Vă amintesc că în acest serial vorbim despre educația sexuală (EdSex) construită pe „descoperirile” zoologului american, devenit peste noapte sexologul, Alfred Kinsey. O primă problemă a EdSex este aceea că cel care i-a pus bazele era, dovedit cu martori și parteneri de „nebunii”, un psihopat sexual. Aici găsiți primul episod.

Un cititor-comentator al primului episod afirma că nu este nicio legătură între cele două. Că poți să fii anormal și să ai o activitate total normală. Personal, mă îndoiesc că această judecată se aplică chiar unuia care bate cuie, sau dă cu pila. Și cu atât mai mult la unul care stabilește caracteristicile ființei umane și decide ce e bine și ce nu cu aceasta și pentru aceasta.

Nu a fost de acord nici Judith Reisman, a cărei muncă 20 de ani de cercetare a activității lui  Kinsey s-a concretizat în două cărți importante Kinsey, Sex and Fraud: The Indoctrination of a People și Kinsey: Crimes & Consequences: The Red Queen and the Grand Scheme,  în sute de articole, apariții pe televiziuni, depoziții în fața unor comisii ale Congresului sau a unor instanțe penale.

Kinsey le-a solicitat și i-a încurajat pe pedofili, în țară și în străinătate, să violeze sexual de la 317 la 2035 de sugari și preșcolari pentru datele sale presupuse despre „sexualitatea normală” a copilului. Multe dintre crimele împotriva copiilor (sex oral și anal, raporturi sexuale genitale și maltratare manuală) comise pentru cercetările lui Kinsey sunt cuantificate în propriile grafice și diagrame.

De exemplu, „Tabelul 34” de pe pagina 180 a volumului „Sexual Behaviour in the Human Male” pretinde a fi înregistrarea științifică a”unor orgasme multiple la pre-adolescenți băieți”. Pentru aceasta, sugari de numai 5 luni erau măsurați cu un cronometru pentru „orgasm” de către ajutoarele „pregătite tehnic” de către Kinsey, un băiețel de patru ani fiind testat 24 de ore consecutive și având 26 de pretinse „orgasmuri”. Educatorii sexuali, pedofilii și „avocații” lor citează în mod obișnuit aceste „date” pentru a dovedi nevoia copiilor de satisfacție homosexuală, heterosexuală și bisexuală prin intermediul educației „sex-sigur”. Aceste date sunt de asemenea folosite permanent pentru a „dovedi” că copii sunt sexuali de la naștere. (Sex, Lies and Kinsey – Dr Judith Reisman)

În articolul său de pe „Canon and Cultur”, din care am citat și în episodul trecut, Alan Branch, după ce sistematizează principalele probleme ale concluziilor lui Kinsey, asupra cărora voi reveni, concluzionează:

Cea mai îngrijorătoare și mai aprins dezbăzută parte a cercetării lui Kinsey este capitoulul 5 din Sexual behavior in the Human male intitulat „Early Sexual Growth and Activity”). Kinsey a adunat date de la persoane care nu pot fi numite altfel decâtmolestatori de copii”. Descriind sursa unora dintre datele sale despre copiii mici el a afirmat „Date mai bune despre orgasmul la pre-adolescenți au venit din relatările unor bărbați maturi, care au avut contact sexual cu copii mai mici și care, cu experiența lor, au fost în stare să recunoască și să interpreteze trăirile băieților”. În continuare Kinsey afirmă că „9 dintre subiecții noștri bărbați adulți au observat astfel de orgasmuri. Unii dintre acești adulți sunt persoane pregătite tehnic, care au ținut jurnale sau alte înregistrări, care au ne-au fost puse la dispoziție; și de la ei noi avem informație sigură despre 317 pre-adolescenți, care au fost observați masturbându-se, sau care au fost observați în timpul contactelor sexuale cu alți băieței sau cu adulți” Această descriere tulburătoare a molestării copiilor este însoțită de tabele statistice care susțin observația experiențelor în orgasm pe copii între vârsta de 2 luni și 15 ani. În altă parte, Kinsey afirmă „Desigur, există cazurile unor bebeluși de sub un an care au învățat avantajele masturbării, uneori ca rezultat al faptului că au fost masturbați de persoane mai în vârstă; și au fost unii băieți care se masturbau chiar în mod specific și cu o anumită frecvență de la doi-trei ani.” Un alt tabel intitulat „Viteza orgasmului la adolescenți”înregistrează timpul necesar pentru ca copii să aibă orgasm și include observația „Durata stimulării înainte de orgasm; observații măsurate cu o a doua mână sau cu un cronometru. Vârstele de la 5 luni la adolescență.” Dar, probabil, cea mai cutremurătoare parte a raportului asupra bărbatului este descrierea copiilor care se presupunea că au orgasm, o descriere furnizată de adulții dare avuseseră relații sexuale cu copii, și care descriau cum copiii „gemeau, plângeau, sau strigau violent, uneori cu o sumedenie de lacrimi (mai ales copiii mai mici)” și de asemenea copii „care se luptau să scape de partener.” Această descriere pare a vorbi despre un copil înfricoșat care este molestat.

