ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a fost inclusă vineri de cotidianul francez Le Monde, alături de liderul partidului ecologist GroenLinks din Olanda, Jesse Klaver (30 de ani), de premierul scoțian, Nicola Sturgeon (46 de ani), și de liderul principalului grup parlamentar din Parlamentul European, germanul Manfred Weber (44 de ani), printre personalitățile europene pe care ziarul pe numește „generația în ascensiune a Europei".

„Într-o țară în care lupta anticorupție este văzută în bună parte ca unul dintre bunurile dobândite de la aderarea la UE în 2007, acest magistrat de 43 de ani s-a bazat mereu, cu abilitate, pe principiile și organismele europene pentru a se ocupa de responsabilii politici locali, inclusiv cei mai puternici', scrie Le Monde despre Laura Codruța Kovesi, transmite Agerpres.

Ziarul francez comentează despre Jesse Klaver că are numai 30 de ani, dar este speranța stângii olandeze aflate în dificultate și a devenit repede o vedetă a scenei europene (...) El este întruchiparea adversarului puternicului curent populist din Olanda. 
Pentru Nicola Sturgeon, "șefa Partidului Național Scoțian, prăpastia dintre Anglia, favorabilă Brexitului, și Scoția, care l-a respins cu 62%, constituie un argument puternic pentru a cere un nou referendum privind independența", noteză Le Monde.