ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a inițiat procedura de verificare a lui Vasile Bănescu, realizator Trinitas TV și (fost, actual?) Purtător de cuvânt al Patriarhiei, în 6.06.2023, în urma unei adrese a ActiveNews din mai 2023, în care observam că, în ciuda funcțiilor sale, CNSAS nu l-a cercetat din oficiu pe numitul în cauză, potrivit Legii, mai bine de un deceniu, de când este angajat al Patriarhiei.

La solicitarea ActiveNews, sub semnătura proaspăt realesului președinte al Colegiului, dl. Constantin Buchet, CNSAS ne-a transmis că în ciuda declanșării procedurilor de verificare a colaborării sau necolaborării lui Vasile Bănescu cu Securitatea, acesta refuză să comunice datele sale de identificare de mai bine de 10 luni (DOCUMENT mai jos).

Potrivit CNSAS, instituția nu cunoaște data de naștere a lui Vasile Bănescu pentru a-l cerceta pe el și nu alt Vasile Bănescu. Oare îi poate ajuta cineva? 2 iunie 1966 reprezintă un capăt de ață?

Dl. Vasile Bănescu este angajat al Patriarhiei Române de o duzină de ani și Purtător de cuvânt de aproape un deceniu. Mai precis de la momentul incendiului criminal din Clubul Colectiv, soldat cu instalarea la Guvern a unei echipe soroșiste, progresist-legebetiste, conduse de Dacian Cioloș, și a lui Vasile Bănescu la Palatul Patriarhal.

În toată aceasta perioadă, deși Patriarhia Română este o instituție publică iar Purtătorul ei de cuvânt este o persoană publică din categoria „intelectualilor angajați” care militează pentru transparență, onestitate, anticorupție și integritate, dl. Vasile Bănescu nu și-a prezentat niciodată CV-ul. Mai mult: acest CV nu există nicăieri în spațiul online, așa cum se cade, conform celei mai banale cutume academice.

După cum am mai arătat, potrivit propriei sale prezentări, „Vasile Bănescu a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă (1988-1992) din Cluj”. FOTO-CAPTURĂ:

Dar Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca a fost desființată de comuniști și reînființată de abia în 1990.

Singurele instituții teologice existente pe vremea comuniștilor în Cluj-Napoca - pentru că Ceaușescu nu voia să se spună că discriminează „naționalitățile conlocuitoare” - erau cele catolice și reformate maghiare.

În pofida controversei publice, Vasile Bănescu, întâmplător ginere al ultimului cancelar al președintelui Ceaușescu, nomenclaturistul Silviu Curticeanu, nu a binevoit să clarifice aceste zone obscure din cariera sa. Ciudățenia în cauză ne-a determinat să solicităm instituțiilor abilitate lămurirea oficială a petelor din biografia lui Vasile Bănescu.

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Pr. Dr. Mircea Cristian Pricop i-a solicitat, de asemenea, omologului său de la București, în februarie anul acesta, să-și prezinte public CV-ul:

„Apreciați că un purtător de cuvânt al unei instituții (bisericești sau nu) trebuie să aibă Curriculum vitae publicat pe un site instituțional sau academic de largă acoperire? Aveți un Curriculum vitae disponibil? Aveți bunăvoința să îl oferiți publicului prin intermediul unui astfel de mijloc de transparență?”, a întreabat, public, Pr. Dr. Mircea Cristian Pricop.

De altfel, același lucru ÎL SOLICITĂ, de data aceasta OFICIAL, și CNSAS: datele sale de identitate „precum și un curiculum vitae amănunțit”. Cu toate acestea, de peste 10 luni de zile, Vasile Bănescu refuză să se conformeze cererii, pentru a se putea declanșa verificarea sa de către CNSAS. Are ceva de ascuns?

DOCUMENT CNSAS: