ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ministrul Finanțelor Florin Cîțu a anunțat joi, după ședința de Guvern, că ratele la bănci pot fi suspendate la cererea debitorului - persoană fizică sau juridică - pentru o perioadă de până la nouă luni, dar nu mai mult de 31.12 2020. Cîțu a precizat că este vorba despre firme sau persoane care au fost afectate de măsurile luate în contextul pandemiei de COVID-19. Ministrul Finanțelor publice a anunțat adoptarea Ordonanței privind suspendarea plății ratelor bancare, actul normativ prevăzând că de această posibilitate pot beneficia persoanele fizice și juridice a căror activitate a fost afectată de pandemia Covid-19.

Solicitarea pentru amânarea ratelor se poate până la încetarea stării de urgență, ea putând fi depusă electronic sau telefonic, fără a fi nevoie de semnarea unor acte adiționale.

Potrivit actului normativ, „se suspendă la cererea debitorului cu până la 9 luni, dar nu mai mult de 31.12.2020”. 
Potrivit actului normativ, "se suspendă la cererea debitorului cu până la 9 luni, dar nu mai mult de 31.12.2020". "Am făcut acest lucru pentru că s-ar putea să fie persoane sau companii care doresc să suspende pe o lună, două sau trei luni.(...) Având în vedere Asociației Europene a Băncilor și decizia Băncii Centrale (...) care se referă explicit la această pandemie a introdus un articol care prevede că măsura se acordă doar debitorilor a căror activitate a fost direct sau indirect afectată de pandemia de Covid-19", a precizat ministrul Florin Cîțu.

Acesta a precizat că vor fi aprobate, cel mai probabil săptămâna viitoare, normele metodologice privind aplicarea ordonanței și că în baza acestora va fi o plajă "foarte largă" privindu-i pe beneficiarii prevederilor acestei ordonanțe.

Ministrul a mai precizat că de această prevedere legală vor beneficia persoanele care nu au restanțe la momentul depunerii cererilor.

Cererile pot fi depuse cel mai târziu până la încetarea stării de urgență pe teritoriul României.

În ceea ce privește dobânzile după perioada de suspendare, Florin Cîțu a spus că aceste dobânzi se capitalizează la soldul creditului existent și se reeșalonează pe toată durata creditului. Excepție vor face creditele ipotecare pentru care dobânda se va plăti într-o perioadă de maximum cinci ani, a explicat ministrul.


Senatorul PSD, Șerban Nicolae, îi compară, intr-o postare pe Facebook, pe cei de la PNL, cu domnitorii fanarioți din țările românești, care își plăteau tributul către Înalta Poartă. Șerban Nicolae susține că de această dată ”Înalta Poartă” este reprezentată de bănci, iar Guvernul Orban ”își roagă stăpânii să aștepte câteva luni”.

Acesta este textul postat:

”SLUGI FANARIOTE”

Pe înțelesul tuturor celor cu datorii la bănci, la IFN-uri și la colectorii de creanțe și al celor cu popriri pe conturi:

- guvernul Orban își roagă stăpânii să aștepte câteva luni; o să-și primească toți banii, inclusiv dobânzile pentru aceste luni, doar că puțin mai târziu;

- guvernul Orban le impune românilor cu datorii la creditori să treacă prin criză, dar să nu aibă stăpânii pierderi din cauza asta;

- dacă românii nu pot plăti dobânzile reportate, pentru cei cu credite imobiliare, le plătește statul (tot ca să nu sufere vreo pierdere stăpânii!), iar apoi le recuperează tot de la cei care au crezut că sunt ajutați;

- guvernul orban pune tot efectul negativ și toate pierderile generate de criză pe seama debitorilor;

- în comparație cu guvernul orban, câteva bănci au avut mai multă înțelegere față de români și au elaborat scheme mai „umane”, înțelegând să împartă cu clienții debitori pierderile generate de criză.

Și, nu uitați! „guvernul orban” înseamnă iohannis, orban, cîțu, turcan și toată adunătura asta pusă pe șmenuri ordinare!”, scrie Șerban Nicolae.