V-ați pus problema cum au rezistat evreii fără țară timp de 1900 de ani?

De ce credeți că românii plecați în SUA au astăzi nepoți americani…?

Un singur lucru a făcut diferența: spiritul comunitar în jurul unei vieți spirituale. Viață spirituală îndrumată de preoți care au știut să mențină cuvântul viu al lui Dumnezeu în inimile evreilor, reamintindu-le ori de câte ori a fost nevoie că sunt poporul ales. Cunoașterea Torei a presupus ca toți bărbații să știe carte. Viața de zi cu zi, în toate aspectele ei, a fost normată prin Talmud. Cu o astfel de conștiință de sine, poporul evreu în cea mai mare parte, a refuzat pe bună dreptate să se integreze în comunitățile în care a trăit. Și-a trăit propria sa viață, bună, rea, în speranța că într-o zi un Mesia o să le redea pământul făgăduinței. Conducătorii de azi ai evreilor spun că de fapt Mesia poporului evreu, este însuși poporul evreu… Dovada deplină a fortei lor constă în faptul că în ciuda vicisitudinilor, a știut să-și redobândească țara înapoi, după aproape două milenii de la distrugerea completă, în mijlocul unor populații ostile.  

Noi de ce nu reușim oare să facem la fel? Ce ne lipsește? Inteligența, perseverența? 

Poporul român este un popor simplu. Oameni în esența lor buni și blajini. Rodul unei vieți sedentare și împacate.
În sec. al XIX-lea intelectualii poporului nostru nu s-au format în țară, ci prin străini. La Paris, Berlin, Viena. De aici ne-au venit ideile "revoluționare” de la `48, partidele politice, admirația pentru civilizația occidentală, zeflemeaua și luarea în derâdere a ceea ce este românesc. Așa s-au născut intelectuali care s-au simțit mai bine în afara țării, care de prea multe ori au gândit, vorbit și scris în altă limbă. Așa s-au născut teorii false despre originea poporului român. Care abia azi sunt combătute, culmea, nu de istorici, ci de societatea civilă, grație democratizării accesului la știință și informație. Cărțile noastre de istorie au produs confuzie și neștiință. Cum să ai respect pentru strămoși dacă nu-i cunoști? Cum să ai respect pentru limba ce-o vorbești, dacă în DEX mai toate cuvintele noastre au o origine care nu are legătură cu neamul nostru?

Neștiința generală despre ceea ce suntem, care ne sunt adevărații strămoși, valoarea neamului nostru și a limbii ce o vorbim, este prilej de demoralizare contagioasă. Acest lucru trebuie schimbat, și de fapt chiar se schimbă grație accesului la informație.

Coloana vertebrală a trăiniciei românești a fost și trebuie să fie în viitor Credința. Credința trăită în Biserică. Așa au supraviețuit și evreii, trăind în comunități pe lângă bisericile lor. Este o lecție cunoscută, nu este nevoie să reinventăm roata.

Dar ce s-a întâmplat cu Biserica noastră? De ce a scăzut atât de mult gradul de încredere? Din pricina uitării și a neștiinței.

Ne este lehamite să intrăm într-o Biserică în care știm că slujește un preot care fumează și bea. Firesc. Biserica noastră ne apare adesea ca fiind o instituție ce seamănă tot mai mult cu statul modern. Coruptă, vicioasă, respingătoare, cu atât mai vinovată cu cât ar fi trebuit să fie păstrătoarea unor valori înalte.

Cum de s-a ajuns aici ? Simplu, prin intervenția statului. Adică a unor așa ziși oameni de stat, mari admiratori ai rațiunii, iluminismului, civilizațiilor occidentale, care ne-au adus atâtea binefaceri… Acum 150 de ani, prin reprezentații săi, modelați intelectual după ideile revoluționare de la 1789 și 1848, statul s-a repezit asupra Bisericii Ortodoxe Române și a re-organizat-o. Pentru aceasta au fost promulgate mai multe legi și decrete.

De exemplu Legea privind secularizarea averilor mănăstirești din 1863, justificată de numărul mare de posesiuni ale Sfântului Munte la noi și de suprafața agricolă aflată în posesia bisericii. Reamintim iubitorilor statului de drept că acumularea și transferul acestor imobile s-a petrecut legal, prin donații. Legea de confiscare a averilor mănăstirești a dezbrăcat de resurse materiale o instituție căreia i se cere acum să intervină în viața obștească prin acte de caritate.

În plus, la fel ca și în cazul asistaților sociali și ai funcționarilor, slujitorii Bisericii sunt angajații statului. Ceea ce înseamnă că nu pot fi independenți în opiniile lor. Sutana a devenit o uniformă. "Popă! Dacă cânți cu noi, ai parte, dacă nu, n-ai!” E simplu ca bună ziua.

Apoi, pentru că nu a fost suficient, pașoptiștii noștri - deveniți oameni de stat - au simțit nevoia să intervină în mod brutal și direct în organizarea Bisericii, care se sustrăgea controlului statului născut din lozinca: egalitate, libertate, fraternitate.

