ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Legea conversiei creditelor în franci elvețieni la cursul istoric este neconstituțională, a decis, marți, Curtea Constituțională, potrivit news.ro.

Președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, a anunțat că judecătorii CCR au admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Guvern în toamnă. O decizie era așteptată încă din luna noiembrie, dar a fost amânată de judecători pentru 18 ianuarie și, ulterior, pentru 7 februarie 2017.

Sesizarea a fost trimisă de Guvern la Curte pe 24 octombrie, după adoptarea de către Parlament a legii care prevede conversia creditelor în franci elvețieni la cursul de la data acordării.

Executivul a apreciat că legea operează retroactiv, dar a dat aviz pozitiv proiectului în condițiile în care ar fi fost incluse mai multe prevederi cu caracter social, precum un grad de îndatorare și un plafon.

Proiectul de lege privind conversia creditelor în franci elvețieni a fost adoptat de plenul Camerei Deputaților pe 18 octombrie 2016.


Potrivit actului normativ, creditele în franci elvețieni se convertesc în lei la cursul de la data încheierii contractului. Conversia se realizează prin act adițional. Costurile creditului convertit în lei vor fi negociate cu consumatorul, respectându-se principiul bunei credințe și diligențele profesionale, astfel încât obligațiile de plată să nu fie mai împovă