ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În timpul protestului antiguvernamental de vineri seară din România, o echipă a televiziunii ORF aflată la București a fost atacată de poliție, potrivit informației publicate pe site-ul televiziunii austriece de stat.

Într-un text postat pe Twitter cancelarul Austriei, Sebastian Kern, a condamnat violențele produse la București, spunând că așteaptă clarificări din partea României după ce jurnaliști austrieci au fost agresați de forțele de ordine. „Condamnăm puternic violențele de la București, în cursul cărora au fost răniți mulți demonstranți și jurnaliști. Așteptăm clarificări. Îi doresc recuperare rapidă cameramanului ORF care a fost rănit”, a transmis Sebastian Kern pe Twitter, citat de Mediafax.

De asemenea, postul public austriac ORF a transmis o notă de protest după ce unii jurnaliști au fost agresați de agenți ai forțelor de ordine în cursul mitingului desfășurat vineri în București. „În cursul confruntărilor între forțe speciale ale poliției și demonstranți violenți, un cameraman ORF a fost bătut, iar corespondentul ORF Ernst Gelegs abia a scăpat de loviturile unui agent al forțelor de ordine care avea scut (…)”, a transmis postul austriac.

Directorul general ORF, Andreas Wrabetz, a denunțat o situație „inacceptabilă” pentru un stat membru al Uniunii Europene.