Comisia Europeană refuză să acorde acces la mesajele dintre Ursula von Der Leyen și Albert Bourla, directorul Pfizer, cu privire la prețurile vaccinurilor. Ombudsmanul European investighează
Șefa Comisiei Europene, Ursula von Der Leyen, a corespondat pe telefon prin sms-uri timp de o luna cu Albert Bourla, CEO-ul Pfizer, despre prețuri și vaccinuri, dar refuză să prezinte sms-urile, conform legii, ba chiar mai mult, susține ca le-a pierdut.
Oficiul Ombudsman al Uniunii Europene a declanșat oficial o investigație asupra Ursulei pentru a obține corespondența.
Ombudsmanul a deschis o anchetă și a încercat să se întâlnească cu reprezentanți ai Comisiei pentru a discuta procedurile și practicile aplicabile.
Ombudsmanul European investighează plângerile cu privire la cazuri de administrare defectuoasă de către instituțiile și organismele UE. Plângerile pot fi înaintate de cetățeni ai statelor membre sau de rezidenți pe teritoriul Uniunii ori de asociații și întreprinderi cu sediul în UE.
„Refuzul Comisiei Europene de a permite accesul public la mesajele text schimbate între președintele Comisiei și directorul general al unei companii farmaceutice cu privire la achiziționarea unui vaccin COVID-19”, se intitulează articolul publicat de Ombudsman.
Reclamantul a solicitat Comisiei Europene accesul public la mesajele text și la alte documente referitoare la discuțiile dintre președintele Comisiei și directorul general al unei companii farmaceutice cu privire la achiziționarea unui vaccin COVID-19.
În schimb, Comisia a declarat că nu poate oferi acces la niciun mesaj text, deoarece nu a fost păstrată nicio înregistrare a unor astfel de mesaje.
Reclamantul susține că instituția Comisiei Europene are obligația de a înregistra mesajele instantanee referitoare la chestiuni politice sau de politică importante, cum ar fi achiziționarea de vaccinuri COVID-19.
Following a complaint, we have opened an inquiry into @EU_Commission's refusal to grant access to text messages between @vonderleyen and a multinational's CEO about a #COVID19 vaccine contract.
— European Ombudsman (@EUombudsman) September 17, 2021
https://t.co/88u7AN7wZZ
[1/2] pic.twitter.com/jphrMjFdnA
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Singura veste bună pentru vaccinați: Există tratament de detoxifiere a proteinelor spike. Ce recomandă Dr. Peter McCullough
Vești proaste pentru vaccinați: s-a descoperit ingredientul din ARNm care dă cancer și suprimă imunitatea
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Persoane: Albert Bourla Ursula von der Leyen
Locații: Europa
Subiecte: frauda fiscala
Organizații: Comisia Europeana Pfizer
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)