ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Directorul executiv al Asociației Crescătorilor de Vaci „HolsteinRo”, Ionuț Lupu, a afirmat că pe litrul produs se pierd între 0,3 și 0,85 de lei și că nu se poate vorbi de profit de mai bine de trei luni. El a precizat că dacă nu se reușește înființarea culturilor de primăvară, situația se cam termină pentru crescătorii de vaci, potrivit articolului publicat de ȘtiriPeSurse.

Ionuț Lupu a declarat, vineri, la Prima News, că în Ungaria și Polonia crescătorilor de vaci li se decontează motorina pentru transportul de lapte:

„Dacă în Ungaria s-a accentuat în ultimii 10-15 ani, dar de asemenea în toate țările grupului de la Vișegrad s-a pus accentul foarte mult pe această parte de dezvoltare a zonei, în România nici în momentul de față, când suntem cu cuțitul la os, lucrurile nu se întâmplă. Și vorbim aici de subvenții importante care se alocă de către Agenția de Plăți din Ungaria și Polonia pentru decontul motorinei aferent transportului atât la lapte și produse lactate, cât și la legume și fructe. În același timp, similar cum sunt organizate consiliile județene de la noi, în cele două state consiliile județene fac investiții importante în achiziționarea de mijloace de transport. În condițiile astea când laptele ajunge la un preț convertibil în lei aproximativ 1,5 lei din Polonia până în Bulgaria, deci vorbim de un cost de transport de peste 1,5 lei pe litrul de lapte și să ajungă laptele la 1,5 lei în Bulgaria din Polonia lucrurile sunt extrem de ușor de explicat. Fără intervenția statului, lucrul acesta nu este posibil”, a explicat Ionuț Lupu.

Acesta susține că pierderea crescătorilor de animale este mult prea mare:

„Costurile operaționale în România într-o fermă medie și mare sunt de aproximativ 1440 de lei pe lună pe animal. Din aceste costuri este exclusă furajarea. Pentru că furajarea în funcție de categoria de vârstă, în funcție de producție, este mai mare sau mai mică. Doar costurile să plătești salariile, să ai motorină, să acoperi costurile financiare, o vacă performantă necesită 1440. Costurile medii pentru o producție de 30 de litri, mai vin costurile pentru furaje vin la 2,5 – 2,7 pe litru pentru o producție de 30 – 35 de litri. Vorbim în cazul fermelor medii subvenția convertită pe litru de lapte ar fi undeva în jur de 0,24 – 0,26 lei pe litru de lapte produs. Noi pierdem pe litru de lapte produs între 0,3 și 0,85 lei. În funcție de producție, în funcție de modelul de fermă. Nu putem vorbi de profit de mai bine de trei luni”, a mai transmis Ionuț Lupu

De asemenea, anunțul domnului Lupu este tragic: În următoarele luni, în situația în care nu se vor înființa culturile de primăvară, situația va deveni una fără ieșire:

„Dacă în lunile noiembrie și decembrie fermierii erau într-o zonă de confort pentru că și în cazul fermelor medii și mari vorbim de amortizări și vorbim de costuri financiare foarte ridicate, acolo erau la finalul anului trecut într-o zonă de confort. La doar câteva săptămâni, piața a scăzut atât de brusc încât în momentul de față vorbim de aproape imposibilitatea noastră de a ne continua activitatea și de a începe înființarea culturilor de primăvară. Dacă nu reușim într-o lună sau două să terminăm campania de semănat la porumb din cauza imposibilității de a cumpăra motorină, din cauza imposibilității de a achiziționa sămânță și îngrășăminte, atunci lucrurile pentru noi s-au terminat. În momentul de față mergem dintr-o inerție, noi furajăm din stoc, am făcut în 2022 suficient de multă mâncare – cei care au putut, cei care nu, au trebuit să cumpere ca să își asigure mâncarea pentru animale – și suntem în punctul în care, dacă nu reușim să înființăm culturile de primăvară, probabil din mai, iunie, iulie, situația se cam termină pentru noi”, a mai precizat Ionuț Lupu.