S-a emis și promulgat Decretul organic pentru reglementarea schimei monahicești, în 1863. Mai nou, întâistătătorii Bisericii, unii dintre ei frați și prin alte organizații sau "unși” de securitate, au vânturat ideea că pentru a fi călugăr  trebuie sa fii absolvent al unei facultăți de teologie… Invenții menite să reducă la minimum viața monahală, s-o restrângă cât mai mult posibil. Desigur din "grijă” pentru sufletele noastre.

Și pentru că economia duduia în noul stat românesc și Cuza Vodă nu avea altă treabă, a emis în 1864 Decretul organic pentru înființarea unei autorități sinodale centrale. Așa s-a ajuns ca patriarhul nostru să nu mai fie ales de episcopi, ci de membrii unei Adunări Naționale Bisericești, în care mirenii, bine aleși, sunt de două ori mai numeroși decât episcopii. Ca și cum președintele academiei, ar trebui ales prin participarea pe lângă corpul academicienilor, a unui număr dublu de electori, niște dorei aleși pe sprânceană. Original și democratic!

Și cum aceste legi nu ar fi rezistat fără dărâmarea întregului edificiu instituțional al Bisericii, în 1865 a fost promulgată și Legea pentru numirea de mitropoliți și episcopi eparhioți în România. Adică statul și-a propus să controleze Biserica la fiecare nivel. Și cu asta basta.

Avem acum Biserica pe care o știți, înfeudată puterii seculare (statale). Incapabilă să critice statul și clasa politică când o ia razna. Incapabilă să ia măsuri ferme când este nevoie. Mai adăugați la această stare de lucruri și desființarea de facto a celor mai multe mănăstiri în comunism și promovarea unor preoți care să poată fi manevrați. Persoane docile, fără o chemare reală, care prin sutană au înțeles să scape de munca de jos, cu atât mai mult cu cât au venit dintr-o condiție modestă, selecție asigurată strict, pe bază de dosar. În bisericile noastre sunt destui astfel de preoți.

Eu zic că este de mirare și de apreciat faptul că în aceste condiții încă mai avem o Biserică națională.
Această istorie nu se învață în nici o carte. Necunoașterea de către Dvs. a acestor realități este și din nepăsarea și uitarea vinovată a păstorilor noștri.

Autoritățile de azi nu doresc ca Dvs. să știți cine sunteți și de ce trăiți așa cum trăiți.

Dar, dacă vă pasă, trebuie să vă spun că orice lucru stricat poate fi sau reparat sau înlocuit. Vă readuc aminte că în robia babiloniană zece triburi din 12 ale evreilor au fost pierdute. Dar poporul lui David a supraviețuit pentru că a avut parte de conducători înțelepți care au știut să păstreze unitatea dintre ei în jurul unor valori perene: credința în Dumnezeu și speranța că odată se vor întoarce acasă.

Și noi suntem chemați azi să facem la fel. Să ne păstrăm speranța, să ne implicăm în viața socială, să facem binele pe care îl putem face, începând cu cel mai în nevoie semen de-al nostru. Intrați în consiliile eparhiale și cereți socoteală slujitorilor bisericii, care îl slujesc pe Dumnezeu, dar vă slujesc și pe Dvs.

Nu fiți nepăsători! În Biserică aveți drepturi. Când episcopul întreabă în slujba de hirotonisire "Vrednic este?” Răspundeți: "Nu știm! De ce nu ridicați preoți din mijlocul nostru, pe care să-i cunoaștem, pe ei și tot neamul lor?”
Nu rămâneți nepăsători! Intrați în organizații neguvernamentale care vă pot proteja și susține interesele. Dacă acestea nu există, inventați-le Dvs. Cu trei oameni azi se poate face un ONG. Dacă partidele de azi nu vă reprezintă, inventați altele. Cu trei oameni puteți face un partid.

Până la 49 de ani, am participat singur sau cu soția mea la organizarea a două organizații studențești, două partide, două societăți culturale, un sindicat și un ONG orientat spre profilaxie și sănătate. Și nu-mi pare rău pentru timpul scurs sau banii cheltuiți. Am lăsat ceva în urmă, am pus în pământ semințe care azi dau roade. În 1992, într-o noapte de sfârșit de noiembrie, în casa D-lui Marcel Petrișor, un prieten care azi nu mai e, Florin Stuparu, mi-a spus mie și colegilor mei din Timișoara: "acum că ați renunțat vremelnic la politică, tot ceea ce mai puteți face în anii care vin este să-l căutați pe Dumnezeu”.

L-am ascultat și împreună cu alți tineri de seama mea, am încercat să construim o biserică în Complexul Studențesc din Timișoara. Am beneficiat și de sprijinul unor "luptători anticomuniști”, cum ar fi zis Lucia Hossu Longin. Biserica încă nu e gata, pentru că proiectul D-lui Arh. Sturza ne-a depășit puterile. Dar se slujește de 20 de ani în ea și a devenit o ogradă plină de copii. Copii de români, de creștini.

Înainte de a cere, trebuie să dăruiești. Înainte de a critica țara, vă îndemn să vă gândiți în fiecare seară dacă în ziua care s-a scurs ați făcut ceva pentru sufletul Dvs. dar și pentru acest neam. Apoi puteți să vorbiți.