveste reală despre individualizarea suferinței și despre modul în care oamenii pot supraviețui într-o lume lipsită de adevăr și de dreptate. Ȋntr-o lume unde, din amnezia și din apatia colectivă, se nasc și devin aievea chiar tragediile pe care tot ei le îngroapă în uitare.

 Adriana Oprea-Popescu

Articol publicat in Revista Familia Ortodoxa nr. 93/Octombrie 2016

VIDEO: Libertatea