Toate citatele lui Branch din paragraful de mai sus provin din  Kinsey, Sexual Behavior in the Human Male. Referindu-se la aceste însemnări finale, biograful James H. Jones, admirator al lui AK, admite  că: Multe dintre victimele sale erau copii mici și Kinsey, în acel capitol, a dat el însuși descrieri destul de detaliate ale răspunsurilor lor la ceea ce el numea stimulare sexuală. Dacă citiți aceste cuvinte, de fapt ele vorbesc despre copii care țipă. Copii care protestează în orice mod posibil împotriva faptului că corpurile lor, sau persoanele, lor sunt violate.

Faptul că „cercetările” lui Kinsey ridică „anumite probleme”este recunoscut și de biografii, sau de cronicarii susținători ai acestuia și ai „operei” lui.  Puternic de stânga (și pretins cel mai titrat) cotidian, New York Times, într-un articol amplu din 2004, pricinuit de apariția filmului despre Kinsey, face o trecere în revistă a lucrărilor sale și, deși consideră că datele sunt, în final, corecte, semnalează și unele probleme. Una ar fi cu unul dintre principalii furnizori de date ai acestuia:

Întâlnirea a avut loc în iunie 1944, atunci când pedofilul, menționat ca fiind un bărbat Rex King, avea 63 de ani. Înainte și după întâlnire, Kinsey i-a scris lui King convingându-l să-i trimită jurnalele detaliate ale experiențelor sale sexuale, inclusiv de la cele cu copii. Jones (biograful lui Kinsey) menționează că, de exemplu, în 24 noiembrie 1944, Kinsey a scris: „Mă bucur pentru tot ce îmi trimiți, căci astfel am siguranța că o parte cât mai mare a materialului tău este salvat pentru publicarea științifică”. Kinsey a publicat multe dintre datele lui King în „Sexual Behavior in the Human Male”, în care tabelele rezumau tentativele lui King de a aduce la orgasm băieți între 2 luni și 15 ani, în unele dintre cazuri timp de 24 de ore. Kinsey a prezentat datele ca provenind de la mai multe surse, nu numai de la una. Dar în 1995, John Bancroft, care fusese director al Kinsey Institute până în acea primăvară, a descoperit că toate datele veneau de la King. Într-un articol ulterior, Dr. Bancroft sugerează că Kinsey ar fi vrut să-l protejeze astfel pe King de atenția publică.

Mr. Jones mai spune că Kinsey a greșit folosind datele, dar Mr Gathorne-Hardy (celălalt biograf) afirmă că era inevitabil. „Într-un fel el era nemilos și s-ar putea spune chiar imoral, cel puțin nu moral în sensul tradițional. Dacă cineva avea informație sexuală care îi era necesară, Kinsey o utiliza.” Pe de altă parte, dna Riesman afirmă că acivitatea lui Kinsey trebuie considerată de natură criminală. „Atunci când violezi copii, este o crimă. Și dacă o soliciți și altora și dacă o susții, este iarăși o crimă.” (Caleg Grain – Alfred Kinsey: Liberator or pervert? – 3 octombrie 2004) 

Dar King nu a fost pentru Kinsey singura sursă de „inspirație și de date științifice”. Rapoartele lui sunt, sub acest aspect, o „comoară” inegalabilă de manipulare a datelor și rezultatelor, de lipsă de acribie științifică, de escrocherie și fraudă, de minciună și perversitate. Voi reveni în episoadele următoare cu informații precise despre felul în care și-a construit bazele concluziilor. Acum însă să ne întoarcem la copilași:

Aceste atrocități amintesc de lagărele  de concentrare naziste. Ironia este că un alt contribuabil al lui Kinsey a fost cel mai cunoscut pedofil din istorie. Dr Fritz von Balluseck a fost un ofițer în regimul nazist judecat pentru omorârea și violarea unei fetițe de 10 ani. În decursul procesului, s-a descoperit că el molestase copii timp de mai mult de 30 de ani. Ziarul National Zeitung din 15 mai, 1957, spune că „Naziștii știau și i-au dat ocazia să practice pornirile sale anormale pe copiii polonezi, care au avut de ales între von Balluseck și cuptoarele cu gaze. După război copii erau morți, dar Balluseck era viu.”

Ca o parte a perversității sale, von Balluseck și-a înregistrat experiențele în jurnale atent documentate, pe care le-a copiat și i le-a trimis lui Kinsey înainte de prinderea și de arestarea lui de către autoritățile germane. În loc să-l denunțe pe von Balluseck, Kinsey l-a încurajat „să continue colectarea datelor”, mergând până acolo încât l-a atenționat să fie „aibă grijă”. Kinsey a refuzat să furnizeze probele pe care FBI-ul știa că le are în acest caz. (S. Michael Craven – What is Wrong with Sex Education?)

Va urma.

Acest text a fost publicat mai întâi pe blogul autorului.